Câştigătorii Festivalului Internațional de Film de la Berlin pun accentul pe criza refugiaților
Berlinalele, unul dintre cele mai importante festivaluri de cinema din lume, nu este doar un mod de a promova strălucirea și farmecul, ci reprezintă o șansă ca noii regizori să se evidențieze prin debutul lor.
Tânăra regizoare portugheză Leonor Teles a câștigat trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun scurt metraj pentru “Balada de um Batráquio”, proiectul ei de absolvire care a fost deja decernat cu câteva premii la festivaluri din întreaga lume.
“Nu știu ce să spun, nu mă așteptam. Aș vrea să mulțumesc juriului, festivalului și; desigur, echipei mele. Nu mă așteptam ca un film atât de prostesc să câştige” a declarat aceasta la acceptarea premiului.
Bazat pe un proverb portughez care spune că țiganii se tem de broaște, filmul reprezintă o critică adusă culturii anti-rrome din Portugalia și include un segment artistic în care regizoarea însăși distruge statuile unor broaște.
Filmul, clasat pe locul 2 la secțiunea de scurt metraje, este “A Man Returned” de Mahdi Fleifel, un documentar scurt despre lupta unui refugiat Palestinian pentru a ajunge în Europa.
“În această săptămână am fost întrebat de nenumărate ori de ce fac filme doar despre refugiați. Și răspunsul meu a fost: „pentru că sunt unul din ei”, a declarat Fleifel la decernarea premiului.
Fiind el însuși un refugiat din Palestina care a trecut dincolo de granițele Europei la vârsta de 9 ani, Fleifel îl prezintă pe Reda, un palestinian care pleacă dintr-o tabără de refugiați din Liban dar care în final se întoarce după ce ajunge să hoinărească pe străzile din Atena unde devine dependent de heroină.
Un alt film care vorbește despre criza contemporană a refugiaților a câștigat premiul Audi pentru scurt metraj, decernat ca parte din secțiaa secţiunii de scurt metraje a festivalului.
“Anchorage Prohibited” realizat de regizorul Chiang Wei Liang, născut în Singapore, spune povestea unui cuplu vietnamez care emigrează cu bebelușul lor către Taiwan pentru a-și găsi un loc de muncă. Cum nu au nici un mijloc de a se așeza la casa lor, aceștia se refugiază pe o insulă.
Sursa: http://www.euronews.com/2016/02/24/berlinale-winners-focus-on-refugee-crisis/
Alexandra Şerbănescu