Când tradiţia naşte valori
Artmark se întoarce la tradiţie printr-o licitaţie de valori autentic româneşti, ce cuprinde atât tablouri ale pictorilor tematicilor naționale, precum Ressu, Petrașcu, Băncilă, Aman, Schweitzer-Cumpăna, dar şi o rară selecție de ii românești, provenind din colecţii celebre precum Brătianu – Cantacuzino. Evenimentul va avea loc marţi, 27 septembrie 2016, ora 20:00, la sediul Artmark din C.A. Rosetti nr. 5.
Tablouri cu tematică rurală, covoare mănăstireşti cu motive tradiţionale, vechi icoane pe sticlă, ceramică populară dar mai ales o colecție de ii românești autentice, lucrate în maniere specifice fiecărui colţ al ţării – numai o parte din zestrea naţională ce ne-a fost lăsată drept moştenire şi care va constitui obiectul Licitaţiei de Valori Tradiţionale, inclusiv o colecţie de ii româneşti.
Loturile de pictură tradițională cele mai reprezentative din licitație sunt două tablouri de Camil Ressu, “Clacă la porumb” și “Familie de ţărani” (evaluate la 15-25 mii euro, respectiv 12-18 mii euro). Respingând formele de împrumut stilistic care pătrunseseră în arta secolului XX, odată cu plecările artiștilor la studii în străinătate, Camil Ressu a fost preocupat de găsirea izvoarelor legitime pentru stilul specific românesc. Marile compoziţii pictate ale lui Ressu au ca subiect, aproape invariabil, omul simplu, ţăranul, viaţa de la ţară, muncitorul sau ritualul muncii.
La preţuri foarte accesibile pot fi achiziţionate însă numeroase obiecte decorative cu motive tradiţionale, lucrate manual de meșteri populari, adevărate capodopere de stil și culoare. O bată femeiască din zona Muscel (începutul sec. XX) are un preț de pornire de doar 20 €, iar pentru o deosebită farfurie decorativă tip Corund din anii 1940, adjudecarea va putea începe de la 25 €.
O colecţie inedită de ii româneşti unicat din secolele XVIII-XX, ce provin din zone variate precum Muscel, Gorj, Argeş, Bistriţa, Bihor etc. ori din colecţii cunoscute precum Maria şi Romeo Ionescu sau Brătianu-Cantacuzino va fi pusă, de asemenea, în vânzare. Preţurile de pornire pentru aceste autentice simboluri naţionale sunt, din nou, foarte accesibile.
Loturile licitaţiei sunt expuse la Artmark (str. C.A. Rosettinr. 5) în fiecare zi, între orele 10:00 – 20:00. Licitaţia de Valori Tradiţionale, inclusiv o colecţie de ii româneşti va avea loc marţi, 27 septembrie, începând cu ora 20:00.
La ora 19:30, în aceeaşi zi, va avea loc şi inedita Licitație Constantin Brâncuși pentru susținerea subscripției publice privind Cumințenia Pământului (un ansamblu unic de artefacte personale având ca proveniență atelierul Brâncuși de la Paris).