Mădălina Dan îşi pune „Amprenta” pe stagiunea de la Centrul Naţional al Dansului
Programul curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al Centrului Național al Dansului București în 2016, se încheie cu reactualizarea proiectului „Amprenta”, în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe lucrări şi colaborări ale coregrafei.
Mădălina Dan, laureată a Premiilor CNDB 2015, a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) găzduiește între 17 octombrie şi 20 noiembrie 2016 performance-urile, spectacolele şi discuţiile din cadrul proiectului „Amprenta”, ultima dintre cele trei direcţii ale programului curatorial al Mădălinei.
„Amprenta” va include cele mai recente lucrări ale coregrafei şi dansatoarei, dar şi spectacole şi colaborări mai vechi:„The Agency of Touch” (tactile performance), „All that mattered” (în colaborare cu Sergiu Matis), „Dominic Stanca” (în colaborare cu Ciprian Mureşan), „Mothers of Steel” (în colaborare cu Agata Siniarska)şi „(anti)aging” (în colaborare cu Mihaela Dancs). În cadrul evenimentului mai sunt programate o discuţie cu performera Alina Popa, intitulată „What’s at work”, şi artist talk-ul cu care Mădălina Dan îşi va încheia programul curatorial.
„Amprenta” este una dintre cele trei direcții principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. Celelalte sunt seria de workshop-uri pentru profesionişti susţinute de profesori de la cele mai importante şcoli europene de dans şi performance, între lunile iunie şi octombrie 2016, şi „Sezonul berlinez SODA” (1 – 11 septembrie 2016), care a reunit spectacolele, atelierele şi prezentările a patru absolvenţi ai programului de master SODA (Solo/Dance/Authorship) din cadrul instituţiei HZT – Inter-University Centre for Dance Berlin.
Înscrierile la „The Agency of Touch” se fac doar pentru performance-urile care au loc la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, la adresa ana.papadima@cndb.ro. Accesul costă 25 de lei (preţ întreg) sau 15 lei (preţ redus).
Managerul CNDB, Vava Ştefănescu declară că „<Amprenta> statuează artistul”. Proiectul presupune invitarea unui coregraf care, timp de aproximativ o lună, realizează un autoportret: prezintă spectacole proprii şi invită producţii sau artişti care fac parte din universul său creativ. De asemenea, fiecare coregraf invitat poate organiza de-a lungul „Amprentei” sale conferinţe, dezbateri, expoziţii sau alte evenimente pe care le consideră necesare în stagiunea CNDB.
Până în prezent, proiectul „Amprenta” a presupus acordarea unui mandat curatorial coregrafilor independenţi Brynjar Bandlien, Vava Ştefănescu, Răzvan Mazilu şi Mihai Mihalcea, invitaţi să conceapăşi să organizeze câte trei săptămâni din stagiunea de spectacole a CNDB.
Programul „Amprenta” – Mădălina Dan este următorul: 17- 22 octombrie, CNDB: „The Agency of Touch”; 23– 25 octombrie, Căminul Moses Rosen: „The Agency of Touch”; 28 octombrie, ora 19.30: „All that mattered”, în colaborare cu Sergiu Matis; 30 octombrie, ora 19.00: performance „Dominic Stanca”, în colaborare cu Ciprian Mureşan; 30 octombrie, ora 20.00: „What’s at work” – Alina Popa în dialog cu Mădălina Dan; 13 noiembrie, ora 19.30: „Mothers of Steel”, în colaborare cu Agata Siniarska; 19 noiembrie, ora 19.30: „anti(aging)”, în colaborare cu Mihaela Dancs; 20 noiembrie, ora 19.30: Artist talk Mădălina Dan.
Spectacolele, performance-urileşi discuţiile programate în „Amprenta” Mădălinei Dan vor avea loc la Sala Stere Popescu de pe Bulevardul Mărăşeşti 80-82, cu excepţia performance-urilor „The Agency of Touch” din intervalul 23 – 25 octombrie, găzduite de Căminul Moses Rosen de pe Strada Jimbolia nr. 105. Accesul la spectacole costă 25 de lei (preţ întreg) sau 15 lei (preţ redus), în vreme ce la artist talk intrarea este liberă.