Expoziție de sculptură (papier mache, grafică)

În perioada 23 octombrie- 13 noiembrie 2014, ELITE ART GALLERY este gazda unei inedite expoziții personale, semnată CORA POSTELICU. Vor fi expuse o serie de lucrări tridimensionale și bidimensionale, figurative, realizate în tehnica papier mâché, despre care autoarea ne mărturisește: ”Când spui sculptură, te gândești la bronz, lemn sau piatră, însă hârtia, cu fragilitatea ei aparentă, poate fi mai rezistentă decât lemnul, pentru că are armătură, iar straturile sunt îmbibate cu cleiuri care îi dau rezistență. Hârtia e un material foarte cuminte, poți să-l modelezi prin adăugare, poți tăia din el- când s-a uscat, până ajungi la forma pe care o vrei ”.

Obiectele Corei Postelnicu vor fi însoțite de schițe și desene, care vor detalia universul dinamic, colorat și particularizat al personajelor tridimensionale.

Născută în 1970 în București, Cora Giodîc-Postelnicu este absolventă  a Universității Naționale de Artă București, la clasa profesorului Mihai Buculei. Devenită membra Uniunii Artiștilor Plastici din România, Cora Postelnicu expune în diferite locații și contexte, din care enumerăm:

EXPOZIȚII PERSONALE:

  • 2000, Galeria Căminul Artei, parter, București,  Galeria Casa Radio, București;
  • 2001, Renee’s Gallery, Ostersund,Suedia; Folkets Hus, Ostersund, Suedia;
  • 2007, Barka Saffron, București.

EXPOZIȚII DE GRUP:

  • 1993, Expoziția Academiei de Artă, Sala Dalles, București;
  • 1995, Galeria Galla, București; Centenarul Academiei, Teatrul National, București;  Salonul Național de Miniatură Textilă, Galeria Apollo, București;
  • 1997, Salonul National de Sculptură, Galeria Orizont, București;
  • 1998, Salonul de Artă, Sala Dalles, București, Bienala Națională de Textile, Galeria Apollo, București; ,,Dante in România’’ Galeria Apollo, București;
  • 1999, Expoziție Inaugurală, Galeria Leda, București; Salonul Național de Sculptură Mică, Galeria Orizont, București; Galeria Muzeului Literaturii Române, București;
  • 2006, ”Deceniul 1 – generatia ’97”, Complexul Muzeal Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia.

Expoziția va fi la dispoziția publicului în intervalul 23 octombrie- 13 noiembrie 2014, în fiecare zi de luni  până vineri în intervalul orar 11:00- 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00- 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15, Sector 1, București.

Date de contact:                                                    

Alexandra Mirica, Custode galerie

Tel: +40 21 315 65 11
Mobil: +40 748 100 280 Email: alexandra.mirica@eliteart.org

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »