Black Panther (Pantera Neagră) – recenzie

Hollywood suferă de sindromul block-buster-ului. Într-un peisaj plin de explozii, lupte și elemente fantastice este greu să apară un film care chiar să producă o schimbare în societate, să reprezinte ceva. Noul film de la Marvel, Black Panther (Pantera Neagră) este una dintre acele rare ocazii. Este un film mult-așteptat de milioane de oameni, lucru care s-a văzut prin încasările record la Box Office – week-end-ul de deschidere a fost al cincilea cel mai profitabil din istoire. Așadar, cum a apărut în premieră la Hollywood Multiplex București Mall, nu am putut să îl ratăm.

Pentru un film cu supereroi, este excelent. În panoplia Marvel, este unul dintre cele mai bune filme. Totuși, ce îl face un adevărat fenomen socio-cultural și artistic este comentariul social pe care îl face. Chiar dacă în România nu este atât de prezent sau vizibil acest lucru, trebuie notat cum filmul are o majoritate a actorilor africani și Africani Americani. Printre scene de luptă sau scene amuzante, producătorii au reușit să includă o varietate foarte mare a culturii africane, un amestec de culori, costume, hair-style-uri, dansuri, muzica și multe altele.

Filmul în sine are o poveste care te prinde, arătându-ne pentru prima oară cu adevărat Wakanda, o țară imaginară din Africa care se află deasupra unor rezerve de vibranium, cel mai puternic material din lume. Cu ajutorul acestuia au reușit să își dezvolte tehnologii extraordinare și o societate înfloritoare, dar pentru a nu fi supuși colonialismului și pentru a nu lăsa în mâini greșite vibraniul, s-au ascuns de restul lumii și s-au izolat. În Wakanda îl întâlnim din nou pe prințul T’Challa (Chadwick Boseman), care urmează să devină rege după moartea tatălui său (pe care am văzut-o in Captain America: Civil War).

Eroii noștri vor porni într-o aventură de a recupera vibraniul furat cu niște ani în urmă (de care am auzit și în Avengers: Age of Ultron), urmând scene de acțiune forte bine realizate, urmăriri, lupte, tehnologie. Primul „villain” întâlnit este  Ulysses Klaue (Andy Serkis), un lider interlop care dorește să vândă pe piața negră vibraniul. Normal, guvernul Statelor Unite era implicat în tranzacțiile făcute, prin agenți CIA. Cu toată tehnologia, misiunea eșuează. Dar, ce să vezi, unul dintre cei care îl ajuta pe Ulysses era un Wakandez, care îl aduce acasă drept trofeu și îl provoacă pe T’Challa la duel pentru tron. De aici pornim iar în lupte, răsturnări de situație, intrigi și desfășurări impresionante de efecte.

De departe, cel mai interesant personaj este Shuri, sora lui T’Challa, o adolescentă geniu care se ocupă de tot ce înseamnă tehnologie în Wakanda. Mai mult decât atât, ea dezvoltă tehnologia pentru Pantera Neagră, de la costum, la update-uri, la device-uri, holograme și așa mai departe. Printre toate acestea, ea rămâne un testament al vârstei ei prin glumele pe care le face și modul de a fi. Este un personaj care se apropie de noi, care demonstrează o inteligență și un umor ieșit din comun, dar este un personaj cu o inimă mare, cu o dorință de a face bine și cu mult curaj. Tânăra Letitia Wright face un rol de zile mari și ne așteptăm să o vedem cât de curând în alte filme Marvel.

La fel de magistrale sunt și rolurile făcute de Lupita Nyong’o, Angela Basett și Danai Gurira. Aceasta din urmă o joacă pe Okoye, generalul armatei Wakandeze, un rol important nu doar în film, dar și prin ce reprezintă.

Filmul este unul bun prin acțiune, efecte, idei și personaje. Totuși, ceea ce îl face să fie așa un fenomen este modul prin care reprezintă Africa și diversele ei culturi. Era timpul să existe un film care sa proiecteze o astfel de imagine, mai ales pe fundalul socio-politic pornit de la Casa Albă. Prin media se răspândesc ideile cel mai ușor, filmul fiind văzut de milioane și milioane de oameni, care pot vedea, poate, pentru prima oară bogăția continentului, costume, dansuri, tradiții, și așa mai departe. Multe dintre referințele culturale din film nu au fost atât de evidente pentru cineva nefamiliarizat cu istoria și cultura africană, dar merită menționate. Limba folosită in Wakanda este Xhosa, o limbă vorbită de peste 15 milioane de sud africani. Muzica a fost un amestec foarte reușit de cântece africane, tobe djembe și melodii moderne „vestice”. Peisajele și decorul sunt de o frumusețe extraordinară. Ne arată o altă parte de Africa, un film care nu reprezintă saracie, mizerie, orfani, droguri sau razboaie.

Unde aș spune că filmul lasă de așteptat este finalul oarecum previzibil. Marvel este cumpărat de Disney până la urmă. Scenele de luptă din nou în care „cei răi” dau de 9 ori pe lângă și o dată îi nimeresc pe „cei buni”. Nu sunt critici mari, ceea ce e surprinzător pentru un Marvel oarecum în declin, care nu mai are elementul noului li al unicului. Ce mi s-a părut mie, din nou, un pic dezamăgitor este cât de puțin a fost integrat in peisajul mai mare Marvel. În afară de moartea fostului suveran, filmul ar fi putut să apară și acum un an și acum trei, și s-ar fi încadrat la fel de bine. Iar în ultimul rând, pe cât am lăudat modul spectaculos în care a fost realizat filmul și în care s-a arătat cultura Africană, totuși mă face să mă întreb de ce un stat cu puteri tehnologice și economice aproape nelimitate este încă atât de feudal. Sigur că ne place să vedem tradițiile lor , dar oare dacă chiar am avea un popor atât de avansat, am vedea zgârie-nori și vase spațiale, iar apoi lângă crescători de oi și împletitori de coșuri? Din perspectiva mea, Africa tribală și supertehnologiile unei societăți extraordinar de dezvoltate nu se prea potrivesc așa cum au apărut în film.

Cu foarte multele bune și cu cele rele, Black Panther va rămâne unul dintre cele mai importante filme ale anului 2018. Fie că vorbim de vânzări, de supereroi, de acțiune, de personaje sau de mesajul transmis. Este un film care merită văzut, un film pentru noi toți.