Căutătorul de lumină

17 februarie – 5 martie 2015
Cred că fiecare dintre noi, ne luptăm de multe ori, precum Amadis de Gaula, pe al său cal, cu un duşman ce se agaţă de mantia lui Psyche…Numai că, acest duşman poartă numele de Akedia. Un scriitor care iubea „Les fleurs du mal” îi spunea spleen, însă grecii o identificau ca fiind un fel de tristeţe, un fel de plânset angoasat, dar oprimat după ceva. În toată această luptă, fiinţa umană năzuieşte mereu după ceea ce grecii numeau Phos (Lumină), fiindcă doar prin lumină ar putea fi contracaratăşi diminuată această Akedia.

Prin urmare, Art Yourself Gallery ne propune o expoziţie inedită, chiar fenomenologică şi ontică prin artişti precum ION IANCUŢşi IOANA URSA. Evident, artiştii au creat tot ce au putut ei mai bun şi mai frumos. 🙂
IOANA URSA suferă de Akedia şi, alături de ea, suferim şi noi, cei care avem predilecţie spre artă şi suflet de artist în noi:
„Când mă gândesc la locul meu în lumea artistică, între artişti, mă văd nu de puţine ori afară din peisaj şi nu mă refer neapărat la stilul artistic ci mai degrabă la un mod de a mă raporta la mine ca persoană. În general, în mediul artistic văd mult optimism, multă siguranţă de sine, mulţi artişti ce au un statement ce îl apără cu înverşunare—oricum cam toţi sunt siguri că sunt artişti, dar eu? Hmmm, nu pot zice că mă pot cataloga prea concis. Între artişti eşti artist, nu? Nu de multe ori mă găsesc plictisită de toată viermuiala vernisajelor şi lumii mari artistice. Prefer bine mersi să pictez ceva mic şi să fac o mâncare gustoasă în familie., dar nu e ca şi cum asta mi-ar aduce fericirea, nici pe departe şi de aici derivă frustrările. Poate sufăr totuşi de ceva? Să fie oare, Akedia?”
Şi, ca să îi răspundem întrebării…„Da, da! De Akedia, suferim cu toţii!” 🙂

Teologii, istoricii şi criticii descriu AKEDIA ca o varietate de stări psihologice , comportamente şi conditii existenţiale: lene, apatie, plictiseală. Cosiderat un demon pentru monahii pustiei primelor veacuri creştine şi o problemă prezentă încă de la începuturile abordării psihologiei, este întâlnită astăzi mai ales în mediile cultivate, elitiste, fiind o sursă de trăire şi creaţie artistică.
În secolul XIII, teologul Thoma D’ Aquino identifica Akedia cu „tristetea după lume” înţeleasă ca un dor după cele lumeşti în monasticism.

„Cum o văd eu pentru mine- o insatisfacţie şi un permanent dor după o stare de graţie şi fericire între oameni, între cele lumeşti, în această viaţă. Dar, şi o resemnare, fiindcă nimic din lume nu poate umple nevoile spiritului. Un zbucium, o nelinişte care nu te lasă să trăieşti prezentul, iar viitorul ţi se pare copleşitor.” (Ioana Ursa)

Este ca şi cum am fi permanent prinşi între deadline-urile viitorului şi trecutul ce nu mai ajungem să îl trăim ca şi interioritate temporală. Fiindcă da, globalizarea şi capitalismul, marketingul şi statutul de angajaţi ne transformă în marionete a căror unică vectorialitate mai este aceea de a rezolva de astăzi ceea ce avem de făcut pentru zilele ce urmează, iar zilele ce urmează se transformă într-un trecut netrăit, fiindcă nu-i aşa, nu mai avem timp să mai respirăm?

Criticul literar Walter Benjamin, în studiul barocului în literatură descrie Akedia ca fiind un colaps moral , o indolenţă a inimii care ruinează marile personalităţi umane. El subliniază că Akedia este o trăsătură ce afectează mari personaje literare începând de la figuri minore din tragedia germană până la tragedia lui Shakespeare, „Hamlet”. Să nu îl uităm pe Oblomov, prins şi el în ghearele Akediei.
„The indecisiveness of the prince, in particular, is nothing other than saturnine acedia.” (spunea Shakespeare)
Este inabilitatea de a lua decizii care îi face pe eroii acestor tragedii să îşi accepte pasiv soarta în loc să reziste eroic precum personajele din tragediile clasice. Până şi Cehov abordează această problematică.În secolul nostru, multe spirite luptă cu Akedia, caută refugiu în munca sau plăcerile vieţii. Mulţi se consideră fericiţi, dar disperarea cu care sunt avizi de fericire trădează nesiguranţa şi o lupta inconştientă cu Akedia. Celebrul autor, Aldous Huxley a scris un eseu unde concluzionează că ” the noon day demons” descrişi în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Deşertului, este una din principalele boli ale timpurilor moderne.

Dar, să nu uităm că Akedia era un monstru şi pentru bietul Sisif. Sisif se luptă să urce un bolovan în vârful unui deal, ca să îl rostogolească apoi de partea cealaltă. Robert Graves ne spune povestea lui Sisif astfel:
„N-a reuşit nici până acum să o facă. Când e aproape de culme, greutatea bolovanului netrebnic îl împinge înapoi la poalele dealului. Ajuns acolo, îl pune jos şi apoi, din nou, în spate, şi iată, cum trebuie să o ia de la început, chiar dacă e scăldat în sudoare şi deasupra capului i se ridică un nor de praf.”

Cu o vocație descoperită de timpuriu și cultivată cu consecvență de-a lungul anilor, Ion Iancuț și-a construit un discurs inconfundabil în sculptura contemporană. Opțiunea sa pentru morfologii cu o deosebită sarcină imaginativă are rațiuni adânci, întemeiate pe aderența la cultura arhaică care își caută drum prin neîncetatele experiențe ale actualității. Elementul antropomorf, mereu prezent în creația lui Ion Iancuț, nu apare din dorința de a dezvălui amănunte particularizatoare, care să funcționeze sub zodia portretisticii, în care domină intențiile mimetice. Mult mai importantă i se pare artistului să plaseze forma sculpturală (în general, elemetele demersului artistic, aparținând regimului volumetric, discursului pictural sau grafic) în punctul central al unei discuții despre om, despre condiția umană, în perspectivă existențială și filozofică.


Există, de aceea, o anume perspectivă teatrală, care presupune o distanță contemplativă, dar care solicită în același timp privitorul. Personajele care populează spațiul lucrărilor sale sunt „văzute”, de regulă, în mișcare, în unghiuri neașteptate, care mențin o irepresibilă impresie de manifestare, de neîntreruptă activitate. Ele evocă teritoriul mitologiei sau al legendelor literare (Adam; Centaur; Fiul risipitor; Ulise) sau pot impune imagini simbolice (diverse întruchipări ale Căutătorului de lumină).


Spațiul existenței poate fi traversat de aedul singuratic, un „observator” pătrunzător al spectacolului vieții. Dincolo de aspectele tehnice (din acest punct de vedere, virtuozitatea lui Ion Iancuț este impresionantă), avem de-a face cu o un univers artistic omogen.” (Constantin Prut) Este nevoie de omogenitate pentru ca o operă de artă să existe ontic: „Opera există numai ca o entitate ontic eteronomă”, susţine Roman Ingarden.

Vă reamintim faptul că Art Yourself Gallery este ca un reactor de evenimente în această lună. Începând cu luna februarie, Art Yourself Gallery susține o serie de proiecții săptămânale pe tema expoziției din luna respectivă. Vă așteptăm în fiecare vineri cu două lungmetraje, ficțiune și documentar, sau un lung și scurt-metraj din repertoriul cinema-ului de autor.
RED a colorat istoria filmului prin asocierile vizuale și culturale la care aceasta face trimitere. Numeroși realizatori au ales tonalitatea roșului pentru a reda prin imagine starea de intensitate, spontaneitate și nebunie pe care o transmite culoarea. La nivel narativ, aceștia s-au jucat și cu asocierile culturale care corespund culorii, cum ar fi iubirea, pasiunea dar și pericolul și anumite ideologii.
Seria nu se putea lipsi de grupa în care sângele să fie însuși un personaj prinicipal; apariția acestuia în „The Shining” al lui Stanley Kubrick și în „Deep Red”, semnat de regizorul cult al filmului horror, Dario Argento, conduce însă cele două filme pe căi diferite.
Ultima pereche explorează evoluția femeii fatale (cu al ei ruj roșu) în istoria filmului. Dacă Alfred Hitchcock este cunoscut pentru personajele femeii fatale inițial amenințatoare care înspre sfârșit este îmblânzită/ calmată/ pedepsită, modelul acesta aplicându-se și în cazul lui „Marnie”, Jonathan Glazer are o altă viziune asupra personajului jucat de Scarlett Johansson în „Under the Skin.”

Un eveniment marca Art Yourself Gallery.