Reactor de creație și experiment
Cluj-Napoca, 4 februarie 2015,
Reactor de creație și experiment,
Cluj-Napoca, str. Petofi Sandor, nr. 4
Haideţi la Reactor ca să fim parte din Reacţie!!!
La Reactor, ca și prin alte părți, dezmorțeala e acum aproape completă și încep chiar să apară gânduri timide despre primăvară. Se zice că nimănui nu-i place februarie, dar noi credem că multe lucruri bune se pot întâmpla chiar și într-o lună scurtă și friguroasă. Spectacole de teatru sau de improvizație, un concert și un vernisaj – sunt propunerile Reactor de creație și experiment pentru combătut melancolia.
Luna începe cu o producție care a mai putut fi văzută la Reactor, Foc de Voie, dar care se va juca, de data aceasta, în cadrul evenimentului Ziua Roșiei Montane, și va avea intrare liberă. Weekendul următor este unul… romantic – pentru că este Valentine’s Day, și nu spunem nu unei ocazii să vorbim despre iubire. Sâmbătă, cei din În 4D se iubesc mai în joacă, mai în serios, dar cu siguranță, ca în filme. Duminică, băieții de la Just Push Play improvizează pe tema dragostei în două spectacole consecutive (pentru că nu poți avea niciodată prea mult din ce e bun). Al treilea sfârșit de săptămână al lunii e stăpânit de cele două spectacole marca Reciproca, Poker și 9 din 10, despre persoană, personalitate și personaj, despre frici și probleme contemporane. Februarie se încheie cu un mix de evenimente: vernisajul expoziției Rout/e a lui Matei Toșa deschide seria în seara de vineri, fiind urmat, sâmbătă, de one woman show-ul Imperiul șoptit de Turandot – povestea unei femei nemuritoare. Concertul 3 o’clock pune punct celei mai scurte luni, în ritmuri de swing, blues, boogie și bossa.
Programul din REACTOR este setat astfel:
Duminică, 8 februarie, ora 19:00
FOC DE VOIE
O poveste dintotdeauna
KILLED BY FRIENDLY FIRE
A never-ending story
de Ștefana și Ioan Pop-Curșeu
Regia: Ștefana Pop-Curșeu
Cu: Ionuț Caras și Cristian Grosu
Voci: Maria Vădan (copilul narator), Radu Lărgeanu, Filip Odangiu, Alexandra Tarce (vocile din vis)
Mixaj sunet: Rareş Stoica
Interpretare coloană sonoră: Cătălin Dumitraş, Grupul Iza
Aşezat în cerc, în jurului unui spaţiu de joc simbolic, publicul este chemat să asculte povestea unui tânăr meşteşugar reîntors la casa părintească pentru a-şi regăsi rostul în lume. Arta figurinelor de hârtie pe care o practică îi aduce o prietenie nesperată, într-un context social instabil, sub presiunea constantă a progresului economic. Ce se întâmplă însă când nu se joacă după aceleaşi regului, când conştiinţa tace sub talpa avuţiei, când aproapele nostru deschide focul fără somaţie? Şi dacă e doar veşnica poveste a pactului cu răul în necunoştinţă de cauză? O poveste dintotdeauna şi de pretutindeni.
Sâmbătă, 14 februarie, ora 19:00
ÎN 4D
de Alexa Băcanu
spectacol de teatru
Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Valentin Oncu, Doru Taloș
Regia: Ovidiu Caița
Cât de mult din ce știm despre iubire e informație preluată din ficțiunile altora și cât e realitate personală? Există vreo diferență între cele două? În 4D urmărește modul în care patru personaje își creează și interpretează viața și relațiile prin prisma filmelor preferate. Realizând mai mult sau mai puțin ce li se întâmplă, ele se îndrăgostesc, se despart și se urăsc, adoptând roluri care sunt imitații ale altor roluri, produse străine ale unor autori necunoscuți, care devin însă formatoare de percepții, concepții și prejudecăți.
Duminică, 15 februarie, ora 19:00 și ora 21:00
JUST PUSH PLAY
spectacol de improvizaţie
Cu: Dragoş Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Rob Pavicsits şi Matei Rotaru
Invitat special: Andrei Teleleu (trupa Freeze din București)
Totul se construieşte pe loc, fără regizor, fără scenariu. Telecomanda e în mâna publicului. Așa că, JUST PUSH PLAY!
Vineri, 20 februarie, ora 19:00
POKER
după romanele „Poker și Poker”. Black Glass de Bogdan Coșa
spectacol de teatru
Cu: Valentin Oncu, Paul Socol, Doru Taloș
Dramaturg: Adriana Hăgan
Regia: Leta Popescu
„Poker” este un spectacol pilot demarat în cadrul proiectului „De la proza contemporană la spectacol prin susținere reciprocă„, proiect care își propune întâlnirea dintre tineri scriitori și companii de teatru independente. Având la bază romanele Poker și Poker. „Black Glass” ale lui Bogdan Coșa, spectacolul „Poker” îl are în prim plan pe Tudor, un tânăr de douăzeci și ceva de ani, surprins în câteva momente definitorii din viața lui de adult, și propune o structură dramatică modernă, familiară spectatorului contemporan de teatru.
(O producţie a „Asociaţiei Reciproca” în colaborare cu Reactor.)
Sâmbătă, 21 februarie, ora 19:00
9 DIN 10
spectacol de teatru
Dramaturgia: Ana Cucu-Popescu
Regia: Leta Popescu
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș
Chestionând limbajul specific cărților motivaționale, 9 din 10 este rezultatul unui proces de lucru de tip devised theatre, având la bază un scenariu colectiv, bazat pe improvizațiile actorilor, coordonat de dramaturgul Ana Cucu-Popescu, sub regia Letei Popescu. Spectacolul confruntă publicul cu realitatea îndoielnică a statisticiilor abracadabrante de astăzi, o realitate aflată la limita dintre fake şi true, la limita dintre „how to be” şi „be yourself!”
(O producţie a „Asociaţiei Reciproca” în colaborare cu Reactor).
Joi, 26 februarie, ora 19:00
ROUT/E
Vernisaj
Dezordinea(rout) și parcursul (route) unor drumuri care pot fi traversate.
Vineri, 27 februarie, ora 19:00
IMPERIUL ȘOPTIT DE TURANDOT
adaptare după texte de Gozzi, Schiller, Adami şi Simoni, Camus
One-woman show
Cu: Georgiana Ghergu
Un spectacol de Diana Dragoș
Mișcarea scenică: Alexandra Sofonea
(O producţie Reactor de Creație și Experiment).
„Imperiul Șoptit de Turandot” este o adaptare a legendei prinţesei chineze, bazatã pe piesele lui Carlo Gozzi, Friedrich Schiller, libretul lui Giuseppe Adami și Renato Simoni pentru opera lui Puccini, cu inserţii din „Caligula lui Camus.
Turandot, femeia-dragon a Chinei de altãdatã, a rãmas pe podiumul din Sala Divanului, de unde îşi trimitea cândva la moarte pretendenţii ce nu reuşeau sã treacã probele date de ea. Deşi opulentul palat a ajuns o ruinã şi cei din jurul ei au murit, îşi retrãieşte legenda de secole, schimbându-i însã finalul. Spre deosebire de toate prinţesele Turandot dinaintea ei, cele care s-au cãsãtorit cu prinţul Calaf, aceastã Turandot nu îmbãtrâneşte. Frumuseţea ei, care provoca rãzboaie în imperiu, a rãmas intactã de-a lungul timpului. Cei care vin sã vadã „femeia care nu moare” pentru cã şi-a împietrit inima sunt, pentru Turandot, Marea Adunare ce asistă la înfrângerea prinţilor. Şi pentru cã regãseşte aceeaşi esenţã în oameni de sute de ani, refuzã sã-şi pãrãseascã povestea.
Sâmbătă, 28 februarie, ora 19:00
3 O’CLOCK
Concert
Cu: Nicole David, Lina Bakutayan, Andreea Alexievici
Chitară: Marian Bălan
3 o’clock este un trio vocal format din Nicole, Lina şi Alexa, acompaniate la chitară de Marian Bălan.
Formația aduce cu fiecare apariţie atmosfera anilor ’30, prin vestimentaţie şi stil, dar mai ales prin muzică. Ritmurile de swing, blues, boogie şi bossa creează întotdeauna un concert de neuitat.