Interviu cu Cezara Miclea

Interviu realizat de Diana Giura, Vlad Toma şi Laura Mihalca

…În banca întâi, de la geam…așa ar începe povestea cu Cezara, colegă de bancă în clasa I cu Laura Mihalca (fondator Art Out). O tânără curioasă, tăcută, dornică să cunoască și să învețe. Douăzeci de ani mai târziu, aveau să se reîntâlnească pe holurile Facultății de Limbi Străine, ale cărei absolvente sunt amândoua. Așa a debutat colaborarea Cezarei cu Art Out. De atunci, s-au adunat multe povești, evenimente, proiecte și acțiuni. Cezara Miclea rămâne o prietenă dragă, o foarte bună colegă, un spirit critic și analitic care tinde mereu spre perfecțiune, asemeni spiritului japonez în care s-a format. Este un redactor care s-a remarcat în cadrul Art Out, dar și o colegă care a dovedit că e deschisă și pregătită de schimbări, întrucât de ceva timp a făcut trecerea dintre funcția de redactor permanent și departamentul în cauză, la funcția de fundraiser și departamentul Finanțe, din dorința de a se perfecționa și în acest domeniu.

Povesteşte-ne despre experienţa ta în Art Out. Cum a inceput şi în ce a constat?

Știam de Art Out de la directoarea Laura Mihalca, fosta mea colegă de bancă din clasele I-IV. M-a rugat în facultate să îi fac legătura cu șefa pe catedră de la secția de Limbă Japoneză de la Universitatea București, de unde am și absolvit Facultatea de Limbi Străine. Lucra la un proiect ce consta într-o expoziție de artă pentru un muzeu din Sibiu. Am reluat legătura câțiva ani mai târziu, în august 2013, după o experiență interculturală ca translator la o fabrică japoneză, când mi-a propus să scriu un articol pentru a aplica în calitate de redactor la rubrica Premium Bonus. Am debutat ca redactor în septembrie 2013, când am scris o serie de articole bazată pe licența mea despre un concept estetic japonez, ocazie în care am lucrat și la o ședință foto în care am vrut să redau acest concept în varianta contemporană. De atunci am lucrat la articole despre arta și cultura japoneză aflate în temă cu numerele Art Out, la recenzii și interviuri, care m-au ajutat să intru în vorbă cu oameni tobă de carte în domeniile în care activează, cu care nici nu visam să mă bag în seamă înainte de apariția revistei în viața mea.

Cum ai integrat experienţa în parcursul tău personal şi profesional?

Art Out înseamnă mai mult decât o asociație la care faci voluntariat, înseamnă o a doua familie, care te ajută să îți depășești barierele și limitele pe care ți le impune societatea, compania pentru care lucrezi, sau chiar tu însuți. Aș îndrăzni să merg într-acolo încât să spun că AO la fel de bună, sau chiar mai bună decât o asociație studențească, deoarece te învață cum funcționează o asociație, aptitudini care te-ar ajuta în viața de zi cu zi și la serviciu, și cel mai important, îți ascultă opiniile și feedback-ul din urma acțiunilor și proiectelor pe care le întreprindem. De la AO am învățat să ascult, să-mi formulez și mai clar opiniile și ideile, să-mi dezvolt creativitatea, și, nu în ultimul rând, cum să compun articole și întrebări pentru interviuri.

Care crezi că sunt caracteristicile unui voluntar de succes?

Să vină cu idei bune pentru viitoarele proiecte, să îmbunătățească sistemul în care lucrează asociația sau fundația sa, să respecte deadline-urile, să fie motivat, și să știe să se mai și distreze.

De ce devii un voluntar?

Pentru că un om ar trebui să își dorească mai mult de la viață în afară de casă, muncă și familie. Omul este mai mult decât un primitor de salariu și un plătitor de taxe. Voluntariatul îți permite să devii ceea ce nu îți poți imagina să devii la un loc de muncă plin de reguli stricte în ceea ce privește input-ul tău asupra companiei pentru care lucrezi. Voluntariatul înseamnă tragere de inimă, poftă de viață, e ceva distractiv, dedicat celor care doresc să lase ceva mult mai grandios în urma lor.

Ce aşteptări are un voluntar de la activitatea pe care o întreprinde?

Depinde de cum este voluntarul ca om: dacă este introvertit ca mine, să își dorească să învețe cum să își formuleze discursul conform ideilor care vin una după cealaltă în mintea sa; dacă vine cu limite impuse la locul de muncă, să își dorească să găsească o activitate în care numai cerul să fie unica limită.

Care este proiectul/articolul tău de suflet?

Am mai multe proiecte, articole, recenzii, și interviuri pe care le văd ca pe copilașii mei, nu pot diferenția între ei, nu pot alege un favorit, fiindcă fiecare reprezintă o amintire dragă și o stare de spirit pe care am avut-o la un moment dat. Îmi sunt dragi articolele despre arta și cultura japoneză, zilele și serile în care mă gândeam cum să încorporez idei despre arta japoneză în temele lunare ale revistei pe care trebuia să le respect, despre ce să mai scriu, de unde să mă mai documentez, cum să mai scriu articolul în așa fel încât să fie educativ, amuzant, interesant, în așa fel încât să nu obosesc cititorul. Vânam piesele de teatru pe care să le urmăresc, aveam emoții încă din timpul vizionării spectacolului fiindcă nu știam ce cuvinte și expresii să folosesc, ca să captez momentele spectacolului. Mai sunt și interviurile pentru care mă documentam despre proiectele persoanei intervievate, o adevărată muncă rece de detectiv, de chirurg al cuvintelor, dedicat sufletului cald de artist. Și, desigur, proiectele inițiate de AO, cum ar fi evenimentul trademark al revistei, Gala Art Out.

Gala Art Out 2016

Care este cea mai frumoasă amintire a ta din întreaga perioadă de voluntariat?

Mereu există la AO șanse să se creeze amintiri memorabile: timpul petrecut la ședințe, în oraș, pentru proiecte, însă preferata mea rămâne timpul petrecut la ședința foto pentru primul meu articol din septembrie 2013, din acea frumoasă zi de toamnă din Cișmigiu, când puneam la cale reprezentările vizuale contemporane ale conceptului estetic japonez iki.

Ce e mai rău, sa eşuezi sau să nu încerci?

Aș zice să nu încerci: din fiecare experiență înveți câte o lecție care ar predomina teama de eșec. Personal, mi-e teamă, de eșec, dar cel mai rău mi-e teamă de regretul de a nu încerca.

Care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?

Dintotdeauna mi-am dorit să scriu o carte. Am scris numai 20 de pagini bazate pe experiența mea din Japonia, însă m-am oprit de teama unui număr mic de cititori, mai consideram și că am un vocabular precar, lipsă de imaginație, și că îmi lipsește acea rețetă care face o carte să fie de succes.

Cum ai caracteriza echipa Art Out?

O a doua familie.

Cum erai ca persoană înainte să intri în Art Out și cum ai evoluat de atunci?

Eram o persoană care își pierduse încrederea în oameni. Odată cu intrarea în culisele revistei, pot spune că mi-am recăpătat acea încredere în oameni iubitori de frumos și generoși.

Te consideri o persoană nonconformistă?

Nu neapărat. Ce-i drept, am schimbat mai multe look-uri nonconformiste până acum, însă activitățile pe care le întreprind diferă cu mult de cele ale unei persoane nonconformiste. În ultima vreme, mă poți găsi la BCU învățând la japoneză, citind și trăgând câte un pui de somn.

Cum a fost trecerea de la departamentul redacţie la PR? Ce ţi-a lipsit cel mai mult?

Am trecut de la munca de redactor la cea de fundraiser pentru a mă potrivi mai bine cu profesia pe care mi-o doresc în viitor în Olanda (vreau să lucrez într-o companie de desene animate). Îmi lipsesc cel mai mult ședințele de la redacție cu echipa, însă fiecare voluntar AO este binevenit să contribuie cu un articol, interviu sau recenzie pentru revistă, așa că pot să mă dedic oricând unui nou proiect literar, cu condiția ca acesta să se potrivească temei numărului respectiv.

Ce carte ai putea recomanda cititorilor Art Out şi de ce?

Pentru o mai bună cunoaștere a istoriei artei, recomand cartea scrisă de E.H. Gombrich intitulată „Istoria Artei” de la editura Art. Pentru o cunoaștere și mai detaliată, recomand edițiile îngrijite de Umberto Eco, „Istoria Frumuseții” și „Istoria Urâtului”.

Iar cartea pe care o pot recomanda oricărui pasionat de niponologie este cea a lui Thomas Kasulis, „Intimacy or Integrity: Philosophy and Cultural Difference”.

Iţi doreşti să lucrezi într-un muzeu. De unde vine această atracţie?

E adevărat, mi-am dorit la un moment dat să lucrez la Muzeul Național de Artă al României la secția de artă orientală, însă efectiv nu aveau timp să mă instruiască, și am renunțat. Am un atestat de curator de artă care m-a ajutat să prind curaj să mă consider aptă de a începe o carieră în curatoriat. Atracția pentru artă și frumos a venit de la AO, care încurajează orice vis să devină realitate, însă te aduce cu picioarele pe pământ reamintindu-ți că și în spatele realizării unei ambiții stă multă muncă.

Gala Art Out 2016 – machiaj

Ştiu că eşti o persoană pasionată de societatea japonează şi de toate elementele ei culturale. Poţi să ne spui ce te atrage cel mai mult la societatea şi cultura japoneză?

La toate instituțiile de învățământ la care am fost am încercat să ascult opiniile și experiențele pe care le-au avut ceilalți colegi pasionați de niponologie, însă nu mă pot pronunța asupra unor lucruri care mă atrag cel mai mult la societatea și cultura japoneză. Și acum mai am probleme în a înțelege unele aspecte și mentalitatea lor. Pasiunea mea pentru societatea și cultura japoneză a început de la anime-uri, și am urmat Facultatea de Limbi Străine cu gândul să fac ceva util cu timpul petrecut vizionând desenele animate japoneze. Am totuși o preferință la cultura japoneză, anume nu mă pot sătura de poveștile despre gheișe și curtezanele secolului al XVIII-lea.