Andreea Gostăviceanu – studenta eminentă de la Universitatea de Vest

A studiat Liceul Teoretic din Lupeni, iar în prezent este studentă în anul I la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea bio-chimie. Până la vârsta sa se poate mândri cu rezultate deosebite atât pe plan școlar cât și extrașcolar. Andreea este pasionată de muzică și dans, în liceu fiind chiar membra unei trupe de street dance. Pe lângă toate aceste activități, tânăra a reușit să fie admisă la facultate cu media 10.00. Aceasta se poate mândri cu faptul că este integralistă în cadrul facultății, toate examenele fiind promovate cu notă maximă.

O vom cunoaște mai bine pe Andreea în interviul care urmează:

Roxana: Bună Andreea! Ai putea să ne faci o scurtă descriere despre tine?

Andreea: Sunt extrovertită, îmi fac rapid prieteni, sunt emotivă și mă pasionează muzica și cărțile.

R: Când ai descoperit că ai talent la muzică și dans?

A: Cred că în mod concret am descoperit că pot dansa la 6 ani, când am văzut o trupă, mi-a plăcut și m-am înscris, iar talentul muzical l-am descoperit când eram mai mică și o imitam pe mamă când cânta la chitară.

R: Reușeai să îmbini ușor aceste pasiuni cu responsabilitatea de elevă?

A:  A fost destul de ușor, deoarece hobby-urile le-am practicat încă de când eram mică, înainte să încep școala. M-am acomodat ușor cu rutina aceasta, deoarece repetițiile se desfășurau în weekend.

AndreeaInterviu

R: Cum erai văzută de colegi în liceu? Că eleva talentată sau ca un “soricel de biblioteca” ? Dar de profesori?

A: Majoritatea colegilor mă vedeau ca pe o elevă talentată, fiind obișnuiți cu mine dansând și cântând peste tot și fiind prietenoasă cu ei. Profesorii mă vedeau ca pe o elevă silitoare, însă nu cred că m-a văzut nimeni ca pe un “soricel de biblioteca”, deoarece mereu mă implicam în activitățile artistice ale liceului.

R: Care este secretul pentru a obține numai note de 10, atât la admitere cât și la facultate?

A: Secretul pentru rezultatele bune obtiunute până acum a fost învățatul, doar când am avut chef, dar atunci cât mai mult posibil și bineînțeles odihna.

R: Consideri că facultatea pe care o faci te va împlini pe toate planurile ?  Atât profesional cât și emoțional?

A: Da, consider că facultatea aceasta mă va împlini pe toate planurile, deoarece este o facultate destul de lejeră în sensul în care am și timp liber pentru a face ceea ce îmi place. Pe de altă parte, este o facultate din care rămân cu ceva după ce voi absolvi, iar domeniul în care voi activa este extrem de căutat, fiind necesar în toate diagnosticele și în crearea de produse.

R: Cine te susține cel mai mult în deciziile pe care le iei în viață? 

A: Nu cred că există o persoană anume, însă cele mai importante sunt iubitul și părinții mei.

R:  De ce ai ales această facultate, mai exact specializarea de bio-chimie?

A: Am ales această specializare deoarece îmi place biologia, mai ales genetica și embriologia. Prima data am vrut să optez pentru medicină, însă timpul investit în muncă părea extrem de mult. Prin urmare, această facultate este o alternativă numai bună pentru a activa în domeniul biologiei, pentru a avea un job bine plătit și care să mă satisfacă, dar și pentru a putea avea o viață personală.

R: Ce îți dorești să profesezi după absolvirea facultății ? 

A: Inițial mi-am dorit să fiu profesor, însă acum sper să am 2 joburi. Aș vrea să și predau, să pasez câteva din cunoștințele mele generațiilor mai tinere, însă mi-aș dori să lucrez și într-un laborator, deoarece aș vrea să practic ceea ce învăț acum.

R: Cum te vezi peste 10 ani atât pe plan profesional, cât și pe plan sentimental? 

A: Peste 10 ani mă văd lucrând într-un laborator de embriologie, făcând fertilizări în vitro, și având câteva ore de predare la o facultate sau un liceu. Pe plan sentimental mă văd căsătorită, cu un copil sau doi, cu un soț cu care să pot călători, să văd cât mai mult din lume alături de el.

Interviu redactat de : Sabrina Stroe

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »