Concertul LUNAFLY se muta la CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR
Organizatorii concertului pe care LUNAFLY, trioul de senzaţie al scenei K Pop, îl va susţine la Bucureşti, au luat decizia mutării showului într-un spaţiu indoor. Astfel, concertul LUNAFLY, ce se prefigurează a fi cel mai fierbinte show al verii, va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor. Biletele deja achiziţionate îşi păstrează validitatea, iar categoriile rămân valabile.
Organizatorii explică: “Am luat această decizie ca urmare a analizării previziunilor meteorologice pentru perioada 24 – 25 iulie, interval ce se anunţă a fi, din păcate, supus intemperiilor. Nu am vrut să expunem publicul capriciilor vremii, pentru că ne dorim să oferim cea mai agreabilă experienţă cu putinţă fanilor K Pop.”
Sala aleasă pentru a găzdui spectacolul este modernă, recent renovată şi dotată cu sistem de sonorizare performant. În plus, cei prezenţi se vor afla mult mai aproape de artiştii preferaţi, ceea ce este, potrivit fanilor LUNAFLY “o premisă excelentă pentru o atmosferă incendiară.”
Mai mult decât atât, noua locaţie oferă facilităţi ce sporesc confortul spectatorilor: în sala situată la primul etaj al Casei De Cultură a Studenţilor, deţinătorii biletelor din categoriile VIP, Fan Sign şi Normal Ticket deja vor beneficia de loc pe scaun. Totodată, se pune în vânzare o categorie suplimentară de bilete, pentru acces general, fără loc, la preţul de 40 lei.
Organizatorii mai anunţă că sesiunea de autografe (fan sign) va avea loc tot în incinta Casei de Cultură a Studenţilor şi îi atenţionează pe cei care încă nu se află în posesia unui bilet că, odată cu mutarea spectacolului în noua locaţie rămân în vânzare sub 100 de bilete, categoria VIP fiind deja epuizată.
Se ştie că spectacolele K Pop ies în evidenţă prin frenezia cu care publicul acompaniază prestaţia artiştilor. În plus, este de aşteptat ca fanii grupului, cunoscuţi sub numele de Lukies, să pregătească elemente coregrafice şi de recuzită ieşite din comun, pentru a-i impresiona pe delegaţii SM TOWN – reprezentanţi de seamă ai industriei muzicale din Corea de Sud, – care vor fi prezenţi la manifestările programate pe 24 şi 25 iulie.
Pentru prima oară fanii K Pop din România sunt aşteptaţi pe 24 şi 25 iulie la un eveniment complex, dedicat acestui fenomen cultural: spectacolul ce încorporează mai multe coordonate va include o varietate de manifestări artistice şi de divertisment: concurs de dans la care se vor întrece cele mai bune trupe europene ale momentului, prezentare de modă Hanbok şi tombolă pentru un costum Hanbok, after party, concert LUNAFLY, extragere pentru o excursie la Seul, şi multe alte surprize.