TECHNO OFFICE- birouri cu stil

Bucureşti, 11 februarie 2015
Techno Office_spatii de relaxare_1
Potrivit Techno Office, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de furnizori de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri, peste 70% dintre companiile care își amenajează birourile aleg să implementeze și un spațiu de relaxare pentru angajați.

„Chiar dacă bugetele pentru amenajarea spațiilor de birouri au scăzut considerabil în urma crizei financiare, companiile sunt dispuse să aloce până la 5.000 de euro pentru implementarea unei zone de relaxare pentru angajații lor. Bugetul diferă în funcție de suprafața ce urmează a fi amenajată, de numărul de angajați, precum și de dotările spațiului respectiv”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office. Firmele alocă până la 5.000 de euro pentru fiecare zonă de recreere.Potrivit afirmaţiilor sale, aceste spații au ca principal scop încurajarea cumunicării între angajaţi, dar sunt destinate şi brainstorming-urilor sau discuțiilor informale.

Topul industriilor unde se regăsesc spaţiile de relaxare

Conform Techno Office, în topul companiilor care preferă astfel de spații de relaxare se află cele care activează în industriile de media, publicitate, IT și FMCG. În general, acestea sunt multinaționale, care aderă la cultura organizațională a companiei-mamă, încurajând astfel comunicarea la birou și activitățile de recreere.
Nici companiile mai mici, locale, nu se abat de la această tendință, având în vedere că din ce în ce mai multe dintre acestea înţeleg scopul unor astfel de spații, menite să încurajeze relaxarea în timpul orelor de lucru pentru a conduce la creșterea productivității companiei.

Spaţiile open space sunt folosite pentru a încuraja colaborarea dintre angajați și pentru a optimiza costurile raportate la suprafață, iar companiile au învățat că lucrul în echipă este mai eficient într-un spațiu mai degajat decât în clasica sală de ședințe. Potrivit reprezentantei Techno Office, spațiile de relaxare reprezintă răspunsul la nevoia de intimitate ce a intervenit mai ales în amenajările de tip open space.
„Este un tip de amenajare mai atractiv pentru angajați, care servește mintea, prin relaxarea trupului”, a completat Iuliana Carata.

Pentru companiile care lucrează într-un mediu open-space, aceste zone de relaxare sunt amenajate chiar în mijlocul spațiului de lucru. Nici în cazul companiilor care utilizează birouri închise (bănci sau firme de avocatură) nu lipsesc astfel de spaţii, acestea fiind însă amenajate în zone închise, special delimitate: „De regulă, suprafața medie pentru o zonă de relaxare este de 25-30 metri pătrați, pentru o companie cu aproximativ 50 de angajați. Cu cât compania este mai mare, cu atât crește și suprafața alocată, astfel încât am avut proiecte în care am amenajat chiar și trei spații de relaxare în cadrul aceleiași companii”, a mai spus Iuliana Carata.

Cum sunt amenajate spaţiile de relaxare

În ceea ce privește dotarea unui spațiu de relaxare, Iuliana Carata menționează că accesul la Internet și elementele de tehnologie sunt nelipsite, iar printre cele mai cerute piese de mobiler se numără canapelele, sistemele de lounge și fotoliile.
Techno Office_spatii de relaxare_2
De asemenea, foarte multe companii transformă aceste zone în adevărate spații de joacă, apelând la mese de biliard, foosball sau ping-pong, jocuri de darts și console Wii sau X-Box. Bibliotecile dotate cu cărți sau reviste sunt, de asemenea, foarte populare în ultimii ani, iar cei care doresc ceva cu adevărat special optează chiar și pentru instrumente muzicale, precum pianul.

Despre TECHNO OFFICE

Înființată în 2008, TECHNO OFFICE este o companie cu capital mixt, deţinută de Iuliana Carata şi Marco Magnani. TECHNO OFFICE oferă soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri, de la consultanţă până la implementarea proiectului. TECHNO OFFICE s-a dezvoltat continuu și și-a diversificat gama de produse completând-o cu servicii de cea mai buna calitate, devenind astfel un furnizor complet și complex.
Techno Office_spatii de relaxare_3
În România, compania este importator exclusiv al brandului Haworth şi oferă produse si sub alte branduri precum About Office, Styloffice, Sitland, Metalmobil, Luxy, Caimi și Emmegi.

Lasă un răspuns