Interviu cu Mina Sandu

Artistă buzoiană de muzică ușoară, membră a trupei Undercover, cu o pasiune puternică pentru industria modei – 

                                                                         Interviu realizat de: Alexandra Oprea

Am avut deosebita plăcere de a discuta și de a-i adresa câteva întrebări unei persoane foarte dragi mie, pe care o admir datorită calităților vocale ce o diferențiază de mulți alți artiști, dar și modestiei de care dă dovadă de fiecare dată când o întâlnesc și o întreb despre cariera ei muzicală. Ea nu se consideră o vedetă și este de părere că modestia este o calitatea esențială în orice domeniu ce presupune lumina reflectoarelor.

       Parcursul ei profesional are o evoluție impresionantă și se centrează pe pasiunea pentru muzică pe care a poziționat-o în vârful priorităților. A început să cânte de mică în trupa Undercover și a participat la numeroase concursuri prestigioase, printre care și Eurovision. Are o serie de experiențe unice și amintiri frumoase cu trupa și este mândră de oamenii cu care lucrează.

       Totodată, a dezvoltat și o pasiune specială pentru industria modei și reușește să o cultive cu ajutorul fotografiilor splendide pe care le are, ce surprind momente, cadre și povești deosebite. Mi-am dorit să aflu mai multe despre persoana din spatele cortinei și am descoperit lucruri cu adevărat fascinante, ce descriu un om frumos, modest, plin de iubire și sensibilitate. Ideile și sfaturile pe care le transmite generației de astăzi orientate către o carieră în muzică, subliniază și mai mult viziunea amplă și concretă a unui artist în adevăratul sens al cuvântului.

       Tocmai de aceea, vă propun să oferiți câteva minute de atenție unui interviu care vă va surprinde în cel mai plăcut mod posibil. După ce citiți integral interviul, nu ezitați să căutați și să vă uitați puțin peste profilul trupei, eventual să și ascultați piesele lor, nu de alta, dar vă puteți convinge de calitatea muzicală.

 

Alexandra Oprea (A.O) : Ce ne poți spune despre tine? Cum ești în viața de zi cu zi?

M.S: Dacă mi-ai fi pus această întrebare acum câțiva ani, mi-ar fi fost foarte ușor să îți răspund. Între timp, am învățat mai mult să ascult, a început să îmi placă să cunosc viețile oamenilor pe care îi întâlnesc și să vorbesc mai puțin despre mine.

Cred că tocmai asta iți pot spune despre mine, că îmi place foarte mult să întâlnesc oameni și să le ascult poveștile, să învăț de la ei, să le văd părțile bune și poate chiar să „fur” câte puțin de la ei.

În viața de zi cu zi sunt acea persoană care duce o luptă aprigă în a înclina balanța spre un stil de viață cât mai sănătos și mai prezent, conștient.

 

A.O: De ce ai ales să urmezi o carieră în muzică?

M.S: Nu consider că am o carieră în muzică, cânt pentru sufletul meu și pentru cei ce vor să asculte. Cânt pentru că astfel mă încarc de energie pentru viața de zi cu zi de care vorbeam mai sus.

Totuși, nu am ales să cânt, așa mi-a fost dat pentru că am crescut într-o familie in care se cânta. Tatăl meu avea o trupă, iar eu puteam sa îl aud mereu repetând, să îl vad cum scria versurile cântecelor pe caietul studențesc, alături de mama. În concluzie, n-am putut să mai văd viața fără muzică, nu pot să îmi imaginez cum aș putea să trăiesc altfel.

 

 

 

A.O: După multe participări la concursuri din țară, ai decis să participi și la Eurovision. Ce a însemnat această experiență pentru tine?

M.S: Da, am decis să particip la Eurovision în anul 2017 alături de colegul meu, Mișu Constantinescu, un pianist, om de studio și prieten de care sunt foarte mândră să îl cunosc. Piesa „The only reason” a fost compusă foarte repede și ne-am bucurat că a fost gata la timp pentru a ne putea înscrie în concurs. Aveam nevoie de o astfel de experiență, ne doream să ne obișnuim cu aparițiile tv și să scăpam de emoțiile acelea care îți fac mâinile să transpire.

 

A.O: Ce părere ai despre prestația ta în acest concurs? De ce crezi că nu ai ajuns mai departe?

M.S: Am fost foarte dezamăgită pentru că știam cât de bine cântam piesa la repetiții, însă nu am reușit să îmi stăpânesc emoțiile în concurs, să mă relaxez. Țin minte că mi se uscase foarte tare gâtul și nu puteam să îmi controlez vocea.

 

A.O: Te-ai gândit să mai participi din nou la Eurovision?

M.S: Nu m-am mai gândit la asta…dar cine știe?!

 

A.O : Am văzut cu toții câștigătoarea Eurovision din acest an. Ce părere ai despre asta? Cine ai fi preferat să câștige și de ce?

M.S: Da, am văzut și ascultat foarte puțin câștigătoarea din acest an, apoi am revenit la „Amar Pelos Dos”.  Nu am ascultat toți concurenții, am susținut The Humans, mi-ar fi plăcut să îi văd în finală și aveam încredere că se va întâmpla asta. Cristina Caramarcu este o voce puternică pe care o admir, iar în concurs a avut o interpretare ireproșabilă. Dacă m-aș fi uitat la finala Eurovision, probabil aș fi votat Franța, pentru sensibilitate, versuri, poveste si eleganță.

Simpatic și suedezul, faină atitudine! :))

 

A.O: Cum s-a format trupa Undercover? De unde a pornit totul?

M.S: Trupa Undercover a fost înființată de către managerul și toboșarul nostru, Marian Ionescu, în anul 2005. Eu am ajuns în trupă abia în 2009, când aveam 15 ani, datorită lui Laurențiu Cazan care m-a recomandat când Marian căuta fete pentru backing vocals, atunci a început magia!

Trupa Undercover în formula pe care o puteți asculta acum, s-a format în 2010 și a fost cotată drept una dintre cele mai bune trupe românești pentru evenimente.

 

A.O: Care sunt cele mai frumoase amintiri și experiențe cu trupa?

M.S: Fiecare eveniment este unic, am reușit să strângem numai amintiri plăcute deoarece călătorim foarte mult prin țară și petrecem mult timp împreună. Cele mai frumoase amintiri le am din 2013 când pregăteam concertul „Aproape totul despre dragoste”.  Știu că stăteam la repetiții până târziu și eram toți foarte implicați să iasă bine. Am cântat alături de Berti Barbera, Laurențiu Cazan și Claudia Oliver. E minunat să lucrezi cu asemenea artiști!

A.O: Cum ai descrie echipa?

M.S: Echipa este formată din 6 oameni, iar lângă noi mai avem colaboratori și tehnici. Trupa este foarte unită, am reușit să ajungem să ne cunoaștem numai din priviri pe scenă, să știm exact ce este de făcut în momentele imprevizibile. Sunt diferențe destul de mari de vârstă între noi, însă ciudat de frumos este ca ne putem înțelege și respecta ideile între noi și luăm decizii fără prea mari eforturi.

Pentru mine este cea mai frumoasă echipă!

 

A.O: Ce planuri ai pe viitor?

M.S: Pe viitor, plănuiesc să devin o persoană mai puternică, mai înțeleaptă. Să mă bucur de viață, astfel încât să nu am regrete mai târziu pentru că nu am făcut ceea ce mi-aș fi dorit să fac la momentul potrivit, să învăț limba italiană, să îmi iau doi căței Golden Retriever (ador această rasă), iar pentru asta trebuie să mă și mut la casă. Neapărat să mă reapuc de cântat la pian și să studiez mult, atât vocal cât și la pian.

 

A.O: Ce reprezintă muzica pentru tine?

M.S: Este un citat care îmi place foarte mult și spune cam așa „Without music, life would be a mistake”, așa că nu îmi pot imagina viața fără muzică. Este cea care mă liniștește când sunt prea agitată, este cea care mă „ține de mână” atunci când am nevoie de alinare, este cea care îmi dă adrenalină când inima îmi bate prea încet.

A.O:Povestește-ne puțin despre parcursul tău profesional, despre experiențele, trăirile care te-au definit mai bine, pentru a fi cea care ești azi.

M.S: Am să îți povestesc cât pot de scurt. Am început să cânt de mică, pentru că ai mei au văzut că îmi doream mult să cânt, m-au îndrumat spre Liceul de Arte „Margareta Sterian”, pe care l-am urmat până în clasa a IX-a și am studiat pianul. Din clasa a IV-a am luat lecții de canto la Palatul Copiilor, până în clasa a XI-a. Am lucrat cu profesori precum doamna Loredana Popescu, doamna Aurelia Stănescu și domnul Tănase din Liceul Pedagogic.

Din clasa a IX-a am început să cânt în trupa Undercover și m-am îndrăgostit să cânt alături de trupa live, cu toate instrumentele alături și oameni talentați, cu experiență. De atunci, mi-a fost greu să cânt altfel. Au mai fost câteva încercări cu trupe și oameni din București, iar cea care a contat cel mai mult a fost alături de Mișu Constantinescu, fostul clapar al trupei Bosquito. Alături de el am învățat să fiu pe cont propriu, să nu mă mai pitesc după alți oameni.

Să știi că cel mai mult am avut de învățat din momentele în care m-am simțit groaznic de mică și de slabă. Abia atunci realizam cât de multe mai am de învățat și că nu știu mare lucru. Cu cât înveți mai mult, cu atât descoperi că nu știi mai nimic…

      

A.O: Cum îți alegi piesele? Cine te îndrumă în această direcție?

M.S: Piesele pe care le cânt alături de trupă, le alegem împreună. Fiecare vine cu idei și încercăm să le așezăm, fie într-un colaj sau să facem piesele întregi. Cu toții avem gusturi diferite în muzică, din cauza generațiilor din care facem parte, însă trist este atunci când avem piese care ne plac foarte mult și nu le putem cânta la evenimente pentru că sunt piese foarte necunoscute, care nu au un ritm atrăgător sau dansant. În astfel de situații nu putem decât să le cântăm pentru noi, acasă, în sala de repetiții sau în spectacole mari.

A.O: Cunoaștem faptul că ai o mare pasiune pentru modă și fotografiile splendide pe care le ai demonstrează acest fapt. Cum o cultivi? Te-ai gândit vreodată să devii fotomodel?

M.S: Sunt o norocoasă din acest punct de vedere. Am alături o foarte bună prietenă, o artistă, care fotografiază minunat. Am făcut primele mele fotografii profesionale cu ea, de atunci i-am rămas omul pe care se poate baza oricând are nevoie sa își pună ideile în practică. De aceea, am foarte multe fotografii speciale, ce spun povești. În același timp, am cunoscut mulți fotografi în diferite workshopuri sau întâlniri ale fotografilor și pentru că aveam o pasiune pentru fotografie de mică, mi-am cumpărat un DSLR pe care am învățat să îl folosesc alături de ei.

                              

 

A.O: Care sunt lucrurile de care ești cea mai mândră până acum și de ce?

M.S: Sunt foarte mândră de familia mea și de modul în care m-au crescut. Sunt fericită să cânt și sunt mândră că o fac în continuare. Sunt mândră de oamenii pe care am reușit să îi cunosc și să îi păstrez lângă mine, de ce am învățat de la ei și de amintirile pe care le am alături de ei.

A.O: Ce preferi să faci în timpul liber?

M.S: În timpul liber prefer să mă odihnesc, să citesc sau să călătoresc. Să stau cu cei dragi, să fac fotografii și să ascult muzică. Să caut idei despre aranjamente interioare și să merg la cumpărături…ce altceva să fie mai relaxant?

 

 

 

 

 

 

 

A.O:  Datorită experienței tale în muzică ești în stadiul în care poți îndruma tinerii spre o viitoare carieră muzicală. Ce sfaturi le poți da tinerilor talentați în muzică la început de drum?

M.S: Da, mi s-a propus să ajut tineri si să îi învăț din cele acumulate până acum. Probabil am să fac și asta când va fi timpul. Momentan, simt că mai am eu multe de învățat.

Îi sfătuiesc să studieze mult, să asculte muzica până își găsesc stilul preferat pe care să îl urmeze.

 

A.O: Pe ce crezi că trebuie să se axeze mai mult tinerii dacă vor să fie remarcați?

M.S: Consider că nimeni nu trebuie să își dorească să se facă remarcat, nu trebuie să își propună sau să își  facă un asemenea scop. Totul vine de la sine atunci când ești pregătit și nu vei fi remarcat, ci te vei face remarcat pentru că meriți datorită studiului și efortului depus. Abia atunci ai ceva de spus. Zic și eu din experiența…altora! 😀

 

A.O: Care sunt atributele pe care trebuie să le aibă un artist?

M.S: Pentru mine, artistul este acel om sensibil pe care nu îl vezi la tv sau la petreceri mondene. Este cel alături de care te rupi de realitate și te face să te simți că ești într-o altă lume, în altă dimensiune, privindu-l cum lucrează. Artistul este modest și preferă să nu stea în lumina reflectoarelor decât atunci când este sigur pe ce are de arătat. Artiștii sunt rari…

 

A.O: Ce opinie ai despre industria muzicală din prezent?

M.S: Din fericire, avem din ce alege, iar educația fiecăruia se vede clar și prin alegerile muzicale pe care le face. Tinerii trebuie să își aleagă cu mare atenție idolii pe care sa îi urmeze. Nu pe cei care vând mult și se lasă cumpărați la rândul lor, ci pe cei care te fac să îți dorești să ajungi mai bun.

În industria muzicală din prezent, totul trebuie să fie comercial, versuri cât mai simple și muzica ușor de înțeles, iar oamenii din domeniu, cei care se cred artiști, sunt în stare de orice pentru recunoaștere socială.

Consider că oamenii care vor să asculte muzică și versuri, trebuie să caute foarte bine, nu neapărat la radio sau tv. Rămâi uimit când descoperi atâția tineri talentați care compun minunat în aceste vremuri sau câte trupe vechi reușeau să își înregistreze muzica cu toate instrumentele în studio și piesele lor te emoționează, indiferent de calitatea sunetului.

 

A.O: În final, recomandă-ne, te rog, o carte, două piese muzicale, două filme și un designer favorit și spune-ne de ce ai ales așa.

M.S.: O carte pe care o recomand este „Inteligența Emoțională” a lui Daniel Goleman, este cea care m-a ajutat să îmi recunosc, disciplinez și gestionez emoțiile. Consider că fiecare trebuie să citească mult despre orice domeniu. În cazul meu, toate cărțile au venit la timp, exact când aveam nevoie să aflu anumite lucruri. Recomand și „Despre Bunătatea Inimii” Dalai Lama, „Omul în căutarea sensului vieții” Viktor Frankl și „Sfaturi pentru fiica mea” Alexandra Stoddard.

Mi-am făcut o listă foarte mare cu piese și îmi este greu să aleg numai două…Jessie Ware „Selfish Love” pentru că o ascult pe repeat în ultima vreme și nu mă pot sătura de ea, Beth Heart „Tell her you belong to me” este cea mai emoționantă piesă care mă trece prin toate stările,  Candy Dulfer ” Lily was here” pentru că mi-ar fi plăcut să știu să cânt la saxofon, Stacey Kent „So Nice”, Hooverphonic „Mad about you”, Alexandru Andries „Cea mai frumoasă zi”, The Corrs „Only when I sleep” și Coldplay „A sky full of stars” care îmi amintește de cel mai frumos cer pe care l-am văzut, gândindu-mă la piesa asta.

Filme încep să vad din ce în ce mai rar, tocmai de aceea am ales niște filme mai vechi, însă merită văzute de către cei ce nu au făcut-o până acum: „The King’s Speach” , „The curious Case of Benjamin Button…plus „The Pianist” și aproape tot ce e regizat de Quentin Tarantino.

Ca designer, bineînțeles că aleg o franțuzoaică, Coco Chanel, cea mai puternică femeie din lumea modei. O admir pentru nonconformism, pentru că a fost cântăreață, pentru că este prima femeie care a purtat pantaloni și deoarece consideră că negru este culoarea prin care o femeie este văzută cum radiază, sunt de aceeași părere.

                                     

 

Sursa foto: Mina Sandu