Captain America: Civil War – Recenzie
Dacă ați urmărit recenziile și postările, probabil știți că eu sunt fană Marvel. Aștept de ani buni apariția acestui film, așa că m-am dus imediat la Hollywood Multiplex București Mall, cinema-ul meu de bază. Un film Captain America, cu frații Russo la cârmă (Click aici pentru un articol despre Joss Whedon și filmele lui). Încet, încet, acest film s-a transformat dintr-un „simplu” film captain America într-un film Avengers, reunindu-i pe Iron Man, War Machine, Black Widow, Vision, Black Panther și marea surpriză Spider-Man pe de-o parte și Captain America, The Winter Soldier, Falcon, Wanda Maximoff, Hawkeye și Ant-Man.
De la începutul Avengers și până acum, universul Marvel s-a tot mărit, luptele au devenit mai mari, inamicii sunt din alte lumii și universuri. Pentru super-eroi victoria se obține cu orice cost, iar cand s-a terminat lupta, treaba lor se termină. În urmă rămân daunele, victimele colaterale, oameni care au de suferit. Pentru că s-a ajuns la un punct extrem, guvernul îi obligă pe super0eroi să semneze un acord prin care își declară puterile și să se supună Națiunilor Unite. Iron-Man și echipa lui au fost de acord, dar Captain America nu a putut să ratifice așa ceva.
Totul se precipită când, la întalnirea ONU de la Viena, cineva care arăta ca Bucky (aka The Winter Soldier), prietenul din copilărie al lui Steve Rogers (Captain America). Filmul continuă într-o goană nebună de a-l prinde pe Bucky și a-l aduce în fața legii.
Lupta cea mai mare și dramatică este pe pista unui aeroport, unde îi vezi alergând, 6 de fiecare parte. Știu că ar trebui să fie dramatic și să te impresioneze puterile lor și efectele, dar erau efectiv 12 oameni care se bat într-o parcare. Dacă te poți detașa un pic de film, și se pare amuzant.
Desigur, acțiunea nu ar fi fost suficient de complicată daca Bucky nu ar fi fost înscenat. Mai mult, acest master-mind criminal reușește să îl transforme pe Bucky în The Winter Soldier, ca apoi să afle locul în care sunt ținuți „la rece” alți super soldați.
Partea centrală a filmului rămâne mereu prietenia dintre Cap și Bucky. Este o poveste interesantă, aducând atâția super-eroi, dar cumva se pierde din ce ar putea fi un film adevărat despre Captain America, dar nici nu este atât de mare și dramatic pe cât sunt Avengers. Multă lume spune că a fost cel mai bun film Marvel. Pentru mine este greu să aleg, dar a fost foarte bun. E un film care nu are un villain cu adevărat, care are doi protagoniști și antagoniști in Cap și Iron Man, este despre natura umană, responsabilitate, prietenie, trădare, lupte nu doar exterioare dar și interioare. Nu este nevoie de monștri din alte planete pentru a distruge lumea, o putem face noi singuri, când ne luptăm între noi.
Pe final, vă spun că partea care va fi cel mai pe suflet românilor este cea unde Bucky (jucat de Sebastian Stan, actor de origine română) vrea să cumpere niște prune … în București.
Mai multe nu vă zic, mergeți și vedeți filmul. Nu veți fi dezamăgiți.