Limitele pe care le resimţi ca şi limite sunt, de cele mai multe ori autoimpuse. Tu ştii. Ce, nu te-ai testat? Mai ceva ca la test drive! Ai stricat vreo două ambreiaje şi un motor. Urcai panta şi vroiai să pleci accelerat. Forţai tare. Te îndreaptai către acceptarea propriilor slăbiciuni. Le vezi, şi vrei să le depăşeşti. Te vrei cineva.

La început mergea să fii zebră. Cu alb şi negru. Dungile te liniştesc şi te ajută să diferenţiezi. În tine. Te autopropropulsezi  către soluţiile care  aşteaptă cu braţele deschise. Îmbrăţişătoare. Altele plutesc acidulate în Marea Alegerilor. Unele au şi venin dulce. Iei o gură. Antidot. Şi mai există acelea care  sunt susţinute de inima ta cald-recişoară. Ai ştiut dintodeauna că alchimia are legătură şi cu tine.  Te arzi în propria căldură. Şi la extremis, te arunci în geruri şi vânturi ideative. Te căleşti. Devii rezistentă ca o sabie de samurai. Atent folosită. Mai niciodată.  Ai vorbele.

Smulgi dorinţele din piept şi minte şi alergi cu ele prin pieţe. Cauţi mulţimea. La început, te uiţi în stânga.Te uiţi şi în dreapta. Traversezi vigilentă. Pe zebră. Eşti atentă. Asimilezi tot. Regurgitezi. Ne dai şi nouă. Inclusiv idei despre  festine. Îţi mulţumim! Vintrele atoatecăutător te ghidează încet. Decelezi la mustaţă. Dai cu banul şi-ţi faci loc de dat cu capul. Aproape că te-ai conturat. Ai reuşit? Eşti bine, nu? Crezi şi tu aşa. A mai rămas o dâră de amărăciune în colţul gurii. Maschezi cu  pleoapele  zâmbitoare. Dar ştii ce? Aşa facem toţi. E bine.Te autodepăşeşti cu fiecare pierdere sau câştig.Te apropii de tine şi îţi simţi respiraţia caldă pe faţă. Multiplicată în noi, te refaci.Te chemi acasă. Bucăţică cu bucăţică. La început agresiv. Apoi, dulce şi lăptoasă ca o cremă mascarpone. Amăruie doar un pic. Îmbrăţişati în horă, mai dăm o roată. Simţim să ne unim de diferenţele atît de asemănătoare în străfundul ochiului de cîine verde ca smaraldul.

Treptat te linişteşti.Te aşezi lin în matcă şi rescrii poveşti amintite. Ţi-e mai bine acum. Nu mai ai febră. Ai scăpat şi de teama că cineva te-ar putea împrăştia în zări, după ce te-ai chinuit să faci un puzzle. Nimic nu se compară cu un somn bun şi un zâmbet cinstit venit din inimile albastre. Ce crezi că doar tu ai trait infernal? Toţi trecem pe acolo. Într-o formă sau alta. Mai devreme sau mai târziu. Ca să atingi cele mai înalte culmi, trebuie să fi coborât in cele mai adânci tenebre. Ale tale. Lasă-ne pe noi! Disimulezi lipsa de iubire de sine prin hiperprotecţie sfatoasă. Hai să-ţi curăţăm chipul muncit! Îţi fac un ceai? Vrei şi miere? Rupe o draperie de catifea, să-ţi croiesc o rochie pe cinste! Jucăm cartea până la capăt. Căci, mâine, într-adevăr, este  mai bine.

Text: Simona Druncea