Concert Bonnie Tyler

 

         Nici nu stiu cum aș descri-o mai bine pe Bonnie Tyler nu e doar frumoasă, plină de talent, carismatică, foarte energică este, pur si simplu, extraordinară! Dar toate cuvintele de mai sus nu sunt de ajuns pentru a descrie ce sentimente îi încearcă pe oameni atunci când îi aud melodiile. La Sala Palatului din București a răsunat vocea pătrunzătoare, de aur a anilor  '70- '80 în 8 decembrie 2012!

          Și-a încântat fanii într-un concert de zile mari și cu piese mai noi și cu piese mai vechi… dar și cu mult așteptatele hituri: „It's a Heartache” și „Total Eclipse of the Heart”… O artistă plină de energie și magnetism care ne-a demonstrat că pasiunea și talentul străbat timpul, oferindu-ne din plin iubirea și pasiunea ei  pentru sunet, armonie, rimt și simțire. Vedeta arată incredibil de bine la 61 de ani, frumusețea ei întreținută cu atenție, putând servi de model și pentru tinerele fete.

          Îndrăgita cântăreață și-a prezentat cu mândrie echipa, chiar și pe soțul ei, pe care l-a adus în fața publicului, îmbrățișându-l cu căldură. Concertul a fost conceput ca un periplu în timp, începând cu momentele lansării sale în carieră și marcând cu o povestioară fiecare melodie care a însemnat o nouă treaptă în cariera sa. Povestioarele nu au fost lipsite de întâmplări nostime pe care artista a știut să le susțină cu umor.

          Cu surprindere am aflat atunci că binecunoscuta piesă „The Best” („You’re Simply The Best”) este piesa ei și nu a Tinei Turner. Această piesă a fost înregistrată în 1988 de către Bonnie, urmând ca mai târziu Tina Turner să facă cover după această piesă.

          Vocea lui Bonnie Tyler, o voce aparte, de-a dreptul inconfundabilă, puternică, răsunătoare, guturală are în spatele ei o poveste dramatică, dar cu happy-end. In 1977, artista a fost diagnosticată cu noduli pe corzile vocale. După intervenția chirurgicală, Bonnie a căpătat o răgușeală în voce care avea să-i dea un timbru aparte și aprecierea publicului și a criticii! Ceea ce putea deveni fatal pentru cariera muzicală, practic a propulsat-o pe una din nesperatele traiectorii pe care numai un star internațional o putea avea, o voce care va rămâne în istoria muzicală a lumii pentru totdeauna. Câți dintre noi nu spunem cu uimire de fiecare dată când o ascultăm: ”One of the coolest voices I have ever heard!” Câți dintre noi, mai tineri sau mai bătrâni, nu știm măcar bucățele din celebrele melodii "It's A Heartache" (1977), "Total Eclipse Of The Heart" (1983) sau "Holding Out For A Hero" (1984)!

           Bonnie Tyler cântăreață britanică de origine galeză, s-a născut într-o familie iubitoare de muzică.  Artista ne-a făcut cunoscut printre altele că mama sa aduna vecini în casa lor  atunci când aceasta cânta muzică de operă. Tatăl i-a cultivat lui Bonnie pasiunea pt muzică, încă din adolescență, când Tyler pe atunci Gaynor nota versurile cântecelor pe care, apoi, tatăl său le înregistra pe magnetofon.  Tatăl său, primul public, o privea pe micuța artistă cum stătea în fața oglinzii și le cânta pe cele care îi plăceau cel mai mult.

Pe ritmurile muzicii sale, odată cu scurgerea cronologică a amintirilor, artista ne vorbește de vânătorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, care văzând prestația ei de scenă a plecat direct la Londra pentru a le spune producătorilor/compozitorilor Ronnie Scott și Steve Wolve despre vocea fantastică pe care o descoperise în Swansea. A fost realizat un demo și astfel Bonnie Tyler începe să stralucească pe scena muzicii din Anglia!

In același an, albumul de debut al lui Bonnie, „The World Starts Tonight”,

s-a bucurat de aprecierea criticilor ceea ce i-a asigurat un gir promițător și, astfel, noua cântăreață a reușit să intre în topurile din toată Europa. Dar single-ul pentru viitorul album, „It’s a Heartache”, a uimit prin felul cum a cucerit cele mai înalte locuri între preferințele muzicale ale topurilor din foarte multe țări europene, aterizând pe locul 3 în Billboard Hot 100. Cântecul, unul dintre cele mai mari hit-uri ale anului 1978, a câștigat chiar și aurul în Topul American de Muzică Country.

Cariera lui Bonnie atinge noi culmi, odată cu lansarea piesei „Total Eclipse of the Heart” , artista galeză ajunge doi ani mai târziu, pe locul 1, atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite. Albumul Faster Than the Speed of Night – pe care se aflau „Total Eclipse…“, piesa cu numele albumului și „Have You Ever Seen the Rain” a devenit primul album al unei soliste ce a intrat pe locul 1 în clasamentele britanice, câștigând două nominalizări la Grammy în America.

Artista este o vedetă de primă mână, una autentică, de mare calibru, un model despre ceea ce înseamnă talent, muncă, dedicație, determinare, pasiune, carismă ce deține numeroase premii, nominalizări Grammy, distincții și discuri de platină. Numele ei se regăsește chiar și în Guiness Book pentru că este prima artistă care are un album ce a intrat direct pe locul întâi în clasamentul britanic! Bonnie a avut o carieră fenomenală, admiratorii săi au fost copleșiți de forța ei extraordinară de a le da satisfacție producând hituri după hituri. O carieră prodigioasă, ce acoperă mai mult de un sfert de secol și a făcut-o să devină una dintre cele mai mari artiste pe care le-a avut vreodată Marea Britanie!

Gabriela Tudose

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »