Sărbătoare în teatrul independent: Marea iubire a lui Sebastian revine la Godot Cafe

Spectacolul de teatruMarea iubire a lui Sebastian cu actorii Rodica Mandache și Marius Manole, Ana-Ioana Macaria și Istvan Teglas, va avea loc joi, 12 decembrie, ora 19:00 la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Accesul în sala de spectacol se face în bază rezervărilor la numerele de telefon 021 31 61 682 și 0736 414 244 zilnic între orele 12:00 și 19:00.

Marea iubire a lui Sebastian a vut premiera într-un spațiu neconvențional în 2010, acesta fiind singurul spectacol al doamnei Rodica Mandache din mediul teatrului independent.

“Dacă mă întrebați pe mine, nici nu mi-aș putea imagina cum ar arăta acest spectacol cu mișcări scenice ample în locul așezării pe scaun sau fără Rodica Mandache și Marius Manole în rolurile principale. Și asta pentru că, în varianta în care l-am văzut, este de neegalat, iar prin cei doi actori extrem de talentați, de expresivi, de serioși sau tandri, jucăuși (în funcție de schimbarea de perspectivă), personajele Leny și Mihail chiar prind viață.

“Astă-noapte l-am visat pe Mihai. Pe Mihai Sebastian. Tânăr cum era. Uite-l! Ce tânăr e! Eu nu mai sunt. Eu sunt bătr… Eu nu mai sunt tânără. Eu m-am încăpăţânat să trăiesc mult.”

Cu fragmentul de mai sus debutează piesa de teatru, rostit de Leny (Rodica Mandache). Din amintirile ei se contruiește mare parte a spectacolului, amintiri nostalgice despre perioada trăită alături de Mihail Sebastian, cel care o iubea nebunește, cel care a scris pentru ea rolurile Corina (din ”Jocul de-a vacanța”) și Mona (din ”Steaua fără nume”).

Ajunsă la bătrânețe, Leny Caler povestește despre admirația pe care o purta pentru scriitura tânărului cronicar Mihail Sebastian, pe care o găsea fascinantă, fermecătoare, incisivă. Apoi, gradat, ajunge la momentul în care i-a fost prezentat, scenă în care mărturisește că a fost dezamăgită, că înfățișarea dramaturgului nu era pe măsura scriiturii lui.

Totuși, din aceste secvențe-cheie se naște marea iubire a lui Sebastian, marea pasiune pentru această actriță adorată în epocă de foarte mulți bărbați: Camil Petrescu – se presupune că personajele feminine din operele sale o au ca model; Tudor Mușatescu; Tudor Arghezi – care i-a dedicat o „Inscripție” în „Bilete de papagal”; Elly Roman – care a compus cântece de muzică ușoară pentru vocea ei; regizorul Sică Alexandrescu și mulți, mulți alții.

În spectacol, se monologhează – atât Leny, cât și Mihail, au momentele lor de aparteuri sau de monologuri în singurătate – și se dialoghează – din când în când, paginile de memorii se întâlnesc, amintirile se îmbrățișează și dialoghează (cum ar fi momentele primei întâlniri, plimbarea în Cișmigiu, repetițiile pentru piesa ”Jocul de-a vacanța” și discuțiile în contradictoriu dintre cei doi sau scenele de mărturisiri).

Toate acestea sunt întrerupte sau acompaniate de intervenția Corinei (Ana-Ioana Macaria) și a lui Ștefan Valeriu (Istvan Teglas), personaje din ”Jocul de-a vacanța”, care lecturează fragmente relevante din piesă. Mi-au plăcut mult pasajele tocmai pentru că îți dau senzația de piesă în piesă: ești, la zeci de ani distanță, martorul conceperii unui spectacol minunat.” (Eli Bădică, Bookaholic)

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »