Cele mai iubite piese TROOPER – ultima oară live la concertul din 19 octombrie
Pe 19 octombrie la Turbohalle vor răsuna pentru ultima oară live cele mai iubite piese din repertoriul Trooper! Alin Dincă (Coiotu’), solistul formaţiei, a anunţat printr-un mesaj video faptul că, la concertul din 19 octombrie va cânta pentru ultima oară live “Strigăt”, “Tari ca munţii,” “Amintiri” sau “Doar a mea,” piese ce au contribuit fundamental la consacrarea şi succesul formaţiei.
http://www.youtube.com/watch?v=EfAJYNQfKbo&feature=youtu.be
Coiotu’ a completat: “Vrem să facem o schimbare, o diversificare a setlist-ului. După concertul de la Bucureşti vom renunţa la melodiile pe care le-am tot prezentat, încă de la începututrile formaţiei. Va aşteptăm să cântăm ultima oară împreună “Strigăt”, “Tari ca munţii” şi “Amintiri.” Vrem să fiţi parte din istoria noastră, pentru că acest show se va materializa ulterior în forma unui DVD ce va include şi această ultimă interpretare a pieselor noastre reper. Stay Trooper! “
10 dintre cei prezenţi la concertul Trooper din 19 octombrie vor ajunge gratis la showul Scorpions, care va avea loc la Romexpo în decembrie. Aceştia vor fi desemnaţi prin tregere la sorţi, în seara lansării albumului “Atmosfera,” şi vor câştiga o invitaţie dublă.
În urna din care se va face extragerea vor fi colectate părţile detaşabile de la toate biletele valide, indiferent de categoria de preţ. Cei 10 câştigători vor primi o invitaţie valabilă pentru 2 persoane, la concertul Scorpions, organizat de Project Events (www.projectevents.ro). Acesta va avea loc pe 14 decembrie în Pavilionul Central de la Romexpo.
Concertul ce marchează lansarea discului „Atmosfera,” este programat pe 19 octombrie, ora 20:00, la Turbohalle, în Bucureşti. Rezultat al unei munci de doi ani, „Atmosfera” este chintesenţa a tot ce înseamnă în acest moment o formaţie rock matură, cu experienţă şi in acelaşi timp foarte fresh. Experienţa de 18 ani a celor cinci rockeri, creativitatea, profesionalismul şi inventivitatea lor constituie argumentul forte al faptului că „Atmosfera” va reprezenta atât pentru repertoriul discografic al formaţiei, cât si pentru rock-ul românesc un moment de vârf. Pentru concertul de lansare sunt deja pregătite o mulţime de surprize. Aşadar, lăsaţi-vă surprinşi de „Atmosfera” creată de Trooper.
10 dintre cei care au bilete din categoria Meet & Greet pentru concertul Trooper din 19 octombrie vor urca pe scenă şi vor cânta o piesă în show-ul de lansare al albumului Atmosfera. Aceştia vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor afla dacă se află printre cei norocoşi chiar în cadrul sesiunii de autografe din ziua evenimentului.
Preţ bilete:
Categoria Guitar Clinic – 40 lei – include meet and greet + CD album nou +
guitar clinic (o ora) cu Balaurul şi Laurentiu. (50 bilete)
Categoria Meet And Greet – 20 Ron – include meet and greet + CD (50 bilete)
Bilet general – 10 Ron
Tracklistul albumului Atmosfera este următorul:
01. Anul Şarpelui
02. Hatebook
03. Pe Aici Nu Se Trece
04. Liceul Cimitir
05. Zi Dupa Zi (feat. Mihai Georgescu)
06. Dragoste Bolnavă
07. Rădăcini De Apa
08. Soarele Şi Luna
09. N-am Timp De Pierdut
10. În Stele (partea a II-a)
11. Paşii Ei (feat. Leo Iorga)
12. Trăieşte Clipa
13. Bonus: Mercy Killer (feat. Blaze Bayley)
„Liceul Cimitir” este primul single extras de pe albumul „Atmosfera.” Clipul piesei, lansat de Trooper pe 3 iulie, a înregistrat peste 10.000 de vizualizări, în decursul unei singure săptămâni. http://youtu.be/zOkJ9ZukilI
Iar bonus track-ul „Mercy Killer” este singura colaborare a unei trupe de pe scena rock din România cu legendarul vocal al trupei Iron Maiden, din perioada 1994 – 1999.
Pentru a asculta piesele şi pentru alte detalii vizitaţi www.trooper.ro sau https://www.facebook.com/TrooperRocks