Zone 100% eco, cu internet gratuit pentru orașele din România

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje a desemnat proiectul câştigător de amenajare a unei zone eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet, în cadrul concursului Eco Wi-Fi Zone Design.

 

Acesta s-a desfăşurat în perioada 5 – 30 noiembrie, reprezentând o continuare a demersurilor organizației de a susține tinerii specialişti în domeniul arhitecturii sau designului și de a oferi administraţiilor locale o zonă atractivă, utilă pentru comunitate și cu un impact minim asupra spaţiului natural.

 

În competiţie s-au înscris 68 de proiecte realizate de tineri arhitecţi, studenți, proaspăt absolvenți sau practicieni în domeniul arhitecturii sau designului, trei dintre ele reușind să întrunească toate criteriile concursului și să obțină premiile puse în concurs.

 

„În era internetului și a trendului eco, este necesar să ne aliniem tendințelor actuale și să le oferim oamenilor zone moderne, în care își pot petrece timpul liber într-un mod educativ. Acesta este unul dintre motivele pentru care am organizat competiția Eco Wi-Fi Zone Design, o inițiativă prin care sperăm ca oamenii să înțeleaga importanța unui comportament responsabil față de mediu și a colectării separate a deșeurilor de ambalaje. Proiectul câștigător va prinde viață anul viitor, în orașul care va obține titlul de <Orașul Reciclării 2014> în cadrul competiției cu același nume.a declarat Lorita Constantinescu, Director de Relaţii Publice şi  Comunicare, Eco-Rom Ambalaje.

 

“DECO – conectare, colectare”, cel mai creativ proiect de amenajare al zonei eco wi-fi și câştigătorul premiului întâi al competiţiei s-a remarcat printr-un design cu forme și materiale organice articulate. El are la bază principiul echilibrului om-natură și este realizat în totalitate din lemn, având o formă modernă, inedită. Spațiul propune locuri de relaxare, suporturi pentru biciclete, acces la internet prin wi-fi gratuit, panouri fotovoltaice și zone de colectare separată a deșeurilor de ambalaje. Realizatorii acestui proiect, câștigătorii concursului Eco Wi-Fi Zone Design și al premiului de 1.500 de euro sunt Andrei Denisa Johanna, Mihai Brad și Vlad Popa, toți actuali arhitecți și foști studenți ai Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Ion Mincu, București.

 

Proiectul aflat pe locul al doilea a fost realizat de Annamaria Marton, Biro Katalin și Mihaly Zsofia, arhitecte și foste studente ale Facultății de Arhitectură din Cluj-Napoca. Acesta propune un spațiu de amenajare compus din module de relaxare cu acces la internet wi-fi și încărcare electrică, cu zone de colectare separată a deșeurilor, dar și panouri informative. Proiectul poate fi ușor adaptat în orice zonă din țară și este realizat integral din materiale reutilizabile: metal, lemn, sticla, cauciuc.


Proiectul aflat pe cea de-a treia treaptă a podiumului a fost realizat de Costea Bogdan, fost student al Facultății de Arhitectură din Oradea. Acesta s-a remarcat printr-un amplasament compus din module care au la bază cadre de containere uzate și închideri din scândură de brad, spațiile amenajării deschizându-se și având în centru un spațiu verde. Amenajarea își propune să ofere vizitatorilor spații intime de informare și relaxare. Propunerile de amenajare aflate pe locul doi şi trei în competiţia Eco Wi-Fi Zone Design au fost premiate de către Eco-Rom Ambalaje cu 700 şi, respectiv, 300 de euro.

 

Evaluarea proiectelor s-a realizat ținând cont de urmatoarele criterii: calitatea estetică și funcțională a amplasamentului propus, oferirea unei soluții durabile, moderne, încadrată armonios în spațiul propus și ușor de adaptat și implementat în orice zonă din țară. Juriul care a desemnat câștigătorii concursului a fost compus din arhitecţi de renume: Arh. Adrian Ciocazanu, Arh. Mario Kuibus, Arh. Adrian Spirescu, Arh. Dorin Ștefan și Arh. Robert Zotescu.

 

Concursul Eco Wi-fi Zone Design a fost promovat și susținut de Ordinul Arhitecților din România. Partenerii acestui proiect curajos au fost Iqads, Arhimania, Arhiforum, Igloo, Designist.ro, Modernism.ro, Feeder.ro, Hipmag.ro și GensduBien – Comunitatea oamenilor de bine.

 

Lasă un răspuns