Laurențiu Z. expune ”The Spirit of the Body”
Sâmbătă, 1 februarie 2014, de la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului nr. 6, București), va avea loc vernisajul expoziției de singular art, ”The Spirit of the Body”, semnată de Laurențiu Z.
Invitatul evenimentului, care va vorbi despre fenomenul artistic întâlnit sub acest nume, este Laurențiu Dimișca, președintele Fundației Outsider Art Ro. Aflat la a doua expoziție personală, Laurențiu Z. (Laurențiu Zloteanu) vine în fața publicului cu o expoziție de desene încărcate de erotism și tensiune sexuală. Curator: Dorina Cioplea.
”Laurențiu Z. este un artist tânăr, foarte tânăr chiar, în special prin prisma prospețimii și inocenței nealterate cu care privește lumea înconjurătoare. Când societatea îi spune că latura sexuală a omului este un subiect tabu, iar nuditatea (foarte prezentă peste tot) nu poate să fie decât vulgară, el vine și spune NU!. Cu încăpățânarea unui copil care nu vrea să vadă lucrurile prin prisma experienței altora, ci vrea să le descopere el singur, neîncărcat de preconcepții și valorizări. Sigur, în argumentul său îi ia ca ”aliați” pe Freud și Jung, dar demersul său vine din nevoia personală de a restabili naturalețea și frumusețea sexualității. Nu de mult ieșit din adolescență, Laurențiu Z. se descoperă atât ca artist cât și ca om, ca tânăr bărbat, iar sexualitatea este o latură foarte importantă și bună de exploatat.
Scara de valorizări impusă de societate naște comportamente sexuale extreme. Fie vorbim de o sexualitate inhibată care ajunge să refuleze ulterior în practici deviante, fie de un libertinism de asemenea exagerat, care corupe erotismul și îl transformă într-un act animalic. Laurențiu Z. vrea să atragă atenția asupra frumuseții și naturaleții corpului omului ca ființă sexuală, cu dorințe și plăceri, în care spiritul și trupul sunt într-o conexiune perfectă.
Desenele lui Laurențiu Z. abundă de organe sexuale reprezentate în culori violente și tușe zvârcolite, iar corpurile fără chip sunt mai mult decât carne, stimuli și terminații nervoase. Sunt simțăminte și consimțăminte, sunt energie.
Expoziția ”The Spirit of the Body” se adresează oamenilor sinceri cu ei înșiși, fiind un atac direct la falsa pudoare” Dorina Cioplea, curator
”Am fost pus în faţa încercării de a constrânge funcţia morală a privitorului, tocmai pentru a re-stabili frumuseţea trupului, în special a zonelor erogene, cu scopul clar şi bine-definit de a re-produce prin aceste imagini mentale importanţa sexualităţii şi, totodată, integrarea ei ca parte esenţială în existenţa unui individ.
Privind corpurile fără chip, am reuşit, zic eu, într-o manieră inconştientă să surprind spiritul trupului. Căci, nu, suntem minte, trup, spirit, suflet. Iar spiritul l-am văzut ca energie mentală, energie fizică. Și tocmai această energie este definită prin conceptul psihologic de libido.
În teoria lui Freud libidoul este sexual. Funcţiile sale nu reprezintă altceva decât dorinţe sexuale, oarbe, foarte puternice, dar Freud era medic. E normal să perceapă libidoul ca fiind doar „forţa cu care se manifestă instinctul sexual.” Pe de altă parte, Jung, şi el tot medic, dar mai degrabă poet (aşa cum bine afirma G. Naum) consideră libidoul ca fiind energia creată pe principiul opoziţiei care alimentează psyche-ul (i.e. personifcarea sufletului omenesc). Un fel de căutare spirituală, interioară, şi nu doar cauza diferitelor complexe şi tulburări din spectrul sexualităţii refulate.
Pentru că, în cele din urmă, „pe măsură ce spiritul dispare, forma apare”. Iar desenele mele ilustrează un studiu de caz asupra formei vii a spiritului din oameni” Lurențiu Z.