Pe scena hollywoodiană vedetele se măsoară și în hobby-urile extreme
Când vine vorba de sporturile extreme, vedetele internaționale nu se sfiesc să încerce noi și inedite modalități de petrecere a timpului liber, în timp ce altele au trecut la un nivel profesionist. Acestea demonstrează că au un stil de viață activ și se bucură de tot ce le oferă mai frumos viața.
Majoritatea familiilor cumpără bilete de avion pentru vacanță, însă nu și John Travolta care deținea în 2014 4 avioane cu reacție și este mândrul proprietar al unei piste de aterizare chiar în fața casei sale din Florida. Cea mai mare pasiune a lui Travolta este pilotajul și a început să ia lecții încă de la vârsta de 15 ani, iar la 23 de ani a obținut și licența de pilot.
Patrick Dempsey, cunoscutul neurochirurg (Dereck Shepherd) din Anatomia lui Grey /Grey’s Anatomy, este pasionat de cursele de mașini și de ciclism pe care le practică profesionist de aproape 10 ani, iar în luna iunie a acestui an a ocupat locul II pe podiumul uneia dintre cele mai apreciate curse de mașini, Le Mans 24 Hours din Franța, unde i-a fost oferit titlul de ambasador al cursei Le Mans 2016.
Angelina Jolie, apreciata actriță hollywoodiană pentru numeroasele filme de acțiune, nu încetează să ne uimească și atunci când vine vorba de hobby-uri extreme. Angelina adoră să fie la înălțime, și la propriu și la figurat, chiar dacă asta înseamnă să fie la manșa unui avion personal, Cirrus SR-22, unul dintre cele mai rapide avioane de mici dimensiuni. Angelina Jolie a obținut licența în urmă cu 10 ani, inspirată fiind de fiul său Mad care era fascinat de aceste aparate de zbor, iar Brad Pitt împărtășește și el această pasiune pentru zbor a familiei sale.
Lui Jason Lewis, vedeta din Sex and the City, îi place să se lase purtat de val, la propriu. El este un împătimit al sporturilor pe apă, iar printre preferatele sale se numără kiteboardingul. Nici Sting nu se lasă mai prejos și ne demonstrează că cele mai frumoase momente se petrec alături de cei dragi în largul oceanului, cu o placă de surf și vânt din plin, v-ați dat seama: windsurfing.
Kate Bosworth ne îndeamnă să trăim viața din plin și ce altceva îți reamintește că poți să realizezi orice îți propui mai mult decât o săritură în gol cu parașuta. Poate aceasta este și rețeta succesului, cine știe?
Cred însă că „Lupul de pe Wall Street” știe cel mai bine să-și mențină viu interesul față de progresul tehnologic și atunci când vine vorba de petrecerea timpului liber. Leonardo DiCaprio a ales să încerce o pereche de hoverboots care te ajută să zbori deasupra apei.
Madonna este o iubitoare a cailor și, deși s-a accidentat de numeroase ori, ea continuă să practice echitația în timpul liber, iar Elle Macpherson, modelul de talie internațională, preferă să-și petreacă vacanțele în apropierea oceanului pentru a practica sporturile extreme de vară, precum skiatul nautic.
Articol realizat de Mădălina Panduru