Cubic Houses

For Rotterdam, with love

Fiind primul post mă gândeam să încep cu ceva special, foarte drag mie. Pentru că este 1 Mai și anul trecut pe vremea asta eram în Olanda, o sa scriu despre ceva de acolo, mai exact din Rotterdam. Cubic Houses.

Era prima dată când ieșeam din țară și după un drum lung cu avionul și o cursa cu autocarul din Eindhoven, ajunsă, în sfârșit la destinața finală, Rotterdam, m-am urcat într-un tramvai (tram, cum îi spun ei acolo – și pe bună dreptate, pentru ca tramvaiele noastre sunt departe de așa ceva), tram care, spre fericirea mea, m-a dus spre aceste case cub și nu numai atât, m-a trecut pe sub ele. Îmi păreau familiare; cu siguranță le mai văzusem ori prin zecile de posturi de genul „top cele mai ‘cumva’ case din Olanda/Europa/lume”, ori prin materialele prezentate la școală; cert e ca știam vag de existența lor, dar, spre rușinea mea nu știam exact unde, ce și cum. Dar asta, până la urmă, nu a fost o problemă pentru că surpriza și încântarea a fost mai mare. Văzându-le și, mai ales, trecând pe sub ele, plus frenezia de a mă afla departe de casă, departe de lumea mea, m-au făcut să mă simt ca într-un carusel, iar galbenul țipător al acestor casuțe scoase, parcă, din desene animate, contribuia considerabil la imaginea micii mele lumi fanteziste. În mintea mea a fost ca un portal de „bun venit în Rotterdam!”, „bun venit în vacanță!”.

Am locuit două săptămâni nu departe de ele (pe o straduță al cărui nume mi-e imposibil să il scriu aici fără să greșesc cel puțin jumătate din litere) și s-au dovedit a fi un punct de reper excelent; de fapt, pentru mine a ramas chiar la stadiul de ’portal’, pentru ca făcea trecerea cumva spre centru. Știu că prima dată când am ieșit neînsoțită, am pornit-o în alergare spre un magazin din zona centrală (zic în alergare pentru că, da, acolo se închide absolut tot la ora 18:00).Nu eram prea sigură de direcția în care trebuia să merg, dar văzând de departe căsuțele, galbenul lor m-a ghidat. Trecând pe sub ele am văzut binecunoscuta ‘parte de dincolo de poartă’: o statie aglomerată de autobuz și una de metrou, o piață uriașă unde aveau loc târguri săptamânale (un fel de bâlci de la noi, cu muuulte fructe, legume, vafe și lalele) și care, prelungindu-se de-a lungul unor magazine încarcate cu suveniruri te conducea spre centru; mai era si un turn cu ceas care se vedea în apropiere și partea cea mai interesantă, o gară subterană care era semnalată de o structură metalică foarte interesantă. Blaak se numea. Și stația și gara și tot.

Revenind la Casele Cub, am tot repetat că treceam pe sub ele. Da. Puteam să fac asta pentru că ele sunt suspendate, au fost concepute în ideea de a elibera spațiul la sol și sunt susținute, în principiu, de niște piloni hexagonali. Și dacă tot vorbim de o descriere mai serioasa, insist sa adaug și niște date importante, pe care, recunosc, abia acum le-am căutat și aflat dar sunt hotărâtă să le rețin. Clădirea a fost proiectată in anul 1977 de arhitectul olandez Piet Blom. Exista 38 de cubulețe, fiecare fiind câte o căsuță (în care, din păcate, nu am apucat să intru) și încă două așa zise super-cuburi, mai mari decât celelalte și situate spre extremitațile întregului ansamblu care are o forma alungită. Fiecare cub simbolizează un copac, întrega cladire fiind percepută ca o pădure. Și încă ceva, traducerea Caselor Cub in olandeză este ‘Kubuswoningen’ (ei bine, nu promit că o să rețin și asta).