ALTAR OF PLAGUES revin în România
După succesul din 2011 de la Bucureşti, respectiv 2013 din cadrul Dark Bombastic Evening, trio-ul irlandez ALTAR OF PLAGUES revin în România unde vor susţine 2 concerte exclusive: sâmbăta, 14 martie la Bucureşti în clubul Colectiv şi duminica, 15 Martie la Cluj Napoca în Flying Circus Pub.
Trupa şi-a exprimat dorinţa să revină pe o scenă din România în cadrul ultimului turneu pe care aceştia îl vor susţine pe parcursul anului, fiind impresionaţi de modul în care au fost primiţi de fiecare dată de către publicul autohton.
Alături de ALTAR OF PLAGUES pe scena cluburilor Colectiv şi Flying Circus vor mai urca două trupe ce vor veni din Polonia pentru acest eveniment, respectiv ENTROPIA şi MAZE.
Ţinând cont ca AOP au anunţat că acesta va fi ultimul turneu pe care trupa îl va întreprinde, cele două concerte devin două evenimente care nu trebuie ratate de către fanii trupei şi nu numai.
În 2006, în Irlanda, a luat nastere un grup muzical ce a reuşit într-un timp relativ scurt să uimească scena internaţionala cu materiale excepţionale, cum ar fi EP-urile „Through The Cracks Of the Earth”„Sol” si „Tides”.
În 2009 trupa a lansat albumul de debut ‘White Tomb’, album ce a fost declarat de către Decibel Magazine cel mai bun album al anului 2009.
Imediat dupa apariţia pe scena festivalului Roadburn din 2010, trupa a semnat un contract cu Candleight Records (casa de discuri britanică ce a lansat în urmă cu mulţi ani trupe ca EMPEROR sau OPETH) cu ajutorul acestora fiind lansat albumul ‘Mammal’, album pe care revista Terrorizer l-a clasat în topul celor mai bune albume din 2011. Odată cu lansarea acestui album trupa a concertat în Europa, totul culminând cu apariţia pe scena festivalului Damnation Festival.
‘Teethed Glory And Injury’ reprezintă ultimul material de studio, albumul fiind lansat în 2013. Odată cu lansarea acestui album trupa şi-a reconfirmat statutul de nume cult pe scena metal internaţional.
ALTAR OF PLAGUES îmbină iscusit Black Metal-ul agresiv şi rapid cu elementele Ambient, Atmospheric, Progressive, Doom Metal sau Post-Rock, piesele rezultate fiind foarte lungi şi elaborate.
ALTAR OF PLAGUES, artişti:
Dave Condon – bass, voce
James Kelly – chitara, voce, synth
Johnny King – tobe
ENTROPIA este o trupă de black / post-metal din localitatea Oleśnica, Polonia. După lansarea albumului de debut “Vesper”, în 2013, album foarte bine primit de scena metal, aceştia au urcat pe scenă alături de artişti precum Mayhem, Aluk Todolo şi bineînţeles Altar of Plagues.
În acest moment trupa lucrează la un nou material discografic, urmând să anunţe mai multe detalii în perioada următoare.
www.facebook.com/mourningentropia
www.entropia.bandcamp.com
MAZE este o trupă polono-germană, genul muzical abordat de aceştia fiind sludge/black metal. Trupa a fost formată în 2014 de către doi din membrii ENTROPIA (Jakub Cołta la chitară şi Patryk Budzowski la tobe). La scurt timp Patryk Budzowski (tobe) şi vocalistul german Brian Michalski s-au alăturat trupei. Albumul de debut urmează să fie lansat în perioada imediat următoare, trupa promiţând un show spectaculos în cadrul acestor evenimente.