Gândirea pozitivă, calea către o viață echilibrată
Gândirea pozitivă, calea către o viață echilibrată:
metode de vindecare prin conştientizare şi autosugestie
“Când eşti mulţumit să fii pur şi simplu tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta”. Lao-Tzu
Fiecare dintre noi a sesizat magia momentelor în care gândim pozitiv: problemele se rezolvă mai ușor, timpul trece mai repede, avem mai mult succes în ceea ce întreprindem, ne înțelegem mai bine cu semenii noștrii, suntem mai înțelegători.
Astfel, ajungem să ne simțim bine în pielea noastră și să atragem situații pozitive de viață, care pot aduce schimbări cruciale pentru existența noastră. Acest fapt este posibil, pentru că ne-am conectat la sinele nostru, care este generator de experiențe interesante și semnificative, care ne completează ca persoane.
In scrierile sale, psihiatrul şi psihoterapeutul Carl Gustav Jung vorbeşte despre fenomenul imaginaţiei active, ca şi tehnică terapeutică specifică psihologiei analitice. Prin această procedură, persoana îşi poate scoate din inconştient imagini, care pot fi blocaje, traume, şi care îl ţin pe loc, îi incetinesc procesul de transformare de sine, pe care Jung îl denumeşte individuare, adică atigerea potenţialului maxim de dezvoltare şi sănătate sufletească şi psihologică.
Ca şi metode de vindecare şi conştientizare, Jung încurajează explorarea inconştientului prin desene, ca şi tehnici proiective, metodă prin care se reaşează lucrurile în psihic. De aceea, terapia prin artă este o formă minunată de alinierea cu sursa internă şi obţinerea unei stări de bine. Oricum, aflarea sensului personal şi alinierea la scopul pentru care ne-am născut, poate aduce beatitudinea personală şi în viaţa acelor persoane, care, deşi mai rătăcesc, au pornit totuşi pe drumul căutării de sine. Astfel, prin explorare şi alinierea cu adevărata sa natură, persoana atinge starea de serenitate, ce naşte coincidenţe, care o vor impinge catre oameni, situaţii, joburi, ce vor fi în acord cu frecvenţa sufetului său.
O altă formă de terapie ad-hoc este scrisul. Milan Kundera afirma la un moment dat, că toate personajele sale sunt potenţialele sale personalităţi, care s-au exprimat prin scrierile sale.
Dansul, mişcarea reprezintă cea mai înaltă formă de conectare la sine, la propria corporalitate, şi o modalitate de autoreglare generatoare de energie şi echilibru pe axa minte-suflet-corp.
Antrenarea găndirii poate fi comparată cu exerciţiile sportive. La început poate părea dificil, dar cu timpul, şi cu pauzele de rigoare, pentru a nu suprasolicita organismul, se obţine rezistenţă, flexibilitate şi graţie. Chiar şi un luptător samurai are doza lui de graţie, chiar dacă aparent, practică o tehnică mai dură. Prin antrenamente, învaţă să se conecteze la propria respiraţie, propriile emoţii, temeri, bariere psihologice sau fizice.
În acest mod, intuitivi și plini de energie creatoare, ne trăim viețile din plin și adecvat, recunoaștem superficialul de profund, și lucrurile care fac diferența și sunt esențiale pentru ca noi să simțim că viață este frumoasă și să îi înțelegem sensul.
Gândirea pozitivă este o atitudine mentală cu ajutorul căreia reușim să depășim obstacolele și, astfel, să ne îndeplinim visele. Este o atitudine mentală care facilitează accesul la succes și ne permite să obținem rezultate bune și excelente în toate ariile propuse. O gândire pozitivă anticipează fericirea, bucuria, sănătatea și rezultate satisfăcătoare pentru fiecare situație și acțiune.
Tot ce îți pui în minte, reușești să duci la bun sfârșit, la un moment sau altul. Iar când întâlnim un blocaj psihologic, putem afirma precum autoarea Louise L. Hay
( creatoarea conceptului “Poţi să-ţi vindeci viaţa” şi a brandului editorial Hay House): “este doar un gând, iar un gând poate fi schimbat”; “din această sitaţie va ieşi doar ceva bun”. Aceasta este o tehnică asemănătoare imaginaţiei active introdusă de Jung, prin care proiectezi ceva, şi acel ceva este pe cale să se întâmple, graţie forţei creatoare a cuvântului şi a intenţiei.
Gândirea negativă, lamentarea, văicăreală, pesimismul amplifică dezamăgirea, frustrarea, disconfortul. Astfel, putem pierde din vedere ansamblul și nu mai putem găsi calea de ieșire dintr-o situație care avea o rezolvare ușoară. De asemenea, ajungem să nu mai fim dezirabili, deoarece, în general, oamenilor nu le plac plângăcioșii.
Pentru a avea o gândire pozitivă este necesar un antrenament intern susținut. Atitudinea și gândurile nu se modifică peste noapte. Putem începe prin a nu mai gândi urât despre apropiații noștri, prin a modifică conștient cuvintele grele, depreciative la adresa unor persoane, transformându-le cel puțin în cuvinte cu valoare neutră. Astfel, ne eliberăm de încărcătura negativă a emoțiilor conținute de cuvintele pline de ură, depreciative sau defăimătoare la adresă altor persoane.
Mintea este aceea care face rău sau bine, care ne face fericiți sau nefericiți, bogați sau săraci. Tot ceea ce a creat omenirea bun este produsul unei gândiri pozitive, creative, altruiste. Relațiile conflictuale nu au adus niciodată ceva bun; doar suferința și distructivitatate, confuzie și derută.
De aceea este important să transmitem celorlați oameni mesaje positive, care generează energie, entuziasm, confort psihic, speranța, încredere, bucurie de a trăi. Gândirea pozitivă este şi o sursă importantă de sănătate. Puterea gândului este imensă, și ea ne conduce practic viața. Acest lucru se întâmplă adesea la nivel subconștient, dar noi putem transforma acest proces într-unul conștient, prin educarea mintii şi a emoţiilor, precum şi a modului de reacţie la factorii stresori. Pacea minţii este o alegere care atinge tot spaţiul care ne înconjoară, modificându-ne semnificativ calitatea vieţii.
În prezent, există multe persoane care se pot considera împlinite pe foarte multe planuri, care stăpânesc artă gândirii pozitive și, drept rezultat, trăiesc o viață de calitate în adevăratul sens. Și TU poți. Ai încredere în tine, în mintea și inima ta. Nu există nici un fel de limite în afara celor în care alegem noi să credem.
Dacă simți dificultăți în a descoperi singur resursele interioare ale gândirii pozitive, poţi accesa materiale, traininguri sau cursuri care te pot susţine în demersul tău, sau poți apela la un specialist, care te poate ghida și acompania în demersul interior al transformării dintr-un prizonier al propriilor gânduri într-o persoană relaxată, echilibrată, bucuroasă și în armonie cu ceilalți și cu sine.
Simona Druncea