Bienala Nationala de Arhitectura, editia a XI-a
Uniunea Arhitecţiilor din Romania – UAR, în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti – UAUIM organizează a XI-a ediţie a BIENALEI NAŢIONALE DE ARHITECTURĂ (BNA) în perioada 15 – 30. Oct 2014. Celui mai important eveniment profesional al „breslei” arhitectiilor desfăşurat neintrerupt din 1994 organizatorii – UAR în parteneriat cu UAUIM- îi propun un ansamblu de manifestări compus din expoziţia-concurs de proiecte un grupaj de conferinţe. Acestora li se va adăuga şi vernisajul Muzeului UAUIM. Preşedintele de onoare al BNA 2014 este dl arh. Dan Sergiu Hanganu, dr.H.C. al UAUIM, distins cu medalia de aur a Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor.
BNA 2014 este co-finanţat de Ministerul Culturii şi are ca partener oficial Primăria Sectorului 1 şi Institutul Cultural Român.
Evenimentul central este Expozitia – Concurs DILEME ŞI PROVOCARI ALE SPATIULUI ARHITECTURAL – ROMANIA 2013-2014 care conţine 6 secţiuni, la care au fost înscrise 184 de lucrări de un număr de peste 200 de autori. EXPOZITIA, DESCHISA IN HOLUL U.A.U.I.M. – STR. ACADEMIEI 18-20 POATE FI VIZITATA IN PERIOADA 17-30 OCTOMBRIE ZILNIC INTRE ORELE 09.00 – 17.00.
Juriul bienalei este format din arhitecţi străini recunoscuţi, arhitecţi români din diaspora şi arhitecţi din România şi laureaţi ai ediţiilor precedente ale bienalelor sau ale altor concursuri naţionale şi internaţionale. Pe 15 Octombrie în sala de expoziţie a UAUIM juriul va prezenta din lucrările depuse la sfârşitul lunii iulie (184) un număr de 161 de lucrări rămase în competiţie.
Gala decernării premiilor BNA 2014, se va desfăşura pe 16 Octombrie 2014 la Teatrul National Bucuresti.Ca orecunoaştere a valorilor şi a contribuţiilor aduse de arhitecţi şi urbanişti cadrului construit al oraşelor României vor fi acordate 6 premii la secţiunile BNA 2014, Premiul Preşedintelui BNA 2014, Medalia Preşedintelui UAR, Medalia Opera Omnia, precum şi premii ale sponsorilor.
Catalogului expozitiei Bienala Naţională de Arhitectură, editia a XI-a, Bucureşti 2014 va fi oferit participanţilor la Gala de închidere a BNA 2014 din 30 octombrie a.c. şi va fi disponibil publicului interesat la sediile UAR.
Conferinţele profesionale ale BNA 2014 sunt axate pe problematica celor 6 secţiuni: arhitectura locuinţei, arhitectura dotarilor publice, patrimoniul arhitectural, arhitectura de interior, amenajarile publice şi urbanismul, publicistica de specialitate. Acestora li se aduaga ciclul de conferinţe România 100+ care vor explora, cu sprijinul redacţiilor revistelor Arhitectura, Urbanismul, Arhitext si Oservatorul urban, oportunităţile pe care le are arhitectura şi urbanismul din perspectiva apropiatului centenar al statului român modern şi al pregătirii României pentru a asuma în 2019 preşedinţia UE.
FISA ORGANIZAŢIONALĂ A BNA 2014
Organizatori: dr.arh. Viorica Curea, preşedinte al UAR
prof.dr.arh. Emil Barbu POPESCU, preşedinte al UAUIM
Preşedinte de onoare al BNA 2014: arh. Dr. H.C. Dan Sergiu Hanganu (Canada)
Comisar al BNA 2014: prof.dr.arh. Sergiu Nistor
Curatori: prof.dr.arh. Anca Brătuleanu (Secţiunea Arhitectura patrimoniului – 14 lucrări), conf. dr.arh. Mihaela Criticos (Secţiunea Publicaţii de arhitectură – 31 lucrări), prof. dr.arh. Marius Marcu Lapadat (Secţiunea Arhitecura spaţiului interior – 45 lucrări), conf.dr.arh. Georgică Mitrache (Secţiunea Arhitectura dotărilor comunitare şi de producţie – 30 lucrări), lect.dr.arh. Florin Mureşanu (Secţiunea Arhitectura spaţiului public şi urbanismul – 12 lucrări) , conf.dr.arh. Radu Pană (Secţiunea Tehnologie, inovaţie şi sustenabilitate în arhitectură – neactivată), prof.dr.arh. Adrian Spirescu (Secţiunea Arhitectura locuinţei – 36 lucrări).
Secretar al BNA 2014: arh. Ovidiu Stejaru Webmaster: studiobit
Scenograf: lect.dr.arh. Cristina Constantin
PARTENERI
Partener oficial: Primăria Sectorului 1
Parteneri instituţionali: Institutul Cultural Român, Ambasada Franţei – Institutul Francez, British Council, Institutul Italian de Cultură, Muzeul Naţional al Satului D. Gusti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Uniunea Naţională a Restauratorilor din România.
Parteneri media: SRR, SRTv, Arhitectura, Arhitext, Urbanismul – serie nouă, IGLOO, Observatorul urban, Arena Construcţiilor
Cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România
SPONSORI
ACO, Lafarge, Siatec, DAAS, Chairry, Nemetschek
PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE MINISTERUL CULTURII
Informaţii, calendarul şi regulamentul bienalei se găsesc pe pagina www.uar-bna.ro