În ultima săptămână, Picasso a fost prezent în majoritatea ştirilor din domeniul artei datorită demersurilor juridice întreprinse de Gagosian pentru titlul de proprietate asupra sculpturii din ghips „Bust de femeie (Marie-Thérèse)” (1931). Se pare că aceasta a fost cumpărată fără un acord prealabil din partea galeriei de artă (direct de la fiica lui Picasso, Maya Widmaier-Picasso, la un preţ mult sub valoarea sa pe piaţă), în timp ce galeria încerca să o vândă la un preţ mult mai mare.
„Les femmes d’Alger (Version ‘O’)” (sursa foto: http://www.christies.com/features/Picasso-5829-1.aspx)
Dacă ne gândim la renumele de care se bucură Pablo Picasso şi toate creaţiile sale, tranzacţiile ce îl privesc sunt adesea intens negociate. Cifrele sunt, desigur, enorme: în 2015, pe piaţa secundară s-au tranzacţionat 567,6 milioane de dolari pentru operele sale. Acesta a fost de fapt recordul anual al artistului spaniol şi include un nou record mondial pentru vânzarea unei opere de artă la o licitaţie după ce „Les femmes d’Alger (Version ‘O’)” a fost cumpărată pentru 179,3 milioane de dolari pe 11 mai 2015, la Christie’s, în New York.
Începând cu anul 2000, standardul de preţ pentru creaţiile lui Picasso a crescut la 177% (cu 95% mai mult în ultimii 10 ani). De aceea, este o perioadă potrivită pentru vânzare, iar acest lucru nu a trecut neobservat de către nepoata lui Picasso, Marina, care este pe cale să vândă o parte din colecţia sa.
Marina s-a născut în 1950, în Cannes. Este fiica băiatului lui Picasso şi a primei sale soţii, balerina rusă Olga Khokhlova. La moartea sa, Picasso a lăsat în urmă 50.000 de opere care au trebuit împărţite unei familii mari şi împrăştiate în diferite direcţii. Marina a moştenit nu mai puţin de o cincime din opere, inclusiv peste 300 de picturi şi mii de desene, sculpturi şi obiecte din ceramică. În ultimii ani, o parte din această moştenire a fost deja înstrăinată prin vânzări directe şi licitaţii pentru a finanţa proiectele filantropice ale Marinei. În iunie 2015, i-a însărcinat pe cei de la Sotheby cu vânzarea unei incredibile colecţii de 126 de obiecte din ceramică. Vânzarea a fost un succes, generând un profit de 17,7 milioane de dolari (sumă incluzând peste 763.000 de dolari pentru vaza Cabri, de patru ori mai mult decât se estimase).
„Tête de femme (Jacqueline)” (sursa foto: http://www.metmuseum.org/collection/the-collection-online/search/482141)
Cu toate acestea, următoarea vânzare a Marinei, programată pentru 5 februarie 2016, la Londra, este diferită: intitulată „Picasso în privat: opere din colecţia Marinei Picasso”, va oferi o colecţie excepţională de aproape 200 de opere, majoritatea desene, obiecte din ceramică sau mici sculpturi. Pentru cei care cred că nu îşi pot permite să cumpere… gândiţi-vă din nou! Un mic cap montat (5 x 3.8 cm) este estimat la doar 6.000 de dolari, în vreme ce pentru o sumă între 9.000 şi 12.000 de dolari aţi putea achiziţiona paleta artistului sau un mic cap de căprioară făcut din teracotă. Multe obiecte „mici” sunt vândute la preţuri ce nu depăşesc 50.000 de dolari, inclusiv câteva obiecte din ceramică. Cea mai costisitoare piesă, după estimări, este chipul unei femei sculptat în hârtie şi ornamentat cu câţiva stropi de cerneală albastră (18 cm în lungime), un mic joc din 1962 al artistului pentru care se aşteaptă să se obţină între 300.000 şi 350.000 de dolari. Prin urmare, suntem departe de operele sale de referinţă care valorează milioane.
Deşi este important să facem cunoscută vânzarea datorită impecabilei sale provenienţe şi densităţii excepţionale, aceasta este aproape anecdotică dacă ne gândim la calitate. Să nu vă aşteptaţi la vreun record…
Sursa: Artprice, http://www.artprice.com/artmarketinsight/1203/Nearly+200+Picasso+works+coming+up+for+auction%252C+but+records+are+unlikely
Elisa Maxim