Leul desertului, premiera in teatrul romanesc
Premieră extraordinară în teatrul românesc:
MAIA MORGENSTERN şi RADU BELIGAN pentru prima oară pe aceeaşi scenă în LEUL DEŞERTULUI, pe 28 octombrie la Palatul Naţional al Copiilor
Data de 28 octombrie marchează un moment extraordinar în lumea teatrului românesc: două nume emblematice, RADU BELIGAN şi MAIA MORGENSTERN, se vor afla pentru prima oară împreună pe scenă, în premiera absolută a spectacolului LEUL DEŞERTULUI. Evenimentul, de o copleşitoare încărcătură emoţională, atât pentru protagonişti cât şi pentru cei ce se vor afla în sală, va avea loc pe scena PALATULUI NAŢIONAL AL COPIILOR (TEATRUL TINERETULUI).
Cariera prodigioasă a actriţei MAIA MORGENSTERN include nemunărate personaje memorabile, apariţii în aproape 20 de filme şi roluri în seriale tv.
RADU BELIGAN are o activitate impresionantă în teatru, film, televiziune şi radio, este membru de onoare al Academiei Române din 2004, iar din decembrie 2013 figurează în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.
Piesa LEUL DEŞERTULUI, o comedie a cărei acţiune alertă este poziţionată în lumea plină de intrigi a unui cartel mafiot internaţional, a fost scrisă de Mona Radu special pentru cele două legende ale scenei, care se întâlnesc pentru prima oară în acelaşi spectacol.
Alături de MAIA MORGENSTERN şi RADU BELIGAN distribuţia acestei premiere eveniment îi mai include pe: MIRCEA RUSU, LAMIA BELIGAN, GEORGE REMES şi TANIA POPA.
Punerea în scenă se desfăşoară sub bagheta regizorală a maestrului RADU BELIGAN.
Biletele s-au pus deja în vânzare la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe bilete.ro , blt.ro. myticket.ro, biletoo.ro
Tot la Palatul Naţional Al Copiilor sunt programate şi următoarele reprezentaţii:
Maitreyi – (Maia Morgenstern, Aylin Cadîr, Vlad Zamfirescu, Doru Ana) – 23 septembrie
Dineu cu proşti – (Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru) – 30 septembrie
Lecţie de Violoncel – (Radu Beligan, Lamia Beligan) – 2 octombrie
Take, Ianke şi Cadîr – (Ioan Gury Pascu, Doru Ana, Niculae Urs) – 4 octombrie
Mă mut la tata (Adriana Trandafir, Adrian Păduraru, Gabriel Fătu) – 6 octombrie
Fă-mi loc! (Medeea Marinescu, Marius Manole) – 8 octombrie
Nebuniile dragostei (Marius Bodochi, Adriana Trandafir, Monica Davidescu, Anca Sigartău) – 13 octombrie
Leul deşertului – premieră (Radu Beligan, Maia Morgenstern