Evoluția tenisului românesc

– Un material realizat de Codruța Guzischi

Istoric al tenisului românesc

În România, tenisul a fost practicat pentru prima dată de către studenții veniți de la pregătirile din străinătate. Încă din 1885 au fost lansate primele cluburi de tenis ”Galatz Tennis Club” la Galați și „Tennis Raqueta” la București. Se poate spune că evoluția tenisului românesc a avut un parcurs variabil, marcând câteva reușite ce au făcut și vor face în continuare istorie. Un eveniment istoric fundamental este înființarea Federației Societăților Române de Tenis în 1929, an în care aceasta se afiliază la Federația Internațională de Tenis.

Personalități ale tenisului românesc

Cât despre marile nume ale tenisului românesc, acestea au început să apară din perioada anilor 70. Ion Țiriac, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, Simona Halep, Horia Tecău sunt doar câteva nume reprezentative ale tenisului românesc, lista fiind mult mai amplă.

Iată top 10 de lucruri de știut despre personalități ale tenisului românesc:

1. În 1970, Ion Țiriac a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros

2. Ion Țiriac este primul român cu o avere de peste 1 milion de dolari.

3. Ilie Năstase este cel mai mare jucător profesionist de tenis din România, câștigând 2 titluri de Grand Slam

4. Porecla lui Ilie Năstase este ”Nasty” datorită tacticii sale agresive a jocului.

5. Virginia Ruzici a fost prima campioană de Grand Slam a României, câștigând la Roland Garros în anul 1978

6. Virginia este managerul Simonei Halep din anul 2008

7. În anul 2015, Horia Tecău devine campion la Wimbledon alături de coechipierul său Jean Julien Rojer

8. În anul 2017, alături de același coechipier sportivul devine campion și la US Open

9. Simona Halep a câștigat primul său titlu de Grand Slam, la Roland Garros și totodată și-a împlinit cea mai mare dorință, în 2018

10. Sportiva a fost de două ori locul 1 mondial, în anul 2017 și în prezent

Evoluția tenisului românesc

Se poate spune că tenisul românesc a avut un parcurs interesant cu personalități impunătoare ale acestui sport și totodată reprezentative pentru populație, iar Simona Helep este una dintre ele. Un studiu realizat în 2016 de Consumer Insight plasează Romania pe primul loc în ceea ce privește interesul oamenilor de a juca tenis.

Jucători tenis România

http://www.tenisshop.ro/blog/romanii-sunt-interesati-sa-joace-tenis/

În prezent, la sfârșitul lunii iunie, România a înregistrat un număr record de opt românce pe tabloul principal la Wimbledon: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Ana Bogdan, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu și Gabriela Ruse. Potențialul noilor tenismeni români a crescut semnificativ, înregistrându-se un număr tot mai mare de jucători, atât amatori, cât și profesioniști. În plus, în România există aproximativ 300 de cluburi private de tenis(București, Cluj, Constanța, Pitești etc), iar proiectele de noi terenuri se înmulțesc pe zi ce trece(complexul sportiv cu 3 terenuri de tenis de câmp de la Turda, terenurile de tenis de câmp de la Olimpia, Brașov etc).

Numărul jucătorilor de tenis, ar atinge un număr mult mai mare dacă am dispune de un buget mai ridicat, însă de cele mai multe ori, cei care vor să joace trebuie să scoată din propriul buzunar sumele necesare de bani. În anul 2017, suma pe care Ministerul Tineretului și Sportului a acordat-o Federației Sportive de Tenis a fost de 4.870.000 lei, comparativ cu Franța care are un buget de 130 de milioane de euro pe an. Chiar și așa România are aproximativ 2700 de legitimații și 6 jucătoare în top 100 mondial, iar Franța are 2 milioane de legitimații și 4 jucătoare în topul WTA.

Cu toate că România are destule probleme în domeniul sportiv precum bugetul, terenurile de tenis, sponsorii, se poate lăuda însă, cu din ce în ce mai mulți tenismeni/e de mare performanță. Evoluția pe care tenisul a avut-o de-a lungul timpului a încurajat tinerii să înceapă să practice acest sport, iar marile personalități precum Simona Halep sau Ion Țiriac, i-au încurajat să-l iubească. Sportiva a început să ajute financiar copiii care vor să joace tenis însă nu au posibilitatea, iar Ion Țiriac a inițiat un complex sportiv unde le oferă 6 cursuri gratuite acestora.

Tenis România

În final, iată câteva citate ale jucătorilor profesioniști de tenis din România, după care aceștia s-au ghidat de-a lungul carierei:

  1. ”Sportul te învaţă să pierzi sau să câştigi. Dacă nu ştii să pierzi, nu numai că nu ai cum să mai apreciezi victoria sau câştigul, dar ieşi afară din realitate.” – citat de Ion Țiriac
  2. ”As long as I can get angry, then I play well. If I play well, I can beat everybody. I am happy because I am getting angry.” – citat de Ilie Năstase
  3. ”Secretul este că am început să mă bucur de ceea ce fac, sunt mult mai agresivă pe teren. Încerc să mă bucur pentru ceea ce fac şi să mă lupt pentru fiecare minge.” – citat de Simona Halep

Evoluția tenisului în România a reprezentat și reprezintă în continuare un temei pentru care tot mai mulți tineri talentați aleg să practice acest sport.

În tenis vei descoperi valori precum prietenia, munca în echipă, competitivitatea și responsabilitatea. Pe de altă parte, tenisul de performanță necesită timp, consum nervos și efort financiar, însă nici un drum spre reușită nu este întotdeauna ușor.

În concluzie, parcursul unui tânăr spre o reușită în acest domeniu poate să fie dificil dar, în final, beneficiile de ordin emoțional și material vor fi recompensate pe măsură. De aceea, vă recomand să citiți ”Tenisul- sportul inventat de diavol”, de Adrian Fetecău care vă poate povesti mai multe despre ce înseamnă defapt acest sport. Tatăl jucătoarei profesioniste, Irina Fetecău, campioană naţională la senioare în 2016, vorbește sincer, din propria experiență, despre toate încercările întâmpinate în acest sport. Cartea poate fi citită ca una de aventuri, multe pagini fiind mai mult decât surprinzătoare, cu tensiune şi răsturnări de situaţii, dar poate fi si un îndrumător pentru cei care intenționează să-şi dea copiii la tenis.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »