Festivalul Internațional de Statui Vivante, ediția aVI-a
Teatrul Masca organizează și în acest an Festivalul Internațional de Statui Vivante, ajuns în 2016 la cea de-a șasea ediție.
Deschiderea festivalului va avea loc în data de 16 iunie, ora 20.00 și va fi marcată de un moment inedit: Noaptea Statuilor Vivante la Casa Filipescu Cesianu.
Ediţia din acest an a Festivalului va fi o manifestare puternică şi care, suntem siguri, va avea un imens impact. Bucureştiul se număra printre puţinele capitale din lume în care statuia vivantă are un astfel de eveniment. De altfel, prin acest eveniment internațional, Teatrul Masca sprijină Proiectul Bucureşti2021, Capitală Europeană a Culturii.
Având în vedere faptul că ne aflăm în anul Brâncuşi, este firesc ca ediţia din acest an să-l omagieze pe marele sculptor pe care îl vom aduce în atenţia publicului prin două statui vivante: prima reprezentându-l în atelierul din Paris şi a doua, prin „Rugăciune”, una dintre celebrele sale opere.
Festivalul va reuni peste 40 de statui vivante prezentate în premiera de Teatrul Masca şi 20 de invitaţi străini din Olanda, SUA, Israel, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia şi Rusia. Serile de festival vor fi încheiate prin spectacole ale Teatrului Masca realizate în tehnica statuii si a tablourilor vivante – „Zidul” şi „Arca lui Lenin”.
Festivalul Internațional de Statui Vivante susține București 2021 – oraș candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Află mai multe pe www.bucuresti2021.ro.
Evenimentele se desfășoară în aer liber, iar accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.
Ediția 2016 se desfășoară în următoarele locații din București:
Casa Filipescu Cesianu ( Calea Victoriei) – 16 iunie – orele 20.00-22.00
Parcul Crângași- 17-18 iunie – orele 17.00-22.00
Parcul Al. I Cuza – 19-20 iunie – orele 16.00-22.00
Organizator: Teatrul Masca
Cu sprijinul: Primăria Municipiului București, Primaria Sector 3, Primaria Sector 6 prin Centrul Cultural European Sector 6, Muzeul Municipiului București, Arcub
Co-finanțator (din încasările speciale ale Timbrului Teatral): UNITER
Recomandat de: Romania TV
Susținut de: TVR 2
Parteneri media: Radio 21, Bucuresti FM, Ziarul Ring, Curierul Național, Șapte Seri, Zile și Nopți, Yorick.ro, Revista Accente, PRwave.ro, Calendar evenimente, Woman2woman.ro, Lifeandthecity.ro, Redactia4fun.ro, Teatral.ro, Instilulmeu.ro, Senso TV, Teatrul.com, TV City, LaRevista.ro, Ziarul Metropolis