Corul MADRIGAL aduce „Lumina Învierii” pe 13 aprilie la Ateneul Român
Înălţătorul moment al Învierii Domnului va fi celebrat
pe scena Ateneului Român, de către
Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, pe 13 aprilie 2014.
În anul 2014 Paştele este sărbătorit în acelaşi timp, atât de
credincioşii de rit catolic cât şi de cei de rit ortodox, ceea ce prilejuieşte
bucuria unui program muzical în două părţi, cuprinzând integralitatea
repertoriului creştin. Partea I a concertului va fi un
emoţionant Requiem, cu spectaculoase secvenţe solistice,
iar partea a doua va cuprinde lucrări cu un profund conţinut spiritual
din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc.
Concertul „Lumina Învierii” se va desfăşura sub bagheta dirijorului
Voicu Popescu şi va însemna o nouă materializare a valorilor
care întruchipează de jumătate de veac performanţa şi spiritul inovator
ce a menţinut MADRIGALUL în elita formaţiilor artistice româneşti.
Corul Naţional de Cameră “MADRIGAL,” simbol al măiestriei
interpretative corale, a luat fiinţă în 1963, iar timp de 47 de ani
activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului
Marin Constantin, fondatorul corului.
În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4100 de concerte
susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate,
MADRIGALUL a adus aproape de sufletul publicului
mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor
epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale.
Anul trecut Corul Naţional de Cameră MADRIGAL a aniversat
50 de ani de activitate.
Pentru evenimentul din 13 aprilie sunt în vânzare
două categorii de bilete:
Categoria VIP – 200 lei
Categoria 1 – 150 lei
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo
din Unirea Shopping Center (parter),
magazinele Flaco, Librăriile Adevarul şi Eminescu,
la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române,
în magazinele Inmedio semnalizate
Bilete.ro, în magazinele Germanos si Diverta, şi online
pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro,
www.bilete.ro, www.iabilet.ro şi www.myticket.ro
Spectacolul începe la ora 20.00