„Mediafax Foto – Best of 2010”, pe gardul Muzeului National de Arta al Romaniei din Bucuresti
Cele mai bune fotografii de presă ale anului trecut pot fi văzute, începând de luni, în expoziţia în aer liber „Mediafax Foto – Best of 2010”, deschisă până pe 3 iulie pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României din Bucureşti.
O expoziţie fără bilet de intrare şi fără program de vizitare, „Mediafax Foto – Best of 2010” cuprinde o selecţie de 50 de imagini realizate de fotoreporterii Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă.
Fotografiile sunt reproduse pe panouri de mari dimensiuni şi pot fi văzute 24 de ore din 24 de oricine trece prin dreptul muzeului de pe Calea Victoriei.
Aflată la a patra ediţie, expoziţia „Mediafax Foto – Best of” readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat în locul în care ele s-au desfăşurat, în spaţiul public.
De la inundaţiile care au afectat Moldova în vara anului trecut şi mişcările de protest din Bucureşti, la incendii devastatoare şi mari competiţii sportive, toate acestea se regăsesc în cele mai bune imagini ale fotoreporterilor şi colaboratorilor Mediafax Foto.
Una dintre fotografiile de presă incluse în expoziţie este cea realizată de Bogdan Stamatin în plenul Parlamentului, în decembrie 2010, când un bărbat a sărit de la balcon în semn de protest faţă de măsurile Guvernului. De pe fluxul Mediafax Foto, fotografia a fost preluată de agenţiile internaţionale şi publicată, printre alţii, de The New York Times, The Guardian şi The Wall Street Journal.
Pentru că imaginile au fost selectate nu doar pe baza valorii lor documentare, ci şi estetice şi emoţionale, expoziţia cuprinde, de asemenea, portrete şi fragmente de viaţă.
„Retrospectiva Mediafax Foto este un exemplu de reacţie rapidă şi expresivitate în fotojurnalism. An de an, expoziţia atrage un public larg prin combinaţia de imagini de la evenimente de primă pagină şi simple frânturi de viaţă”, spune Ovidiu Popa, Publisher Mediafax Foto.
Expoziţia în aer liber se înscrie în conceptul „Best of”, lansat în 2007 şi constând într-o serie de evenimente prin care Mediafax Foto prezintă cele mai bune fotografii din anul anterior.
Fotoreporterii ale căror lucrări sunt cuprinse în ediţia de anul acesta a expoziţiei sunt: Andreea Alexandru, Cosmin Andrei, Remus Badea, Andreea Balaurea, Mihai Barbu, Andreea Câmpeanu, Liviu Chirica, Răzvan Chiriţă, Bogdan Dănescu, Octav Ganea, Ciprian Hord, Ovidiu Iordachi, Răzvan Lupica, Ovidiu Dumitru Matiu, Bogdan Maran, Ovidiu Micsik, Cosmin Moţei, Andrei Nacu, Gabriel Petrescu, Ana Poenariu, Andrei Pungovschi, Mircea Roşca, Sebastian Sascău, Bogdan Stamatin, Raul Ştef, Ioan Tasi şi Mihai Vasile.
Expoziţia “Mediafax Foto – Best of 2010” are ca partener Muzeul Naţional de Artă al României, iar ca sponsor – Apa Nova.
Despre Mediafax Foto
Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, furnizând zilnic cel mai consistent flux de fotografie. Datorită parteneriatelor încheiate între 2003 şi 2009 cu furnizori internaţionali, Mediafax Foto oferă acces la unele dintre cele mai prestigioase servicii fotografice, arhive şi colecţii de fotografie de stock din lume: AFP, European Pressphoto Agency (epa), Reuters, vario images, The Associated Press, The New York Times şi age fotostock.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager – ioana.chira@mediafax.ro, 031.8256.129.