Expozitia de grafica Urme – Lidia Alina Nicolae

URME

Prin acest studiu am urmărit dezvoltarea unor compoziţii care au ca punct de plecare analogia viaţă-moarte.

Pe măsura documentării m-am oprit la tema cautării nemuririi, abordată atât de filosofie cât şi de religiile diferitelor culturi. Kant şi Schopenhauer tratează subiectul sub numele de: metempsihoză sau reîncarnare, în timp ce cultele religioase o susţin ca pe o viaţă de după moarte, o trecere în registrul spiritual.

Am canalizat atenţia in zona unei culturi, pentru a avea o arie clară de studiu, alegând în acest sens “Epopeea lui Ghilgameş”, unul dintre primele documente scrise, în zona Mesopotamiei, întoarcerea la arhetipuri fiind mult uşurată.

Pentru a reda cât mai mult din esenţa temei alese, m-am oprit la analizarea unor elemente simbolice din epopee, şi nu numai.

După studierea “Epopeii lui Ghilgameş” şi a elementelor regăsite acolo, am continuat cu religia, cultura şi ritualurile religiei Mesopotamiei, Sumerului şi Asiriei.

Punctul de plecare al studiului a fost analogia viaţă-moarte, dar m-am oprit la felul în care era abordată idea morţii în aceasta cultură.

Astfel subiectul lucrării mele este nemurirea sau viaţa de după moarte.

Analogia viaţă-moarte devenind viaţă-viaţă de după moarte.

Asocierea cu focul şi sângele, atribuie vieţii noi semnificaţii simbolice.

Focul, la rândul lui este asociat soarelui şi eternităţii sau vieţii veşnice.

Ochiul este un simbol al vieţii, reprezentând fereastra spiritului omului, element care conduce existenţa acestuia către eternitate.

Ochiul se asociază soarelui (focului vieţii), luminii (zilei), cunoaşterii şi fecundităţii.

La egipteni, Ochiul lui Horus, anterior numit Wadjet sau Udja (ochiul fardat) reprezintă un simbol sacru de protecţie şi de putere regală şi se regăseşte în aproape toate operele de artă. Acesta era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Ochiul Udjat era cea mai des folosită amuletă, care avea rolul de a garanta păstrarea intactă a corpului după moarte.

Ra, zeul soare avea un ochi strălucitor, fiind simbolizat printr-o cobră înălţată cu ochiul larg deschis (uraeus).

Soarele de asemenea simbolizează viaţa, împlinirea spirituală, împlinirea în viaţa de după moarte.

În vechile culturi mezo-americane, la azteci şi în cultura egipteană, soarele se află în raport cu peruzeaua (turcoaza), identificându-se cu focul şi razele.

Există ideologia conservării vieţii, susţinută prin credinţa în existenţa zeităţilor. “Epopeea lui Ghilgameş” şi “Enuma Eliş” constituie primele surse de informaţie legate de percepţia vieţii si morţii de către o civilizaţie, teme regăsite mai târziu în Biblie.

Această credinţă a nemuririi a fost susţinută de conservarea cadavrelor, învelite în lut şi ţesături de paie, constituind urmele vieţii.

Modalitatea mesopotamiană pentru păstrarea trupurilor o precedă pe cea egipteană în care corpul neînsufleţit era îmbălsămat şi aşezat în sarcofag.

Sarcofagul apare în textele sarcofagelor Imperiului Egiptean, ca un refugiu pentru viaţa de dincolo de mormânt, ca un loc al protecţiei de duşmanii vizibili şi invizibili, care rătăcesc în jurul defunctului şi ca un spaţiu al transformărilor ce asigură accesul la viaţa eternă.

Conservarea trupului reprezintă o ofrandă adusă zeităţilor prin intermediul căreia se realizează contactul cu acestea.

Trupul conservat are rolul de a mijlocii comunicarea celor în viaţă cu spiritul defunctului. Sarcofagul protejează spiritul ce a aparţinut trupului pe care îl găzduieşte, iar uşa din lateral, pictată pe una din laturile lui, permite accesul acestuia la lumea exterioară.

În Grecia a existat tendinţa de a transforma sarcofagul întrun templu datorită bogăţiei ornamentale şi arhitecturale.

Sarcofagul este simbol al pământului, receptacul al forţelor vieţii şi spatiu al metamorfozelor acestora.

Legătura cu material de origine este deja realizată în cazul culturii mesopotamiene.

Pământul şi culoarea sa galbenă sunt associate aurului, considerat în Egipt carnea soarelui, zeilor şi faraonilor, având fundamente în simbolistica funerară.

În Extremul Orient aurul se naşte din pământ (lut-aur), iar în China şi India este considerat elixirul nemuririi.

Întoarcerea la arhetipuri prin anumite acţiuni şi ritualuri m-a ajutat să descopăr şi să exprim atmosfera acelei perioade.

Materialitatea şi textura elementelor tratate în compoziţii sugerează de asemenea această întoarcere la “ab origine”.

Prin folosirea structurilor de paie, piatră sau ceramică am încercat o proiectare în epoca mitică.

Am urmărit realizarea contrastului nemuritor-muritor prin asocierea divin-terestru sau sacru-profan ilustrat printr-o formă simplă, ideală, armonioasă reprezentând divinitatea şi una complexă reprezentând desacralizarea umanităţii.

În cadrul compoziţiilor am urmărit relaţia plin-gol, care mi-a uşurat organizarea elementelor în pagină.

Contrastul închis-deschis este abordat cu atenţie, ca şi tratarea unor detalii care ajută la sugerarea centrului de interes.

Pentru plasarea centrului de interes am folosit punctele forte în compoziţie şi semnificaţia acestora în funcţie de ce am dorit să simbolizeze. Astfel am ales punctele a şi d pentru a ilustra analogia ideii începutului, naşterii cu cea a morţii, sfârşitului.

Chiar dacă tema aleasă poate părea ca şi concept, statică, eu am dorit realizarea unor lucrări dinamice care să se dezvolte pe diagonală ajutându-mă de punctele forte, dar şi tratând diferit anumite zone ale desenului.

De asemenea o culoare care poate fi regăsită ca un lait-motiv al compoziţiilor este verdele care păstrează o caracteristică stranie şi complexă, ce ţine de dubla lui polaritate: verdele mugurului şi verdele mucegaiului (naşterea şi moartea); sau verdele-turquoise (peruzea), care în vechile culturi se afla în raport cu focul sau soarele, ca zeitate.

Ca elemente de documentare am folosit imagini (fotografii) cu obiecte de cult, statui, tablete cu scriere cuneiformă, mumii din zona Mesopotamiei şi Babilonului, fotografii ale unor fibre naturale văzute la microscop şi obiecte naturale pentru realizarea materialităţilor (piatra, ceramica spartă).

De asemenea am studiat semnificaţia unor ideograme, simboluri, inscripţii, stilizări şi scrieri, pentru a le asocia cu semnificaţiile elementelor alese.

Bibliografie:

30.000 years of art, Editura Phaidon, London, 2007

Valeriu Andreiescu, Istoria religiilor, prelegeri

René Guénon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Chevalier Jean · Gheerbrant Alain, Dicţionar de simboluri vol I, vol II, vol III ,

Editura Artemis, Bucureşti

Flocon Albert, traducere Berceanu Radu, Universul Cărţilor. Studiu Istoric de la

origini până la sfârşitul secolului al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1976

Epopeea lui Ghilgameş, Editura Modero, 2004

Paris Jean, L’espace et le regarde, Edition du Seuil, Paris, 1965

Mitru Al., Legendele Olimpului – zeii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1983