FIGARO, celebrul bărbier din Sevilla şi MIRANDOLINA
în luna mai la OPERA COMICĂ PENTRU COPII!
Celebrul personaj al lui Rossini, „bărbierul” care leagă şi dezleagă tot felul de intrigi, Figaro, creat de dramaturgul francez Beaumarchais a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi compozitori ai muzicii de operă.
Rossini a istorisit întâmplările lui Figaro în opera sa „Bărbierul din Sevilla”, Mozart a compus „Nunta lui Figaro”, iar un numar considerabil de alţi compozitori au creat opere similare, una dintre cele mai cunoscute fiind „Bărbierul din Sevilla” sau „Precauţiuni inutile” semnată de Giovanni Paisiello.Atunci, un conflict serios s-a născut între Paisiello şi mai tânărul Rossini, atunci când primul şi-a văzut creaţia de succes ameninţată de noua operă a celui de-al doilea şi, chiar dacă Rossini a avut de câştigat în faţa posterităţii, opera lui Paisiello este şi ea foarte atractivă.Partitura semnată de Paisiello prinde viaţă în luna mai (luni 19, 26 mai şi marţi 20, 27 mai, de la orele 11.00 şi 13.00) pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII, în versiunea adaptată special pentru micii spectatori, sub titlul „FIGARO”.Spectacolul povesteşte întâmplările hazlii ale contelui Almaviva îndrăgostit de tânăra şi frumoasa Rosina, pe care reuşeşte în cele din urmă să o ia de soţie, ca urmare a întâmplărilor puse la cale de iscusitul Figaro.
Din distribuţie fac parte: Oana Şerban, Mirela Deaconu, Ioana Bitere, Andrei Lazăr, Ştefan Schuller, Fang Shuang, Lucia Racoveanu, alături de ansamblul SERIOSO. Spectacolul poartă semnătura regizorului Traian Săvinescu, regizor artistic al Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca.
Vineri 20 mai şi 27 mai, începând cu orele 17.00 este programat baletul „MIRANDOLINA”, în coregrafia lui Mihai Babuşka. Este un balet de buzunar inspirat de o altă poveste cunoscută – „HANGIŢA”, piesa de teatru a dramaturgului italian Carlo Goldoni.Scenografia este realizată de Viorica Petrovici, asistent de coregrafie este Cătălin Caracaş, iar ilustraţia muzicală aparţine lui Alexandru Istrate. Din distribuţie fac parte componenţii baletului OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Birjoveanu, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Andrei Dogaru, alătuir de solista Roberta Enişor
PROGRAMUL Spectacolelor
OPEREI COMICE PENTRU COPII Bucureşti
MAI 2014
„FIGARO”
Adaptare după opera buffă “Precauţiuni inutile” de GIOVANNI PAISIELLO
Regia:TRAIAN SĂVINESCU/ Scenografia: VIORICA PETROVICI
Dirijor: CIPRIAN TEODORAŞCU
La orgă şi pregătirea muzicală: MĂDĂLINA FLORESCU
Distribuţie:
Oana Şerban, Mirela Deaconu, Ioana Bitere, Andrei Lazăr, Ştefan Schuller, Fang Shuang,
Lucia Racoveanu
Îşi dă concursul Ansamblul “SERIOSO”
Luni 26 mai 2014 – ora 11.00, ora 13.00
Marţi 27 martie 2014 – ora 11.00, ora 13.00
- „MIRANDOLINA”
Balet de buzunar după „Hangiţa” de Carlo Goldoni
Muzica: Ludwig Minkus
Coregrafia: MIHAI BABUŞKA / Scenografia: VIORICA PETROVICI
Ilustraţia muzicală: ALEXANDRA ISTRATE / Asistent coregrafie: CĂTĂLIN CARACAŞ
Distribuţie:
BALETUL OPEREI COMICE PENTRU COPII :
Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Mihai Pricope, Andy Ardeleanu, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Andrei Dogaru
Roberta Enişor
Vineri 23 mai 2014 – ora 17.00
Vineri 31 mai 2014 – ora 17.00
OPERA COMICĂ PENTRU COPII București
21 PREMII INTERNAŢIONALE
42 PREMII NAŢIONALE
aprox. 200 de SPECTACOLE / stagiune
peste 60.000 de SPECTATORI/ stagiune
60 de TITLURI în REPERTORIUL GENERAL
TURNEE INTERNAȚIONALE : Croaţia (iunie 2004, iulie 2006, iunie 2009), Austria (mai 2007), Coreea de Sud (iunie 2007), India (noiembrie 2007, noiembrie 2008, noiembrie 2009, ianuarie 2013), Israel (noiembrie 2006, februarie 2008, mai 2009), Spania (aprilie 2008), Franța (mai 2008), Canada (octombrie 2008, decembrie 2009), USA (octombrie 2008, mai 2011), Italia (iulie 2009), Tunisia (iulie 2009), Republica Dominicană (februarie 2010), Egipt, Germania (iunie 2010, iunie 2011), Emiratele Arabe Unite (ianuarie 2011), Kuwait (mai 202), Sri-Lanka (Decemrie 2012), Bulgaria (august – septembrie 2013), Cehia (octombrie – noiembrie 2013), Rusia (aprilie 2014).
Își dau concursul TINERE VEDETE ale SCENEI LIRICE ROMANEȘTI
OPERA COMICĂ pentru COPII este o Instituție Publică de Cultură a Primăriei Municipiului București