Interviu cu artistul Adrian Nour

Poveste de călătorie cu tâlc.

– Despre operetă și teatru, muzică și dans. Și nu numai –

Interviu cu artistul Adrian Nour

Pe scurt despre Adrian Nour, artist pe care l-am descoperit în spectacolul Bonjour, bonne nuit, Paris! al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”: – este echilibrul aproape perfect dintre tinerețe și maturitate, dintre energie debordantă și nostalgie, dintre libertate și spirit așezat. Este un artist complet, care a îmbrățișat mai multe arte, de la muzică, la teatru și teatru de operetă,, ajungând apoi la mimă, pantomimă și step. Publicul l-a putut vedea pe scena marilor instituții de cultură din București și din țară, în spectacole și piese de amploare. A participat la festivaluri și workshopuri naționale și internaționale.

Întâlnirea cu artistul Adrian Nour este ceva ce nu vei uita, ca o poveste cu tâlc, mai ales atunci când contextul este interviul despre proiectele sale care vizează diferite ramuri ale artelor spectacolului. Dialogul devine imediat unul extrem de plăcut și de interesant, iar artistul ni se dezvăluie din ce în ce mai mult.

Am vrut întâi de toate să înțelegem …începutul, cum și de ce, cum reușește Adi Nour să păstreze echilibrul și să îmbine atât de bine teatrul clasic și opereta cu cel de improvizație, muzica cu dansul, toate aceste frumoase nebunii. Răspunsul artistului vine simplu, firesc: „Îmi plac toate foarte mult. ”

Detaliile nu întârzie să apară: „Am început să cânt prin facultate, dar acum fac lucrul ăsta mult mai serios. Teatrul mi-a plăcut și-mi place mult, musicalul și teatrul de operetă îmi plac acum cel mai mult, pentru că le îmbină pe toate –  teatru, dans, muzică. Cu dansul e altă poveste – am avut norocul de a-i cunoaște pe Dan puric și pe Gigi Căciuleanu, care m-au atras în zona de mișcare, de mimă, pantomimă și step.”

Întrebat fiind despre ce înseamnă pentru el colaborarea cu Teatrul Național de Operetă Ion Dacian, Adrian mărturisește că aceasta a fost „ca o școală, mai ales cu opereta Romeo și Julieta, pentru că astfel am cunoscut profesioniști talentați aici și oameni foarte bine pregătiți din Ungaria.” Artistul continuă: „Mi-am consolidat și tehnica vocală în musicalurile puse în scenă de-a lungul timpului.”

            Despre relația dintre text, sunet, muzică, imagine și mișcare, Adrian Nour spune „Le-am combinat și în spectacolul Necuvinte, la care am realizat scenariul și regia,în acel spectacol le îmbin pe toate, așa cum mi-am dorit dintotdeauna.”

Au fost numeroase persoane care i-au marcat traseul artistic, de la profesorii din facultate, la colaborările sale ulterioare. „În facultate, a fost doamna profesoară Adriana Popovici cea care m-a influențat cel mai mult. La început mi-era teamă să fiu pe scenă. Atunci am început să cânt. L-am cunoscut în Galați pe Puiu Crețu, pentru care am cântat un an.”

Fiecare rol este pentru Adrian Nour o nouă experiență prin care se descoperă, află lucruri despre el și despre personaj în egală măsură, având astfel noi oportunități de a învăța. Primul spectacol a fost Don Quichote, iar lucrul la el a fost „o școală, ca un master, pentru că am avut de toate, pantomimă, step, am fost virusat în perioada aia”, ne povestește Adrian Nour.

Despre colaborarea cu Dan Puric, spune că aceasta s-a născut firesc, sub semnul momentului: „Colaboram la Teatrul Bulandra, în spectacolul Cătălinei Buzoianu, are loc un casting în trupa lui dan Puric. Am fost ales la casting și mi s-a propus rapid să fac parte din spectacolul Toujours L’amour, în regia lui Dan Puric și a lui Carmen Ungureanu. Cu Gigi Căciuleanu a fost altfel –  casting pentru D’ale noastre. Eram fan înrăit Căciuleanu, îmi doream spectacol de dans contemporan.”

L-am întrebat cum este să lucrezi cu Gigi Căciuleanu, iar răspunsul a fost promt: „E și frumos, e și greu să lucrez cu el. E și filosof li poet și un profesor foarte bun, se adaptează atunci când vorbește cu actori, față de dialogul său cu dansatori, e o minune de om.”

Am vrut să știu dacă l-au tentat și alte genuri ale artei pe Adrian Nour. Răspunsul? Un DA mare, sincer: „Teatrul și percuția. Și încă visez să pot regiza propriile filme, o combinație între comedie absurdă și zona de idei profunde. Eu n-am vrut să fiu actor, am vrut să fiu regizor, doar soarta a decis cumva, erau locuri și am intrat doar la secția de actorie.”

După așa mare încărcătură emoțională, ne-am destins …și mai mult. Am aflat care ar fi cele trei obiecte pe care Adrian le-ar lua cu el, dacă ar fi să meargă pe o insulă pustie – „chitara, caiete și ceva de scris.”

Ne-a povestit și cum e în timpul liber: „E plăcut să ajungi acasă, după repetiții și spectacole, alături de cei dragi. În perioada asta stau mult acasa, când nu am turnee-repetiții-spectacole. Am două fete – una de doi ani și patru luni și alta de șapte ani. Cea mare e o mică prințesă în spectacolul Royal Fashion, produs de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Încheiem această frumoasă poveste cu Adrian Nour cu acorduri de jazz, cu gândul la următoarele sale concerte de la care cu siguranță nu voi lipsi, pentru că vreau să-l descopăr în toate ipostazele – l-am văzut deja la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în musicalul Bonjour, bonne nuit, Paris!, vreau să-l descopăr și în alte zone de muzică…

Material realizat de Laura-Lucia Găvan.