În dialog cu oamenii şi spaţiile alternative din Bucureşti
– comentariu la evenimentul “ Decor şi interpretare”-
Autor: lect. univ. dr. Dorina Horătău
Despre workshopul cu tema “Cum să devii un freelancer de succes?”
Un workshop propus în primul rând pentru studenţii noştri, pentru momentul în care absolvenţi fiind îşi caută un loc de muncă în care să-şi pună în valoare cunoştinţele acumulate în facultate. Nu este deloc uşor, de aceea Adela Parvu, redactor-şef al unor reviste de design şi decor de interior, a venit ca invitat special şi ne-a prezentat în Sala “Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane un powerpoint despre acest subiect. Ne-a vorbit despre ce aşteaptă un angajator de la un liber profesionist, despre atuurile, dar şi despre obligaţiile acestuia, despre modul în care se fac şi se întreţin relaţiile profesionale, dar şi despre cum ne putem promova imaginea de artist liber profesionist într-un domeniu. S-au pus întrebări de toate felurile, Adela a vorbit mult şi din toată inima, ne-a dat curaj şi încredere la toţi cei prezenţi în sală, iar la plecare ne-a lăsat materialul prezentat ca text şi imagine promiţându-ne că va veni şi cu altă ocazie, însă sigur va prezenta ceva absolut nou.
Da, am reţinut un lucru important: să ne reinventăm de fiecare dată, să nu ne repetăm cu o propunere şi mereu să fim în prezent cu ceea ce iese din mâna noastră!
Cum ne-a fost la workshopul cu tema “Origami”?
Sâmbătă de dimineaţă la ora 10.30, pe 9 Aprilie, imediat a doua zi dupa workshopul susţinut de Adela Pârvu, ne-am întâlnit cu copiii cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani.
Măsuţe, scaune, multă hârtie colorată, suc şi prăjiturele, totul a fost organizat pe holul de la etajul bibliotecii.
Au venit copii de la trei colegii şi patru şcoli cu părinţi, învăţători sau profesori. Emoţii mari şi la ei, dar şi la studenţii mei, care nu mai “dovedeau” întrebările, dar şi curiozitatea copiilor. Am terminat “storşi”, dar şi bucuroşi în acelaşi timp pentrucă fiecare din cei aproape 20 de participanţi la workshop au plecat acasă după trei ore de lucru intens, cu cinci forme diferite confecţionate din hârtie pliată: o cutiuţă, un fluture, o broscuţă, o stea şi o pasăre alături de o scurtă documentare scrisă despre ce înseamnă “Origami”.
Am aflat, după un timp, că mulţi dintre copiii care au participat au povestit la rândul lor colegilor de clasă despre experienţa lor sau au devenit şi mai pasionaţi de subiect, au cumpărat cărţi şi s-au apucat acasă de confecţionat alte plieri mult mai complicate.
Formatorii workshopului au fost:
1. Coordonare: Dorina Horătău, lect. univ. dr. U.N. Arte, Bucureşti;
2. Horătău-Hostiuc Zaharia, elev în clasa a IV-a, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Bucureşti;
3. Nicoleta Bercaru, studentă în anul II/ Arte textile şi Design Textil, UNArte, Bucureşti;
4. Alina Cherciu, studentă în anul II/ Arte textile şi Design Textil, UNArte, Bucureşti;
5. Dan-Liviu Constantin, student în anul II/ Arte textile şi Design Textil, UNArte, Bucureşti;
Ce s-a întâmplat la workshopul cu tema “Figurine hazlii”?
Organizat tot într-o sâmbătă de dimineaţă de la ora 10.30, în acelaşi spaţiu şi loc, acest workshop cu titlul “Figurine hazlii” se spune că a avut un succes nebun!
Am aflat că a fost o fetiţă care a venit cu tatăl ei chiar de la ora 9.00 şi nu mai avea răbdare până la ora anunţată! Din câte mi-a spus asistenta mea, Iulia Toma, coordonatoarea workshopului, am înţeles că atmosfera a fost atât de “încinsă” încât copiii au înţeles cu greu că la ora 13.30 biblioteca se închide şi că trebuie să meargă spre casă cu părinţii.
Mi-a mai spus că ea şi cele două studente care au asistat-o au avut noroc că s-au înscris 15 copii şi nu 20, pentrucă nu ar fi putut să facă faţă fizic la câte întrebări, nelămuriri, ajutor, sfaturi, corecturi etc. au avut copiii de cerut. Aşa că le-a mai fost promisă copiilor şi o altă întâlnire de acest fel de Ziua U.N.Arte, când vom organiza pentru ei un atelier de lucru în aer liber în curtea facultăţii.
Au fost confecţionate cu ajutorul decupajelor sau asamblării de materiale diverse (hârtie, textile ş.a.): prinţese cu codiţe împletite, fetiţe si băieţi, pisici, căţei sau alte forme deosebite care i-au exprimat.
Formatorii workshopului au fost:
1. Coordonare: Iulia Toma, asist. univ. drd. U.N.Arte;
2. Sorina Serban, studentă în anul II/ Arte textile şi Design Textil, UNArte, Bucureşti;
3. Banciu Corina, studentă în anul II/ Arte textile şi Design Textil, UNArte, Bucureşti;
Cuvânt de încheiere şi câteva concluzii
Am ieşit din spaţiul “sacrat” al facultăţii – ceeace e bine, şi am văzut că munca noastră interesează. Mai mult chiar, place. Ne-am spus, chiar, că poate “spectatorii” noştri de azi sunt prea sedaţi de multul vizual ca să ne mai poată “gusta”, deaceea vor fi lipsind de la evenimentele expoziţionale – dar copiii ne-au sărit în ajutor, ne-au ajutat şi ne-au iubit. Iar copiii, vorba unui înţelept indian, sunt cei mai buni învăţători. Gândind la plăcerea, la nevoia adâncă de a vedea, ei, copiii, identifică şi cunosc mult mai sincer şi spontan bucuria gestului decât, uneori, colegii de breaslă sau decât omul de pe stradă, cu mereu prea puţin timp pentru artă, pentru frumos. Am fost primiţi şi găzduiţi cu suflet de oameni de cultură care vor fi avut şi ei, ca şi noi, propriile nevoi şi nelinişti – semn bun, semn că, la nevoie, ajutorul pe care l-am aşteptat era unul mai mult de inimă decât vreun notabil efort bancar. Lor, şi tuturor celor care au fost alături de noi în această încercare de a readuce supleţea, joaca, liniştea caldă şi generozitatea între noi şi mai ales în ochii copiilor, le mulţumim.
Calde mulţumiri deasemenea celor care ne-au ajutat cu prietenie la nevoie: Şerban Cismărescu- Innova, Adela Pârvu- Casa şi gradina, Villa Design, Marius Georgescu- Net Print, Carmen Croitoru- Colegiul German” Goethe”, Studio Foto- Mircea Netea, Gabriel Ghizdavu.