Interviu de excepție cu artistul Vlad Basarab

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

Vlad Basarab, născut în București, este un artist român de renume internațional, ce a beneficiat în perioada 2013-2014 de un grant de cercetare Fulbright privind impactul perioadei comuniste asupra intelectualilor din România. El a câștigat recent concursul internațional pentru Monumentul dedicat limbii române la Chișinău, Republica Moldova. S-a mutat în 1995 în Alaska, unde s-a licențiat în Arte Plastice, departamentul Ceramică de la Universitatea Anchorage în 2001, iar din anul 2013 deține un master în Arte, Electronic Media la Universitatea West Virginia, Morgantown. Actualmente el este doctorand al Universității Naționale de Arte București. Mai multe despre Vlad Basarab vă las să descoperiți în rândurile ce urmează.

Mădălina Panduru: Bună ziua, domnule Vlad Basarab! Mă bucur nespus că reușesc să stau de vorbă cu dumneavoastră și vă urez bun venit în mediul Art Out!
Vlad Basarab: Bună ziua! Vă mulțumesc pentru invitație!

M.P.: Cum s-a născut pasiunea pentru modelajul din lut și cum a evoluat aceasta de-a lungul timpului? Ce influențe regăsiți în ascensiunea dumneavoastră artistică?
V.B.: În vara anului 1986, aflat în vizită la olarii din Horezu împreună cu părinții și cu fratele meu, am avut marea ocazie de a-l cunoaște pe vestitul olar Victor Vicșoreanu care mi-a dăruit un pumn de lut îndemnându-mă să fac ceva din el. Înapoiat la camping-ul din Horezu, m-am apucat de treabă: am făcut un ulcior mic cu două toarte și o farfurie mică. Acel ulcior l-a intrigat pe arheologul Victor Babeș, prieten de familie, care nu mai văzuse un vas cu două toarte ambele amplasate una lângă cealaltă. Când îmi amintesc momentul în care Victor Vicșoreanu mi-a pus lutul în mână îl asociez cu un moment magic. V. Vicșoreanu avea să se stingă din viață curând, iar eu am revenit la Horezu în verile următoare să învăț olăritul la familia Mischiu, vecini cu familia Vicșoreanu.
În apartamentul părinților, din București, am modelat inspirându-mă din vase și sculpturi precolumbiene, corăbii vikinge, etc. Am avut și perioada în care am modelat în lut animale stilizate. Ca sursă de inspirație am avut câinele familiei, animale făcute de olarii din Piscu precum și câinii din teracotă aparținând culturilor precolumbiene Colima și Nayarit. Pe lângă faptul că m-am inspirat din ceramica diferitelor culturi, am început să desenez și să modelez vase stilizate, axându-mă foarte mult pe design-ul formei. Cu ajutorul pictorului Florin Ciubotaru am făcut rost de o roată de olar pe care am experimentat în continuare făcând vase. Trebuie să menționez că pe lângă rolul părinților care m-au dus la Horezu, un mare sprijin a fost Florin Ciubotaru, tatăl bunului meu prieten din copilărie, Andrei Ciubotaru. Împreună cu Andrei, am urmat lecții de pictură și desen cu Florin Ciubotaru.
La universitatea din Anchorage Alaska, unde am terminat facultatea de ceramică, am avut marea ocazie să am ca profesori tineri plini de energie care ne-au stimulat și susținut un spirit competitiv atât între noi ca studenți cât și cu ei. Printre profesorii care m-au inspirat îi menționez pe Martin Tagseth, Tom Rohr, Lisa Conway și Brad Schwieger. Sunt mândru că fac parte dintr-o generație de ceramiști americani afirmați printre care și foștii colegi de facultate: Jennifer Allen, Shoji Satake, Debborah Schwartzkopf, Munemitsu Taguchi, Kimberlee Roth, Pedar Dalthorp, James Patrick Sumey, Joshwaa Allen, Don Swartz etc. Am avut șansa să întâlnesc numeroși ceramiști de mare calibru la ale căror workshop-uri am luat parte. În America am participat la arderi de cuptoare electrice, cu gaz, cu lemne (de tip Bourry Box, trainkiln, Anagama), cu sodă, sare. Ce este extraordinar la ceramiștii din America, Noua Zeelandă și Australia este spiritul de comunitate și solidaritate care îi adună mai ales cu ocazia arderilor.
Estetica ceramicii arsă cu lemne aparținând stilului Shigaraki a avut o mare influență asupra viziunii mele artistice datorită faptului că acest gen de ceramică celebrează imperfecțiunile ca rezultat al arderilor cu lemne în care cenușa se topește la temperaturi care ajung la 1350 grade celsius. Cred că în general sunt atras de o estetică care arată pecetea timpului asupra artei și a arhitecturii, unde frumosul reiese din imperfecțiune, asemeni conceptului întâlnit în “Les fleurs du mal” ale lui Baudelaire. În acest sens apreciez foarte mult arhitectura și sculpturile grecești și romane crăpate, dezmembrate, fragmentate, sau care au o patină a timpului etc. Se observă un contrast între frumusețea trăsăturilor subiectului imortalizat în piatră și transformările datorate timpului sau suprapunerii culturilor. Rezultatul, sculpturi fragmentate, mutilate, arată condiția umană vătămată și fragilă, păstrând frumusețea încă vie.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P.: Ne puteți purta, ca într-un itinerariu mental, prin procesul creației dumneavoastră, de la idee la întregul concept pus în practică? Ce etape sunt esențiale?
V.B.: Pentru mine arta și procesul creativ sunt inseparabile așa cum viața mea de om este inseparabilă de cea de artist. Ideea, tema, procesul creativ prin transformările unei lucrări până la forma finală, au aceași importanță.
Opera mea, predominant sculpturală, întotdeauna pornește de la o idee, care de obicei are o semnificație simbolică sau spirituală. Ceramica este mediul pe care îl utilizez cu precădere deoarece lutul reprezintă elementul care din punct de vedere metaforic conține cele mai dinamice trăsături ale vieții și ale naturii prin transformările pe care le parcurge de la erupții vulcanice până la eroziunea munților. Procesul creativ în lut, de la facere până la ardere, este prin natura lui de tip transformațional, alchimic. Această metamorfoză a lutului mi-a permis să compar transformările naturii cu evoluția spirituală a oamenilor. Prin elementele primordiale: apă, foc și pământ, în lucrările mele vorbesc despre voiajul spiritual, cultural și lingvistic.

M.P.: Ce ne puteți spune despre dificultățile care apar la „punerea în scenă” a unei expoziții?
V.B.: La punerea în scenă a unei expoziții apar multe probleme prevăzute, dar și neprevăzute. Un obiect sau o instalație poate fi realizată în multe versiuni. Artistul trebuie să aibă inteligența sau inspirația să se adapteze unei soluții conceptuale și estetice. Creația mea artistică implică niște costuri foarte mari. Din păcate, până acum am fost nevoit sa-mi finantez singur lucrările artistice. Sper ca în următorii ani să primesc finanțare de la instituții de stat și private.

M.P.: Care sunt proiectele de care vă simțiți mai apropiat? Ce vă atrage la acestea ?
V.B. : Proiectele de care mă simt mai apropiat sunt cele recente din seria Arheologia Memoriei având cel mai mare potențial artistic datorită conceptului puternic care sintetizează nevoia umană de a avea o identitate spirituală, culturală, de a lăsa ceva în urmă. Inspirată din criza existențială a culturii românești amenințată cu dispariția sub cenzura comunistă, mesajul temei pierderii memoriei se întâlnește și la alte culturi, caracterul universal fiind rezultatul faptului că multe culturi au trecut prin experiențe similare.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P. : Cum i-ați descrie unei persoane nevăzătoare arta dumneavoastră ?
V.B. : Cred că este cel mai dificil lucru, mai ales că lucrările și ideile mele au diferit de-alungul anilor. Cred că le-aș descrie conceptul și lucrările în sine și apoi i-aș invita să le atingă. Întrebarea dumneavoastră mă face să mă gândesc la importanța memoriei și să o compar cu văzul. Cred că a-ți pierde propria memorie sau un popor care sa-și piardă memoria trecutului este ca un om orb care nu știe încotro se îndreaptă pentru că nu știe de unde vine. Oamenii orbi ajutați de alți oameni se descurcă. Dar imaginați-vă un popor întreg de orbi. Este o alegorie puternică față de riscul care ne poate orbi pe toți atunci când nu avem acces la memorie sau atunci când ea este trunchiată.

M.P. : Care sunt criteriile după care alegeți locațiile pentru expozițiile dumneavoastră?
V.B. : În ultimii doi ani am hotărât să colaborez din ce în ce mai mult cu muzee, universități și instituții publice. Dat fiind faptul că instalațiile mele sunt greu de comercializat, am hotărât să mă axez pe latura educațională, lucrările mele reprezentând un semnal de alarmă legat de ruperea continuității culturii. Având un public larg și variat, muzeele, universitățile și bibliotecile mi s-au părut un loc bun pentru expunere. Astfel în ultimii doi ani am expus în SUA la: Pittsburgh Center for the Arts; Institutul Cultural Român, New York; National Council of Education on the Ceramics Arts Biennial, Brown University, Providence, Rhode Island; Earth Moves: Shifts in Ceramic Art and Design, Arvada Center for the Arts and Humanities, Arvada, Colorado; precum și în Europa la: Bienala Internațională “August in Art”, Varna; Bienala Internațională de Ceramică, Cluj-Napoca; Fifth International Artists’ Book Exhibition 2013, King St. Stephen Museum, Székesfehérvár, Hungary etc.

M.P. : În luna mai a acestui an ați fost invitat la Pittsburgh Center for the Arts, din statul Pennsylvania, pentru a susține un „artist talk” cu ocazia încheierii expoziției personale unde ați expus o amplă instalație de sculptură și video marca „Arheologia Memoriei”. Cum a fost aceasta receptată de vizitatori și ce impresie v-a lăsat publicul prezent?
V.B.: Expozițiile și prezentările de la Pittsburgh Center for the Arts și ICR New York, publicul a fost impresionat de materialitatea, dimensiunile și dramatismul instalației. Expoziția a funcționat pe mai multe planuri: o dată instalația constand dintr-o masă de 3,3 m lungime acoperită cu cărți din porțelan arse într-un cuptor atmosferic cu sare și sodă. Aceste cărți au fost erodate în cadrul unei alte expoziții ce a avut loc la Creative Arts Center în Morgantown, West Virginia, cărțile fiind atunci nearse dizolvate astfel de apă care a picurat timp de o săptămână. Expoziția a avut și latura de video în formele real-time și time-lapse. Pe un ecran, vizitatorul a putut urmări International Intellectual Property, un video în timp real cu o durată de 5 ore constând în acoperirea cărții International Intellectual Property cu pastă de lut, proces ce durează o oră și zece minute, iar apoi procesul de curățare a cărții cu un burete în același fel în care un arheolog sau un restaurator vrea să redobândească sau să redescopere ceva, proces care dureaza aproape 4 ore. Ca urmare a încercării de salvare, cartea inevitabil este distrusă.
Unul din video-urile din seria Arheologia Memoriei reprezentând o carte mare din lut care se dizolvă timp de o săptămână redat în 4 minute și 31 secunde a fost prezentat și la NCECA Biennial, Brown University în Providence, Rhode Island alături de masa din lemn care ținea cartea dizolvată (https://www.youtube.com/watch?v=r-_m-bJly6M). Această lucrare a avut un mare ecou apărând în mai multe publicații, iar la vernisajul acestei bienale au fost 1800 de oameni.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P.: Trecutul, și mai ales memoria, are o mare importanță în procesul creator al dumneavoastră. Ce rol v-ați asumat ca artist și de ce anume vă temeți cel mai mult că vor uita oamenii?
V.B.: Trecutul joacă un rol important în procesul meu creativ. Rolul meu de artist este de a săpa prin straturile istoriei ca un arheolog. Memoria este prezentă în tot: în noi, în materie, în mediul natural și în mediul creat de oameni sau animale. Procesul uitării este inevitabil, mai ales în epoca contemporană când accentul se pune pe nou. Tocmai de aceea se impune păstrarea valorilor românești, a tradiției și a patrimoniului viu, nu numai în muzee, dar mai ales prin activități culturale care implică tânăra generație. Cel mai rău mă tem de trunchierea adevărului. Ca dovadă, nu există legi care să condamne comunismul și terorile lui. Pe români i-a afectat comunismul cel mai mult. Este dureros ca după atâția ani de persecuție politică și cenzură comunistă, crimele comuniste să nu fie tratate cu gravitate. Procesul de aducere aminte devine singurul mod de conservare al istoriei. Intenția mea este de a face pe oameni să-și studieze istoria și de a-i determina să respecte sacrificiul intelectualilor în numele culturii. Prin lipsa unei continuități culturale, este dificil pentru un popor să-și găsească direcția și identitatea în cadrul unui nou sistem social.

M.P.: Artiștii vizuali oscilează între video și fotografie. De ce ați ales să lucrați preponderent cu mediul video pentru proiectul „Arheologia Memoriei”?
V.B.: Video-urile din seria Arheologia Memoriei sunt realizate printr-o serie de fotografii care alcătuiesc o suită cronologică a transformărilor instalației. Am setat aparatul foto să fotografieze transformările instalației la un interval de un minut. Apoi în montaj am editat miile de fotografii făcute timp de o săptămână și am determinat lungimea și viteza filmului. La sunet am colaborat cu compozitoarea Violeta Dinescu, flautistul Ionuț Bogdan Ștefănescu și violoncelistul Marcel Spinei. Dacă video-urile prezintă întregul proces, lucrările din lut sau ceramică prezentate în expoziții alături de video sunt mărturia fizică a diferitelor stadii de transformare.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P.: Aveți un criteriu de selecție a paginilor (pe domenii, limbă, etc.) care completează cărțile din expoziția Arheologia Memoriei?
V.B.: Cărțile din seria Arheologia Memoriei sunt în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absența, uitarea și a stimula publicul să-și imagineze ce ar putea conține. Astfel lucrările devin complete prin implicarea intelectuală și imaginară a publicului. Cărțile sunt niște simboluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o legătură strânsă între cuvinte și lut, prima scriere fiind pe tăblițe de lut. Am ales să folosesc simbolul cărții deoarece acesta sintetizează istoria cunoașterii și a memoriei colective. Aspectul deconstructivist, prezent în dezintegrarea cărților din lut, face referire într-o formă metaforică la pierderea memoriei. Această schimbare este similară cu transformările geologice din natură simbolizând pierderea memoriei colective sau a unei culturi. Straturile de pagini din lut duc cu gândul la straturile de memorie.
Țin să menționez că seria dedicată memoriei a început cu performance-ul Cenzura Memoriei în care am avut rolul unui agent de securitate care cenzurează memoria acoperind cu pastă de lut pagini de enciclopedii din perioada războiului rece. În expoziția Arheologia Memoriei din Morgantown, West Virginia, am folosit de asemenea trei cărți din hârtie reciclată care conțin definiții ale memoriei în mai multe limbi.

M.P.: Ați început proiectul Arheologia Memoriei în anul 2013 și îl continuați și în prezent datorită succesului de care dă dovadă. Cum ați descrie procesul realizării cărților din lut? Cine vă ajută adesea?
V.B.: Proiectul a implicat de la început o muncă titanică care de multe ori mi-a pus sănătatea la încercări grele, iar prin ipostazele cele mai recente cantitatea de muncă a luat o amploare și mai mare, proiectul căpătând dimensiuni monumentale. Majoritatea cărților le-am făcut dintr-un amestec de barbotină (pastă de lut), hârtie reciclată dizolvată în apă și fibre de nailon. Pentru realizarea cărților din acest amestec, îl aplic cu o mistrie pe pânză întinsă pe o masă care are o placă de beton deasupra astfel încât să absoarbă apa din lut. Apoi tai plăcile de lut rezultate pe dimensiunile paginilor cărților. Așa fac fiecare pagină și copertă, una câte una, pe care le lipesc folosind barbotină și glazură. Am făcut și cărți din plăci făcute la presă, dar acestea au o greutate mult mai mare. Hârtia și fibra de nailon ușurează masa ceramică după ardere. De regulă lucrez singur, însă la cărțile mari mă ajută prietena mea, fratele sau alți prieteni. Ceramica este un proces anevoios care, în mod tradițional, se făcea de către o comunitate întreagă, fiecare participant având un rol specific. Voi arde cărțile pentru expoziția din toamnă în cuptoare tradiționale arse cu lemne. Intenționez să colaborez cu elevi de la licee care să mă ajute în procesul facerii cărților și al instalării lor în galerie. În schimb, elevii vor putea învăța despre procesul artistic al ceramicii având posibilitatea să contribuie la un proiect de o mare anvergură.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P.: În contextul în care arta dumneavoastră este un manifest al importanței cunoașterii culturii și a supraviețuirii limbii române în ciuda vicisitudinilor istoriei în Republica Moldova, cum credeți că vor evolua lucrurile în viitor?
V.B.: Ce este cert este că în Basarabia bate o inimă românească, o inimă flămândă după adevăr și alinare. Confuzia direcției noastre ca popor se datorează și felului în care tratăm subiectul unirii. Din păcate, valorile și identitatea culturală nu mai sunt niște priorități pentru politicienii noștri preocupați de moduri de a păcăli legea și a-și spori averile. Influența geo-politică a Rusiei asupra Basarabiei crează confuzie în ceea ce privește deznodământul românesc.
Sper să am o contribuție concretă la continuitatea limbii române pe teritoriul Basarabiei prin Monumentul Limbii Române, a cărei propunere de realizare am câștigat-o anul trecut împreună cu Andrei Ciubotaru.

M.P.: Unde veți expune conceptul memoriei în perioada care urmează și ce alte proiecte aveți în desfășurare?
V.B.: Anul acesta urmează o expoziție mare personală la Muzeul Brukenthal, la Galeria de Artă Contemporană, iar în 2016 la Palatele Brâncovenești. Am fost invitat și la Muzeul de Artă din Chișinău însă nu am stabilit încă data. De asemena, anul acesta, voi participa la Bienala Internațională de Ceramică Cluj și, în 2016, la o expoziție de carte la New York.

Sursă foto: Arhiva personală Vlad Basarab

M.P.: Vă mulțumesc pentru interviu, domnule Vlad Basarab! Cât mai multe proiecte de succes vă dorim și să auzim numai de bine!
V.B.: Vă mulțumesc la rândul meu. Și eu vă urez mult succes!

Mai multe lucrări semnate de Vlad Basarab:

Mădălina Panduru, studentă la Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Specializare Engleză – Franceză