Cladire din Bucuresti

Aştept 282 de ceva timp ca sa ajung la serviciu. Of, iar o sa întârzii.. Mă gândesc daca o sa fiu prinsă, privind instinctiv în gol catre cladirea care domina intersecţie si usor usor imaginea se face mai clară, cladirea vine în prim plan, grijile serviciului sunt departe si nu mai privesc în gol. Mă uit la clădire. Am vazut-o de sute de ori, chiar de acum 4 ani cand veneam la pregătire. O vedeam de departe în spatele circului. Nu i-am dat importantă. În anul 1 mai veneam la cămin în tei pe la un coleg si mi-a spus ca e facuta de un prof de la facultatea noastra, Dorin Ştefan.Dupa un an m-am mutat la cămin si pentru ca nu ştiam o ruta mai scurtă, 2 luni am aşteptat zilnic autobuzul langa ea în drumul camin-facultate, facultate-camin. Era un punct de reper excelent. Nu ştiam cum se numeşte, ii spuneam simplu Dorin Ştefan, pentru ca asa ii spunea colegul meu de la camin Szabi si asa a rămas si în mintea mea. Nici acum nu ştiu cum se numeşte, probabil o sa mă interesez la un momentdat sau..poate nu. Cine stie…?

Văzând-o atat de des am admirat-o de multe ori, cum se înalţă ea peste totate si infrumuseteaza Skylineul (imi imaginez) si ce frumos taie perspectiva cu unghiul ei ascuţit. La un momentdat chiar măgandeam sa fie obiectul meu de studiu pentru un proiect la fotografie cand am vazut-o intr-o zi asa maiestuoasa dintr-o perspectiva ce m-a impresionat si m-a determinat pentru prima data sa ii fac o poza; dar am renunţat pentru ca mi se parea inaccesibilă pe interior. Are probabil tot felul de birouri si la parter o cafenea în care imi tot propuneam sa merg pentru ca imi plăcea tapetul. Nu am mers niciodată. Şi au schimbat si tapetul.

Acum nu mai trec asa des pe langa cladire, o mai văd doar în weekend-uri în drum spre birou. Încă e un punct de reper, fie cand, dupa o ora de mers de la serviciu il văd din autobuz si ştiu ca sunt aproape de casa, fie ca mai aştept din cand în cand 282 aici, ca acum de exemplu. Dar de data asta o privesc diferit. Mă gândesc cum e cand Dorin Stefan trece pe aici, cum se simte cand îşi vede creatia? creatia ce schimbă complet faţa zonei, ce se impune pe verticala pe o raza de sute de metrii si care influenteaza atat de mult si atat de multe…vieţi pana la urma (de la a oamenilor care lucrează acolo la a locuitorilor din zona si..chiar a fiecărui trecător) Cum o fi sa vezi ca un desen de-al tău, fie el pe hârtie sau calculator, se materializează în ceva atat de mare si important sau doar… se materializează? Îmi aduc aminte prima (si ultima) data cand am proiectat o mobila. Cand am vazut-o gata, chiar daca într-o poza de pe telefonul clientei nemultumite ca nu ştiu ce uşa lipsea la ea, chiar daca langa mine era şefa suparata si eram 3 perechi de ochi ce ne zgaiam la o imagine cât o cutie de chibrituri, nu am putut sa imi reprim un zâmbet in colţul gurii, un zâmbet generos si satisfăcut, pentru ca, dincolo de clientul dificil si veşnic nemulţumit, dincolo de micile greşeli si problemele de comunicare de pe parcursul proiectului, era făcută de mine. Era desenul meu, muncit de mine si care a prins viaţa. S-a materializat si acum face parte din vieţile unor oameni. Era un sentiment minunat. Asa ca stand acum si zgaindu-ma la clădirea asta, în sfârşit am decis sa încetez cu mustrările de constiinta ca nu am dat la stomatologie sau la jurnalism, petru ca imi doresc mai mult ca niciodată ca fiu arhitect. Chiar si doar pentru această satisfactie. Daca mi-a generat sentimentul asta o mică mobila de bucătărie…oare cum o fi cu o clădire? O sa aflu.