Dimenisiuni – Interviu cu Diana Manole

Tablou, cine eşti tu, imagine neschimbătoare născută dintr-o viaţă firavă şi din perpetua răscolire a visurilor sale, ce îmi spui despre tine?Dar gândirea, dar sufletul, dar omul din care ai fost creată?

                                                                     René Huyghe

 Diana Manole s-a născut la Bacău în primăvara lui ‘88, un oraş în care acum se întoarce doar pentru a obţine acel echilibru interior pe care îl oferă ,,acasă”. A terminat Liceului de Arte din Bacău şi, ulterior, Universitea Naţională de Artă din Bucureşti. Pictează; este fascinată de figura umană în a carei cunoaștere se află mereu.

Pentru început e construcția, apoi latura psihologică a omului, la care ai tot timpul ceva de descoperit, de adăugat.

Am găsit în tablourile Dianei un zbucium ce seamănă a desfătare, un univers interior care este minunat pentru că este sincer.

Guidance, 140/140cm, oil on canvas, 2013

Andreea-Tatiana Năstase (A.T.N.): Diana, ce îmi spui despre Unseen,  exprimarea unei forme himerice, fiinţa care caută şi se caută, deschisă la toate impresiile lumii într-un generos elan de construire, care totuşi se ascunde în mister, atrăgătoare, dar rece, vizibilă, dar impalpabilă?

Diana Manole (D.M.):Relația om – animal reprezintă metamorfoza  unui limbaj emoțional codat. Formele animaliere sunt precum un totem, purtător de simbolistică ce întregesc latura umană. Proiectul vine ca o căutare, înțelegere și deschidere către o lume interioară purtătoare de forme himerice.

Don’t look, 110/120cm, oil on canvas, 2013

 

A.T.N.:  Cât este de importantă înţelegerea semnificaţiilor metafizice în cazul imaginii vizuale?

D.M.:Aici este vorba de dialogul public- artă.

Înțelegerea artei este în primul rând la nivel senzorial.

Kandinsky a efectuat un test asupra studenților lui prin care le cerea să potrivească instinctiv cercul, pătratul și triunghiul cu roșu, galben și albastru. Prin faptul că majoritatea au avut același rezultat ( triunghi galben, pătrat roșu, cerc albastru) a demonstrat ceea ce a susținut el referitor la o corespondență universală. Orice combinație de formă și culoare trezește în privitor o rezonanță interioară particulară.

Arta atinge diferite planuri de îțelegere precum cel social, eduacțional, filosofic etc., și pentru fiecare în parte se folosește un anumit limbaj vizual. Astfel fiecare zonă are publicul ei.Transmiterea mesajului ține de artist, înțelegerea lui, de public.

A.T.N.: Ce dimensiuni capătă dialogul formei cu lumina?

D.M.:Lumina este cea care sculptează forma. Ca și în natură, dozajul este cel mai important.

Găsirea echilibrului între lumină- umbră face posibilă înțelegerea formei printr-un fin reglaj.

A.T.N.: Porţi un unume pe care nu de puţine ori l-am descoperit în lucrări celebre: Diana – zeiţa vânătorii, Diana ieşind din baie a lui Boucher, Diana la vânătoare a lui Renoir… Tu unde te regăşesti? Ce şi cine te inspiră? 

Howling on the inside, 50/40cm, oil on canvas 2013

D.M.:Numele uneori poate fi o noțiune foarte abstractă. Conștientizarea numelui și valențele pe care le poartă, ajunge să fie un joc de chestionare personală, să te întrebi cât din semnificația acestuia te caracterizează.Cel mai mult cred că mă regăsesc în iubirea pentru natură, introducând pe cât posibil elementele acesteia în lucrările mele.

Inspirația este pretutindeni; o conversație, o imagine poartă după sine sămânța unui viitor proiect. Îmi place să asimilez informații și repere vizuale cât mai diverse, neputandu-mă stabili la una în mod particular, creeând un soi de colaj mental.

Am foarte mulți artiști de la care am ce învața precum: Nicola Samori, Gerhard Richter, Alexander Tinei, Michael Borremans, Stefan Peters, Adrian Ghenie, Victor Man și mulți alții pe care am plăcerea să-i descopăr.

A.T.N.: Avem Omul vitruvian al lui Leonadro da Vinici, David al lui Michelangelo, Crucifixul lui Brunelleschi, lucrări ale căror proporţii se află în perfectă armonie…  De la tine cum se văd lucrurile?

D.M.:Natura este armonie. Cele mai revelatoare exemple în acest sens sunt numărul de aur și șirul lui Fibonacci, care se pot regăsi peste tot în natură, având legatură chiar cu creșterea plantelor, demonstrat fiind că păstrează proporția de 1,618.

A.T.N.: Diana, cât este de important să ai studii în domeniu? Au profesorii o atât de mare influenţă, încît să ajungă a-ţi fi mentori sau consideri că e mai de bun augur să cauţi a te dezvolta singur ?

D.M.:Ca și în orice alt domeniu, consider că este important să urmezi anumite studii. Oricine se poate dezvolta singur dacă își propune, dar pentru început un cadru universitar cu profesori specializați pot îndruma prin experiența și cunoștiințele lor parcursul cuiva care dorește să cunoască un anumit domeniu.

Deși sunt voci care spun că un mediu academic poate influența chiar negativ construcția tânărului artist, din proprie experineță cred totuși că urmarea unei facultăți este benefică, nu numai prin informațiile acumulate dar și printr-un model de cercetare care apoi poate fi continuat după terminarea studiilor.

Personal îmi place să cred ca am mulți mentori, de la profesori la colegi de breaslă, și asta pentru că mereu ai ceva de învațat.

În cele din urmă tot de tine ține ce faci cu informațiile primite, cum le asimilezi și cum le folosești, în ce direcție continui și cum încerci să te dezvolți pe parcurs. Pentru mine, o zonă de cercetare constantă rămâne analiza lucrărilor de artă care mi-au permis însușirea de noi informații ce țin de compoziție, culoare, tehnică și subiect.

A.T.N.:În ce se concretizează împlinirea personalităţii unui artist?

D.M.:Arta primește multe înțelesuri, devenind astfel terenul de luptă a diferitelor ideologii. Mișcarea Stuckist din 1999 (zonă profund figurativă) vine ca o reacție la arta conceptuală. Ei consideră că arta care trebuie să fie în galerii pentru a fi artă, nu este artă.

În lucrarea sa, Discursi despre artă, Joshua Reynolds îndeamnă artiștii nu la o reproducere impersonală a obiectului ci la o facultate a înțelegerii, arta fiind forma intelectului și nu a mâinii.

Pentru mine o lucrare de artă se susține atât tehnic cât și conceptual. Sunt atrasă de esteticul imaginii, de compoziție, tehnică, de tot ce o construiește; dar în cele din urmă imaginea trebuie să și transmită un mesaj, altfel devine un obiect de decor frumos realizat.

Arta e o zonă de continuă cercetare, de înțelegere interioară dar mai ales exterioară. Scopul este unul mai mare, acela de a transmite emoții, de a educa, de a revela.

Ceea ce contează în artă este mesajul și nu personalitatea artistului, pentru că aceștia nu au un tipar comportamental anume.

A.T.N.: Diana, cum ai început aceast şir de întâmplări cu pensule?

D.M.:Arta pentru mine reprezintă o normalitate. Ca orice copil mi-a plăcut să desenez, să-mi creez o lume proprie din culori. Mă fascinau cel mai mult albumele de artă pe care le răsfoiam iar și iar și uneori mă încumetam să reproduc anumite imagini. Eram fermecată de lucrările lui Caravaggio, da Vinci, Degas, Ingres. Aveam și un album despre fauvism  dar pe atunci nu puteam să înțeleg semnificația lucrărilor și mai mereu mă reîntorceam la clasici.

A.T.N.:În ce proiecte mai eşti implicată? 

D.M.:Am mai multe proiecte momentant, o expozție de grup, un proiect personal finalizat și lucrez deja la urmatorul. Îmi place să mă implic și în alte proiecte precum organizarea de expoziții la Home Mătăsari sau cele din cadrul festivalului Femei pe Mătăsari. O colaborare frumoasă o am și cu galeria Seabam, având un schimb permanent de idei și propuneri.

A.T.N.: Spune-mi despre o dorinţă a ta sau dacă există acel punct de cotitură, ceva fără de care nu te-ai fi aflat aici. 

D.M.:Aprope întotdeauna cea mai actuală dorință este și cea mai mare, dar odată împlinită este urmată de alta care de cele mai multe ori este la fel de arzătoare. Dorința, trebuie să fie urmată și de acțiune dacă dorim realizarea ei, și de cele mai multe ori mi s-au împlinit. Au fost și momente în care am fost supărată că lucrurile nu au ieșit așa cum am plănuit, dar de fiecare dată mi s-a oferit ce aveam nevoie la momentul respectiv, chiar dacă dorința mea era alta; și pe termen lung am realizat că lucrurile au decurs mult mai bine așa.

A.T.N.:Cum ai descrie culorile unui om orb? 

D.M.:Probabil cea mai dificilă întrebare. Limbajul vizual cu care operez eu îmi este atât de personal încât îmi vine greu să-l verbalizez, cel mai bine și sincer comunicând prin imagini. Raspunsul la întrebarea ta vine dintr-un film din 1985 Mask, avându-i ca protagoniști pe Cher și Eric Stoltz. Personajul principal, Rocky Dennis, se îndrăgostește de o fată nevăzătoare și din dorința de a-i arăta lumea și culorile se foloște de partea senzorială  a lucrurilor, astfel o piatră fierbinte devine culoarea roșie, iar una rece reprezintă albastru.

Portrait with balloon, 24/18 cm, up, 2014

Probabil, aşa cum spunea Brâncuşi ,,Simplitatea este în sine o complexitate – şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.”