Interviu cu Eva Radu – tânăra artistă care a readus la viaţă strada Xenofon

Am avut minunata ocazie să descopăr un artist adevărat, să-i descopăr o parte din povestea sa, să aflu cine este Eva Radu. Puțini sunt cei care știu cine este și ce face această tânără artistă, însă Eva va avea un viitor strălucit, vă garantez, și voi avea și eu ocazia peste câțiva ani, când va deveni foarte cunoscută și apreciată la adevarata sa valoare, să mă mândresc că am realizat un interviu cu ea. Vă invit să o descoperim pe Eva, să descoperim artistul sensibil si talentat și ce legatură are aceasta cu minunata strada Xenofon.

Păpurica Ionela (P.I.): Cum este artistul Eva Radu ?
Eva Radu (E.R.): Las în grija celorlalți să ofere definiții unei identități în continuă mișcare.

P.I.: Ce înseamnă meseria de artist al “culorilor” pentru dumneavoastră și ce simțiți când pictați?
E.R.: Pentru mine a fi artist nu e o meserie, e un stil de viață. Așa a fost din copliărie, a venit natural ca un instinct menit să mă țină conectată atât cu lumile interioare, cât și cu cea concretă. În felul acesta, magia și mirarea de a fi, au rămas vii și le simt intens mai ales atunci când pictez. Asta poate și pentru că nu simt că Eu Creez, ci că ceva mult mai vast operează prin mine.

P.I.: Cum a început drumul acesta pentru dumnevoastră și ce fel de compromisuri ați făcut pentru a-l urma?
E.R.: Compromisuri au fost multe și sunt încă, dar chemarea din interior pentru a urma calea aceasta este infinit mai puternică și mai ispititoare.

P.I.: Considerați că în România se poate trăi decent din pictura în comparație cu ce se întâmplă în Occident?
E.R.: Nu știu cum se trăiește din artă în alta țară ca tânăr artist. Până la urma, fiecare cu șansa lui indiferent de locație. România în acest moment, din pacate, nu oferă un mediu prea prielnic dezvoltării artelor plastice. Dar sunt de părere că mediul îl poți schimba și tu ca individ atâta timp cât nu te lași intimidat de împrejurările, aparent, nefaste și de apatia și dezinteresul maselor pentru artă.

P.I.: Credeți că ați ajuns la nivelul dorit ca și artist sau mai aveți multe de învățat? Și dacă da, ce ați dori să îmbunătățiți la pictorul, Eva Radu?
E.R.: Însăși curgerea vieții este o lecție continuă din care învăț în permanență să accept ceea ce vine la experimentat și să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt și am în acest moment. Sunt multe obiective pe care doresc să le împlinesc pe plan artistic doar pentru a le savura. De altfel, doresc să mă reînventez continuu fără să mă complac în vreun nivel apoteotic.

P.I.: Care este tema abordată cel mai des în tablourile dumneavoastră?
E.R.: Aparent, temele pot fi diferite la nivel imagistic, dar în esența căutarilor plastice converg către același punct de interes și anume Căutarea și Regăsirea Sinelui prin transcenderea minții condiționate sau, mai simplu spus, Spiritul.

P.I.:  Ce ar trebui să se schimbe în societatea românească pentru ca meseria de artist să fie la fel de apreciată ca orice altă meserie?
E.R.: O educație culturală la nivel social prin aducerea în atenția conștiinței colective, în mod constant, informații din domeniul culturii, artelor într-un mod atractiv și interactiv, o națiune nu are decât de câștigat.

P.I.: Cu toții cunoaștem strada Xenofon și faptul că aceasta duce la cel mai înalt punct natural din Bucureşti, respectiv dealul Filaret, însă povestea din spatele scărilor pictate care este? Cum a luat naștere acest proiect?
E.R.: Proiectul a fost inițiat de o agenție media de pe piață foarte cunoscută, ei au venit cu propunerea ca acest spațiu urban să prindă viață prin culoare. În același timp, eu căutam un proiect de artă urbană și așa drumurile noastre s-au intersectat luând astfel ființă o frumoasă colaborare în urma căreia s-a materializat acest proiect.

P.I.: În realizarea proiectului, cum v-ați ales culorile cât și tema care aveau să fie puse la picioarele cetățenilor?
E.R.: Au fost câteva teme pe care eu le-am propus și din care s-a ales, spre bucuria mea, tema Cascada.

P.I.: Ați avut o libertate mare în realizarea proiectului sau v-a fost impus ce trebuie să pictați și cum trebuie să pictați?
E.R.: Am avut mână liberă în realizarea picturii. Proiectul Cascada l-am lucrat în întregime după una din schițele propuse de mine.

P.I.: Mai aveți în plan astfel de proiecte? Și dacă da, unde vor fi realizate și în ce vor consta ?
E.R.: Sunt deschisă la orice propunere ce implică un proiect de artă urbană. Au fost câteva cereri în acesta direcție pornind de la exemplul Străzii Xenofon dar până la materializarea lor așteptăm sezonul cald. Pentru mine, cu cât este provocarea mai mare și mai liberă posibilitatea de expresie, cu atât mai mare este și interesul pentru acel proiect. Aşa că, aștept propuneri îndrăznețe.

P.I.: Ce impact credeți că a avut acest proiect asupra cetățenilor ?
E.R.: Sper că pornind de la acest exemplu de artă urbană să se deschidă orizonturi noi, ambițioase și cât mai ample prin care oameni de toate vârstele și din toate clasele sociale, indiferent de educație, să poată interacționa și reacționa cu o formă de creație artistică menită a stimula starea de spirit a privitorului într-un mod pozitiv.

P.I.: Crearea unui București mai frumos s-ar putea realiza prin pictarea clădirilor și a locurilor vechi ?
E.R.: Categoric da. Puterea impactului vizual a unei picturi murale la scară monumentală este de netăgăduit. Exemple de acest gen sunt peste tot prin lume.

P.I.: Care a fost partea cea mai grea în acest proiect?
E.R.: Pictarea cu vopseluri pe bază de solvenți la 34 de grade în plin soare!

P.I.: V-aţi gândit că nu aveți forța necesară să finalizaţi proiectul? Și dacă da, ce v-a făcut să continuați?
E.R.: Nu am avut în nici un moment îndoiala că nu voi reuși să duc la bun final proiectul.

P.I.: Fiecare pictor are artistul său preferat. Al dumneavoastră care este?
E.R.: Sunt mai mulți cei pe care îi admir și de la care învăț câte ceva. De pe meleagurile noastre, Corneliu Baba mă fascinează cu tuşa vibrantă, rebelă și totodată, riguros calculată. O parte din artiștii străini pe care îi admir sunt Gustav Klimt pentru viziunea unică, Salvador Dali pentru atitudinea teatrală cu care şi-a jucat rolul de artist, Vincent Van Gogh pentru nebunia sa.

P.I.: Ce simte un artist când îi sunt cumpărate tablourile? Nu îi este greu să se despartă de creațiile sale?
E.R.: Este un sentiment amestecat, contradictoriu, greu de definit. Pe de-o parte este senzația de împlinire în misiunea ta de artist plastic prin care creația îți este apreciată și achiziționată, iar de cealaltă parte este un sentiment de atașament față de lucruri în care ai investit parte din ființa ta pentru ca acestea să se materializeze.

P.I.: Ultima dumneavoastră expoziție se numește ”Dual & Duel”. Ce mesaj doriţi să ajungă la privitori prin tablourile expuse?
E.R.: Proiectul Dual&Duel este realizat în colaborare cu artistul gravor Zuzu Caratanase și va fi un proiect pe care probabil îl vom relua din cinci în cinci ani de fiecare dată readaptat. Eu sunt responsabilă cu Dualul, iar el cu Duelul, împreună având numitor comun principiul dualității masculin – feminin, ilustrând fiecare, în viziunea proprie, aspecte diferite ale planului existențial.