Despre pasiune în tot ce faci, despre marketing şi despre Art Out. Interviu cu Raluca Ioana Teodorescu
Material realizat de Diana Giura, Vlad Toma, Anca Stoica si Laura Mihalca
Raluca Ioana Teodorescu este o persoană extrem de energică, entuziastă şi motivată, cum rar ne-a fost dat să întâlnim. Este plină de viaţă, cu simţul umorului bine dezvoltat, dar şi cu doza de seriozitate necesară lucrului şi performanţei în domeniul în care activează. Ne-a impresionat încă de la interviul de recrutare, atunci când a dorit să devină voluntar Art Out, prin toate aceste calităţi personale, la care se adaugă o bună cunoaştere a sectoarelor marketing şi comunicare şi dorinţa de a avansa, de a se perfecţiona.
La scurtă vreme dupa ce a intrat în echipă, a ajuns să coordoneze departamentul Pr & marketing, surprinzându-ne plăcut prin spiritul său organizatoric, încrederea şi energia pe care o insufla echipei cu care lucra.
A fost un voluntar desăvârşit, s-a implicat în toate proiectele derulate de noi, iar Gala Art Out 2015 a fost apogeul – a fost declarată Voluntarul Evenimentului, pentru implicarea sa deosebită. A dovedit că se poate, că lucrurile se învaţă şi se pun în practică, că nu există imposibil, nu ştiu sau nu pot.
Gala Art Out 2015, Teatrul Naţional Bucureşti
Pentru noi, rămâne unul din voluntarii Art Out cu un rol major în dezvoltarea organizaţiei. îi mulţumim înca o dată pe această cale.
Avem multe amintiri frumoase de la evenimente, şedinţe, ieşiri, întâlniri şi avem ceea ce e cel mai important: o prietenie pe termen lung, fără staţie de oprire.
Aflaţi mai multe din această poveste de succes din interviul de mai jos.
Cum te-ai defini in 3 cuvinte?
Optimistă, perseverentă, organizată.
Spune-ne puţin despre parcursul tău profesional, cum s-a ajuns de la medicină veterinară la marketing? De ce marketing?
Medicina veterinară a fost acea »chemare « organizată, din copilărie, acel lucru pe care îl poţi face 24/7. Pasiune pură. Dar uneori, planurile pe care noi ni le facem nu se potrivesc cu destinul. Mici neajunsuri, omul nepotrivit într-un moment social-economic nepotrivit – dezamăgire. Plus mici neajunsuri legate de sănătate. De ce marketing ? Am înţeles prin muncă, prin lipsa lui cât de important e. Plus e fabulos să lucrezi cu oamenii – cu minţile şi preferinţele lor.
Ce îţi place să faci în timpul liber?
Ascult muuultă muzică, mă bucur cât pot de ieşirile în natură, gătesc şi dorm.
Ce ai vrea să îţi aminteşti pentru totdeauna?
Animalele care mi-au fost alături în viaţă şi să traiesc clipa de a fi sub un spectacol al Aurorei Boreale.
Ce activitate te face să pierzi noţiunea timpului?
Drumeţiile, muzica şi cititul.
cu echipa Art Out la party-ul de Crăciun
Dacă ai avea o maşină a timpului, ce ai face cu ea?
Probabil aş remedia faptele pe care le-am făcut şi prin care am rănit oameni, chiar dacă a fost fără intenţie…. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, poate că nu. Pentru că fiecare experienţă, plăcută sau nu, ne defineşte existenţa în prezent. Poate m-aş plimba printre amintirile plăcute din copilărie.
Povesteşte-ne despre experienţa ta în Art Out. Cum a inceput şi în ce a constat?
Experienţa a fost vastă, aş putea să vorbesc mult. Dar pe scurt a început prin neştiind nimic, mai nimic şi s-a dovedit o provocare pe care am abordat-o cu toată încrederea şi optimismul meu. Am învăţat să cred în abilităţile mele, mi-am descoperit unele noi, am învăţat să am mai multă răbdare, am cunoscut oameni noi şi provocarea majoră a fost să coordonez un întreg departament. Şi îmi place, şi ştiu , că am facut-o cel puţin bine, pentru că încă vorbesc cu foştii colegi, şi am cunoscut oameni minunaţi. Pot spune ca suntem prieteni.
expoziţia Rendez-Vous cu Arta, ceainăria Rendez-Vous, Bucureşti, cu echipa Art Out
Cum ai integrat experienţa în parcursul tău personal si profesional?
Am ajuns prin experinţa AO un specialist în comunicare. Personal mi-am îmbunătăţit abilităţi de mult amorţite. Şi sunt un om mai fain.
Cum ai caracteriza echipa Art Out?
Tinereţe, ambiţie, voinţă, ceva special pentru zilele noastre. Voluntariat cu potenţial uriaş.
Care sunt cele mai dragi amintiri legate de echipă şi de proiectele marca Art Out?
Sedinţele, petrecerile de Crăciun şi evident Gala AO 2015. Şi ieşirile în oraş cu membrii echipei.
şedinţa de redacţie
Care crezi ca sunt caracteristicile unui voluntar de succes?
Înţelegerea şi asumarea pe deplin a noţiunii şi a rolului de voluntar, ambiţia, dorinţa de a învăţa şi persevera în domeniul în care activează şi om cu mintea deschisă şi “cool”.
De ce devii un voluntar?
Pentru că e o convingere şi o caracteristică foarte personală, pe care nu orice fiinţă o deţine. Pentru că trebuie să vrei mai mult decât să fii o unealtă socială şi economică, doar un angajat cu drepturi şi obligaţii. Pentru că unii oameni cred şi în alte valori. A face şi a învăţa de drag şi mai ales a împărtăşii cu alţii, subiectul voluntariatului.
Ce aşteptări are un voluntar de la activitatea pe care o întreprinde?
Depinde clar de om, individual ce planuri îşi face cu privire la voluntariat ca şi concept. Cum am mai spus, cel mai important fapt este asumarea şi înţelegerea pe deplin a noţiunii de voluntariat. Nu poţi să ai aşteptări materiale, sau să transformi o nemulţumire materială într-o frustrare. Trebuie să te identifici cu cauza, cu subiectul cu acţiunea. Să simţi că eşti capabil să faci ceva în acel sens.
Care este proiectul/articolul tău de suflet?
Gala AO 2015 si câteva idei pe care mi-aş fi dorit să le fi implementat la timp, în acţiunile AO pe termen lung, cum ar fi interacţiunea live cu publicul si cititorii AO.
Care este cea mai frumoasă amintire a ta din întreaga perioadă de voluntariat?
Satisfacţia fiecărui task rezolvat şi mai ales cand primeam feedback-ul pozitiv şi generam acţiune în department.
Ce mesaj ai pentru publicul Art Out, acum în pragul campaniei de recrutări de toamnă la Art Out?
Să se pregatescă pentru timpuri noi. Generaţiile care vin, sunt din ce în ce mai cool, mai puşi pe fapte, mai relaxaţi psihic şi mai creativi. Momente noi şi evolutie. Bucuraţi-vă de oameni frumoşi !
party de Crăciun
Ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?
E înfiorător de frustrant şi de tragic să regreţi că nu ai încercat. Nu există eşec, există doar experienţă privită dintr-un unghi diferit. Nu există greşit, există doar lipsă de experienţă, sau moment nepotrivit. Nu trebuie să ne fie teamă de ceva ce nu am încercat, şi cu atât mai mult de negativ. Negativismul, greşelile, eşecul, etc. sunt doar valori şi cuvinte inventate de oameni fără încredere, fără viziune, fără speranţă şi putere de muncă.
Care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi înca nu l-ai facut? Ce te opreste?
Să sar cu paraşuta. Mai trebuie să slăbesc un pic :).