Gândurile unui tânăr de Ziua Națională

Unde?

Abstract: Articolul următor relevă opinia personală a autorului despre situația actuală a României. Totodată, textul este un imbold spre a crede și a face într-o Românie mai bună și mai puternică.

Cuvinte-cheie: România, 1 Decembrie, Ziua Națională, opinie.

De ziua națională îmi pun întrebarea, cine mai vrea să rămână în România? Unii chiar au plecat demult. În societatea actuală, noi, luptăm cu umbrele trecutului și cu alegerile greșite ale precedenților noștri și încercăm să ne solidarizăm cu apărătorii libertății democratice, care sunt pe cale de dispariție.

Călătoria mea prin viață de până acum m-a transformat dintr-un om care a dormit cu steagul deasupra capului, în acela care dorește să plece ca să fie eliberat, apreciat și iubit pentru ceea ce este cu adevărat. Oriunde îmi îndrept privirea acum realizez că A FACE este un lucru atât de împovorător pentru români! Toți afirmă că așteaptă de la noi, generația nouă, schimbarea.

Ce schimbare să faci în momentul în care nucleul liderilor ajunși la o anumită vârstă, aflați cu sacii în car, nu au nimic de oferit pentru cei din generația mea, în afară de un zâmbet și deja celebrul, succes pe mai departe, repetat stereotipic?! Este drept că pentru unul ca mine am străbătut o parte din Europa, până la această vârstă. Astfel, am ajuns singur la concluzia că elitismul corupt nu e specific doar României, ci apare și în alte țări. Numai că în România a devenit din ce în ce mai flagrant.

În mine acum se dă o luptă continuă între a pleca și A FACE. Să-mi găsesc propriul meu drum. În condițiile date, în care anumite „doamne de mareinfluență” pot pune la o parte până la 200.000 de mii de euro fără să simtă mâna aspră a justiției, nu ne rămâne decât să concludem că trăim în era SRPCR (SISTEMUL ROMÂNESC DE PILE, CUNOȘTINȚE ȘI RELAȚII).

Din păcate nu mai există clasa de mijloc, care este baza unei economii solide. Societatea este definită între cei care au de se lefăie pe de o parte, și muritorii de foame pe de altă parte. De curând s-a ieșit în stradă. Aceleași declarații, scandări, cuvinte pe care nu le aude nimeni. Fraților, îi putem pedepsi prin a-i face să returneze banii de care dispun ilicit și uzând de toate instrumentele unei democrații solide. Democrația poate fi învățată.

Românii se pare că nu sunt foarte buni strategi din acest punct de vedere. Întotdeauna la o analiză fără să necesite un timp îndelungat, putem vedea că manifestațiile stradale s-au realizat iarna, la noi. După patru zile de mers continuu mai bine de 10 kilometri, cine ar mai fi în stare să o ia de la capăt a cincea zi, la 2-3 grade celsius?! În același spirit de fraternitate totală și iubire de țară, este mult mai practic dacă IEȘIM la protest, VARA. Categoric ar ieși mai multă lume în stradă și am avea speranța că timp de două-trei săptămâni am fi cel puțin 20.000 de oameni de exemplu, în Timișoara. De ce în Timișoara? Pentru că în Timișoara au fost trase primele gloanțe în ’89. Așa a început totul, când am crezut că suntem eliberați.

De curând mi s-a spus în tren: Of, mor și nu mai prind România sănătoasă! Nu am avut cuvinte. Am avut doar lacrimi în ochi și îmbrățișarea pe care i-am oferit-o. Se strâng atât de multe într-un anumit punct, încât ajungi să înțelegi că dacă te-ai fi născut în altă țară occidentală, ai fi avut în sprijit nu doar o limbă universală, ci și mândria și încrederea, atunci când ai fi rostit EU SUNT…(german, francez, englez, american etc.). După toate cele ce s-au întâmplat atunci, dorești să mai trăiești în România?

Altcineva mi-a zis: ești inteligent și ai să reușești! Ești modest, poate că nu crezi, dar ochii tăi îți trădează gândul bun și dorința de a face! Dacă aș șticum să valorific această frază, aș dori să aprind în români conștiința națională și schimbarea la nivel individual. Regretata Stela Popescu, afirma în interviu cu Eugenia Vodă, la emisiunea Profesioniștii[1] înțelegerea realității de către români nu s-a schimbat de după revoluție și până acum. În schimb ni se oferă un fatalism, un lucru incoerent și o știre care nu este calitate. Cu alte cuvinte, generațiile născute după anul 2000 au încă din naștere un temei fals.

Dorești să mai exiști în România după toate cele enumerate? Vrei să trăiești în diaspora?! Dar atunci poți să faci și mai puțin, deoarece ne amintim se pare de cei stabiliți în afara granițelor țării doar în momentul alegerilor prezidențiale, când se fac poate vinovați că influențează votul în ansamblu. Să fim serioși! Pentru noi, românii, nu umblă nicăieri câinii cu covrigi în coadă.

Observăm un fenomen bizar, cum se manipulează inclusiv literatura pentru a scurta timpul de ședere la Jilava. Ca iubitor de literatură, încep să regret că m-am născut în epoca noastră, că nu am putere să îi zdruncin pe cei care nu se mai jenează și pe aceia pentru care moralitatea, este un cuvânt necunoscut. Care sunt valorile și modelele după care să ne ghidăm noi cei tineri?

Ah, dar să nu uit de grosolănia intitulată sugestiv, Roșia Montană[2] – o comoară ce zace într-o țară așezată pe o falsă coroană?! Nu ai știut?! Poate trăiesc în utopie, dar tind să cred așa, în lumea mea, că nu mai avem nici propriul nostru pământ. Greu va fi să recuperăm un pământ al nostru vândut la zeci de nații.

Dorești să mai exiști în România după toate cele enumerate? Da, eu vreau să mă întorc către nație și să fac lucrurile să meargă, cel puțin în jurul meu, pentru a lăsa ceva în urmă. Atât de mult mă obosește acest gând obsedant, încât mi-e frică uneori că nu voi reuși. Dar trebuie! Nu vreau ca generația mea să fie aruncată la coșul de gunoi al societății și arătată cu degenul de istorie, drept una dintre altele care nu au făcut nimic.

Istoria omenirii este o interminabilă succesiune de ocazii pierdute, corect José Saramago![3] Însă nu este aplicabil existenței mele pe acest pământ. Nu am făcut mare lucru până acum, însă motivația este unul dintre atuurile pe care mi le impun însumi în joc. Și nu uit niciodată că trebuie pornesc la drum, pentru a ajunge la cine sunt eu cu adevărat.

Eu nu sunt un ultim mohican care pleacă la luptă spre a se pierde. Eu sunt propriul lider care vrea și crede într-o Românie mai bună, pentru că întotdeauna omul sfințește locul. Doar o mână de independenți cu un crez bine dezvoltat de a reconstrui îi poate conduce la tăcere pe cei de sus.

Îndemn să ne găsim reciproc, noi, cei care avem încă dorința. Să ne iubim mai mult și să nu treacă o zi fără de care să nu ne îngrijim să fim mai buni împreună. România mea este patria pe care o iubesc. România mea este locul cu păduri minunate. România mea este locul oamenilor buni.

Pornind de la versurile lui Eminescu, României mele îi doresc să mai trăiesc cumva și să găsesc momentul în care să pot spune că am făcut și eu ceva în viața asta, am lăsat un loc schimbat cu oameni care iubesc culorile tricolorului și se stimează între ei, doar pentru că sunt români.

La mulți ani, România mea, locul meu, casa mea!

Articol de: Dragoș Argint

[1]http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/tamara-buciuceanu-si-stela-popescu

[2]http://adevarul.ro/continut/stiri/rosia-montana

[3]Călătoria elefantului, José Saramago, editua Polirom, 2014

Sursa foto: http://www.gettyimages.com/detail/photo/road-to-freedom-royalty-free-image/166198242