Timbrul inconfundabil şi întinderea vocală ieşită din comun sunt elementele ce i-au conferit solistului MARCEL PAVEL statutul de invitat special în cadrul concertului pe care îl va susţine DULCE PONTES la Bucureşti, pe 9 februarie. MARCEL PAVEL va cânta în duet cu regina muzicii fado, care în decursul timpului şi-a legat numele de colaborări cu artişti de prestigiu precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli.
La rândul său, în decursul unei cariere de peste 15 ani, MARCEL PAVEL a mai derulat colaborări cu alte nume reprezentative, ale scenei interne şi internaţionale, printre care se numără: Toto Cutogno, Boney M, Smokie sau sopranele Irina Iordăchescu şi Crina Zancu.
Considerată demna urmaşă a Amaliei Rodrigues, DULCE PONTES a cucerit lumea cu albumul “Làgrimas”, material ce include şi emblematica piesă “Canção do Mar,” care se regăseşte pe coloana sonoră a producţiei hollywoodiene “Primal Fear”, cu Richard Gere în distribuţie. “Làgrimas” rămâne unul din cele mai bine vândute albume din toate timpurile, în Portugalia.
Colaborarea cu legendarul compozitor Ennio Morricone, demarată în 1995 cu albumul “A Brisa do Coração” este un alt segment din cariera artistei, încununat de elogii. Ennio Moricone a elaborat pentru DULCE PONTES compoziţii ce scot în evidenţă “amplitudinea ei vocală şi calităţile cameleonice atât de complete şi incredibil de variate, păstrând totuşi conotaţiile de fado portughez.” Iar punctul de vârf al colaborării a fost atins în 2003, odată cu lansarea albumului “Focus,” ce i-a adus solistei un disc de aur în doar 20 de zile.
După ce a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, cucerind publicul la Royal Albert Hall din Londra, Arena din Verona, Auditoriumul din Roma, Palatul Mazda din Milano, Palatul Congresului din Paris şi la International Forum Hall din Tokio, DULCE PONTES revine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie pentru un concert ce va face inimile să tresară însufleţite de inflexiunile răscolitoare ale muzicii fado.
Pentru concertul din 9 februarie sunt în vânzare următoarele categorii de bilete:
Categoria 1 – 150 lei
Categoria 2 – 100 lei
Categoria 3 – 50 lei
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flaco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, si www.myticket.ro