Journeys: Inner Routes & Destinations
Expozitia lunii iulie din proiectul

Journeys – Inner Routes and Destination, a cincea tema din cadrul proiectului, va deschide luna iulie cu artisti: Simona Antoniu ( sculptor), Cosmin Bumbut ( fotografie), Otilia Cadar ( pictura), Ion Iancut
(pictura), Cornel Lazia ( fotografie), Flavia Lupu ( pictura), Dan Nica ( sculptura), Alexandru Nimurad
(mix media), Carmen Nistor ( grafica), Radu Rodideal ( pictura), Saddo ( ilustratie).

Arriving at each new city, the traveler finds again a past of his that he did not know he had: the foreignness of what you no longer are or no longer possess lies in wait for you in foreign, unpossessed places. / Italo Calvino, Invisible Cities

A vedea sau a nu vedea conceptul de călătorie prin prisma mitică oferită de secole de povești?
În literatură, călătoriile eroului au fost adesea însoțite de transformarea acestuia, iar sfârșitul călătoriei marca maturizarea ca și cum aceasta era un punct (de)finit. Voltaire a fost primul care a satirizat această abordare în Candide, în perioada de aur a Bildungsromanului, dând tonul moderniștiilor și postmoderniștiilor ce urmau să intre în scenă peste 150-200 de ani.

Aceștia din urmă au pus sub semnul întrebării existența unui subiect (un eu) concret, subliniind fragmentarea acestuia, descompunerea și recompunerea peisajului interior în funcție de peisajul exterior. În paradigma contemporană, mișcarea dintr-un loc în altul este un declanșator al emoțiilor și al auto-cunoașterii și este perpetuu căutată. Schimbarea continuă devine un element esențial al existenței, iar acceptarea incertiduinii încurajată.

Fiecare dintre noi leagă perioada devenirii de o călătorie anume (că a fost la 50 km de casă sau 1000, tendința nu se schimbă). Cu trecerea timpului, parcă acestă călătorie devine din ce în ce mai vagă, imaginată, dar și definitorie a eului auto-construit. Prin simplul fapt că am schimbat peisajul, am putut deveni altcineva. Iar acel loc definitoriu capătă o hartă ce în interiorul nostru diferă de cea din exterior.

Călătoriile insuflă artei o calitate romantică, dar și o claritate a scopului artistului de a căuta un mod de exprimare personal ce redă ceva universal. A crea o lucrare despre ideea de călătorie transmite nu doar reflexia artistului asupra semnificației acesteia, ci și dorința de a crea o corespondență cu privitorul asupra multitudinii de sentimente contradictorii pe care le presupune orice călătorie (sau transformare). Adesea acestea rămân undeva doar în interior, niște gânduri și sentimente trecătoare ușor manipulabile de noi înșine într-o singură direcție pentru a se încadra în auto-portretul fiecăruia.
The journey is the destination / Dan Eldon, The Journals of Dan Eldon

No. 88 este un proiect initiat de Art Yourself pentru anul 2015 care va prezenta 88 de artisti contemporani ce vor derula, pe tot parcursul acestui an, o proiectie personala, riguroasa, senzoriala, reflexiva si sublima, asupra viziunii lor artistice. Intregul proiect este structurat in 8 expozitii pe 8 teme diferite, care vor deschide portile publicului in fiecare luna cu cate 11 artisti diferiti. Intregul concept al proiectului graviteaza in jurul cifrei opt:
88 artisti contemporani
8 expozitii
8 ale fiecarei luni
440 lucrari de arta contemporana
Anul 2015 este 2+1+5 = 8
Proiectul No. 88 va reuni viziuni, abordari, exprimari si sensuri diferite despre viata, arta si gandire creativa ale artistilor contemporani consacrati si tineri.

Iulie este luna filmelor despre călătorii ca și catalizator al unei transformări interne și descoperiri sociale. Cu și despre drumuri încrucișate, neînțelese, schimbătoare, predeterminate sau circulare, cu soare și cu ceață.

În MORVERN CALLAR al scoțiencei Lynne Ramsay (ce avea să regizeze WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN în anii următori), protagonista, Morvern, își găsește iubitul scriitor mort în ajun de Crăciun. S-a sinucis pentru că i s-a părut că ar fi momentul potrivit, îndemnând-o pe Morvern să-i trimită cel mai recent manuscris la diverse edituri. Morvern lucrează într-un supermarket dintr-un orășel nedenumit din Scoția. Printr-o turnură absurdo-comică, se decide să se folosească, din punct de vedere financiar și emoțional, de actul egoist al prietenului ei pentru a simți altceva, altundeva. Un film hiper-senzorial, visător, cu un ritm dictat de către coloana sonoră ce se aude prin căștile walkman-ului lui Morvern, însoțind-o pe aceasta în propria-i eliberare.

Inspirat din benzile desenate de Marjane Satrapi și câștigător al Premiului Juriului la Cannes în 2007, PERSEPOLIS parcurge călătorii multiple și paralele. Cea mai evidentă este călătoria lui Marjane din Iran către Austria, părinții acesteia trimițând-o la studii acolo în urma revoluției Iraniene. La nivel metaforic, este și călătoria devenirii protagonistei, cu toate turnurile, dâmburile și plecările pe care le impune maturizarea. Iar călătoria Iranului se plasează pe un al treilea palier, o țară în plină tranziție de la domnia Shah-ului către regimul islamic al lui Khomeini. Ușor și introspectiv în același timp, PERSEPOLIS lasă în urma sa același gust dulce-amărui caracteristic tuturor adevăratelor călătorii.

BARRY LYNDON, un clasic semnat de Stanley Kubrick, nu este orice film de epocă. Povestea lui Redmond Barry, spusă cu ironie și dublu-înțelesuri, sugerează parcursul descendent al Europei Occidentale. Înrădăcinându-și personajul principal în secolul al XVIII-lea și dezrădăcinându-l din mama Irlandă, Kubrick trasează drumul pe care ambițiile lui Barry se ciocnesc cu moravurile înaltei societăți de atunci. Pe același drum, Barry este întotdeauna cu un pas în spatele destinului, căzând pradă instinctelor și neputând să citească semnele unei destinații cu totul altfel decât își imaginase.

Un road-movie veritabil, BADLANDS, filmul ce l-a propulsat pe Terrence Malick în rangul maeștrilor, urmărește aventura nebunească a unei adolescente plictisite (Sissy Spacek), ce îl urmează pe iubitul ei (un Charlie Sheen ce aduce cu James Dean) într-o călătorie care le permite amândurora criminalitate de cea mai crudă natură. ‘Voiajul’ subliniază contrastul dintre puterea pe care protagonișii cred că o dețin și imaturitatea acestora, urmărind impresiile schimbătoare ale protagonistei prin voice-overul ei, ce denotă o imaturitate tipică adolescentei americane de tip pop.

Dacă Malick aduce critici subtile culturii pop bazate pe vise și porniri la drum, Jean-Luc Godard construiește PIERROT LE FOU pe baza acestei critici (deși înaintea lui Malick), jucându-se cu tropii filmelor hollywoodiene. Probabil unul dintre cele mai distractive (în sens de entertainment) filme ale lui Godard, PIERROT LE FOU îl are ca protagonist pe Jean-Paul Belmondo, care, plictisit de viața lui burgheză, fuge cu dădaca (Anna Karina), care, la rândul ei, a ucis un om. Un film reflexiv despre ce înseamnă călătoriile în filmele hollywoodiene.