Vitrinele Londrei decorate de sărbătoare

Abstract: Articolul următor surprinde atmosfera și starea de spirit a oamenilor pe străzile Londrei, capitala Marii Britanii. Olivia Sandu ne propune o călătorie la pas, unde putem admira vitrinele magazinelor și febra sărbătorilor de iarnă, care poposesc în nord vestul Europei.

„Nobody does Christmas like London.” Dovada sunt miile de turişti care încă vizitează oraşul în prag de sărbători. În cultura noastră, Crăciunul ideal presupune momente petrecute în familie, înconjurați de zăpadă, însă Marea Britanie are o formulă care, în lipsa acestor elemente, reuşeşte totuşi să cucerească inimile şi privirile musafirilor săi încă din luna noiembrie.

În toată goana implicită după cadouri, vitrinele marilor magazine sunt primele care sunt decorate în ton cu sezonul. Așa că am luat la pas principalele puncte comerciale şi am surprins, în poze şi cuvinte, modul în care s-au îmbrăcat de sărbătoare.

Fie că plănuieşti o vacanţă acolo, fie că îți plac poveştile de Crăciun, sper că lista următoare să-ţi fie de folos. Ea se poate transforma într-un traseu lejer de o zi, care poate fi parcurs pe jos, la pas, prin centrul Londrei.

Harrods, Knightsbridge

Deschis de Charles Hendy Harrod în 1834, la vârsta de doar 25 de ani, magazinul atrage acum peste 300,000 de vizitatori în perioada sărbătorilor de iarnă. Din pregătirile pentru acest sezon, înapoi în 1959, se trage și faimoasa instalație de lumini care-i dă farmecul aparte și continuă să fie folosită în fiecare zi din an. Se zvonește că peste 300 de becuri trebuie schimbare zilnic doar pentru ornamentarea fațadei.

Harrods (2)_preview

Harrods

Însă asta nu este de ajuns pentru standardele brandului internațional. De Crăciun, acesta colaborează cu designeri renumiți iar în 2017 a venit rândul celor de la Dolce & Gabbana. Cele 14 vitrine reflectă stilul italian de viață în diferinte ipostaze tradiționale, care pun accent pe familie și meșteșug. Personajele principale sunt marionete din Sicilia, îmbrăcate în haine D&G, care sunt surprinse fie în jurul mesei din bucătărie, fie în atelierul de ceasornicărie, fie în jurul bradului împodobit.

Harvey Nichols, Knightsbridge/Sloane Square

În capătul străzii Brompton, după ce admiri mărețul Harrods, se ivește un alt concept store care-ți acaparează privirea. A începând vânzând mătăsuri și covoare orientale de lux, iar acum și-a extins gama de branduri și locații, deschizând magazine în alte șase orașe din UK.

Harvey Nichols_preview

Harvey Nichols

Situat pe colțul bulevardului, acesta are o abordare mai grafică a ideii de sărbători. Predomină culorile neon, stilul disco și accentul pus pe accesorii fashion pentru o tematică de petrecere.

Selfridges, Oxford Street

Din zona afluentă a Knightsbridge-ului se poate face o plimbare pe jos până în Oxford Street, inima zonei de mass market. O mare parte din traseu va coincide cu marginea Hyde Park, care găzduiește în această perioadă târgul de Crăciun.

După vreo două ore opționale de hoinărit prin parc, urmează aglomerația specifică bulevardelor de shopping. Primul magazin care ne întâmpină este Selfridges, al doilea cel mai mare din UK ca volum de vânzări, deschis de un american din Chicago.

Selfridges (2)_preview

Selfridges

Anul acesta, Selfridges a mobilizat o echipă de 100 de oameni pentru a decora vitrinele în 8 zile. Tema centrală este o paradă opulentă sub sloganul „With Love From”, celebrând magia orașelor în care este prezent (Londra, Mancester și Birmingham) prin simboluri culinare, tradiții de Crăciun și nelipsiții bicicliști din traficul britanic.

Debenhams, Oxford Street

Magazinul cu peste 200 de centre în plan internațional concurează și el la premiul pentru cel mai inspirat display de Crăciun. Acesta reflectă firul narativ din reclama TV a brandului, care este o reinterpretare modernă a poveștii Cenușăresei. În loc de a merge la balul organizat la castel, ea se întâlnește cu prințul într-un tren aglomerat și după un schimb de priviri, se grăbește să coboare la prima stație și lasă în urmă un pantof de-abia cumpărat. Chiar dacă ambii au apelat la Twitter pentru a se găsi unul pe altul (#FindThatGirl, respectiv #FindMyShoe), s-au revăzut printr-o pură întâmplare.

Debenhams 2_preview

Debenhams

Astfel că vitrina magazinului arată o gamă variată de cadouri, fiecare cu hashtag-ul #foundit și un motto personalizat precum „You shall find the shoe that dazzels” sau „You shall find the flagrance of your dreams”.

John Lewis, Oxford Street

La câțiva metri distanță, după House of Fraser, ne întâmpină John Lewis, un alt magazin cu tradiție în ceea ce privește reclamele de Crăciun. Încă din 2007, brandul declanșează aproape oficial prin campania sa de marketing numărătoarea inversă până la sărbători și sensibilizează și pe cei cu inima mai de gheață.

John Lewis (2)_preview

John Lewis

Anul acesta, shop-ul a mizat pe povestea lui Moz, un monstru gigant, pufos și … imaginar. Reclama prezintă cum evoluează relația de prietenie dintre el și Joe, băiatul în casa căruia îți găsește adăpostul. Magazinul reușește să suprindă ideea de joc cât mai real și în offline, pentru că fiecare vitrină reprezintă o cameră pe care Moz o acaparează.

Liberty, West End

Din Oxford Street, luminile ne ghidează în perioada de iarnă înspre Regent Street, bulevard care atrage prin eleganța decorațiunilor sale stradale. Puțin ferit de traficul principal, într-o clădire cu farmec istoric în stil Tudor, un business început cu un împrumut de £2,000 în 1874 acum încântă clienții internaționali prin elementele de home deco și cosmetice alese.

Liberty_preview (1)

Liberty

Într-un spirit mai însuflețit, Liberty a surprins prin decorul vitrinelor sale noaptea de ajun, îndreptând privirea publicului în dreptul hornurilor încărcate de cadouri și a cerului care domină prin liniștea sa. Mai mult, în interiorul magazinului, atmosfera este recompusă printr-un parfum cu note puternice de rășină de brad.

Hamleys, West End

În continuarea străzii principale se află Hamleys, un magazin de jucării care nu putea trece neobservat. El este cel mai vechi din lume, deschizându-se în 1760, dar și cel mai popular din oraș. Unul din motivele principale este parada jucăriilor pe care o organizează anual, unde peste 800,000 de turiști se adună să vadă personajele din desene lor preferate.

Hamleys (2)_preview

Hamleys

Fără să fie mai prejos, vitrinele sale reflectă ideea de joc-joacă, printr-un decor alb din care nu lipsește patinoarul, sania și căsuța din copac, pe lângă care pinguini, urși, unicorni și alte creaturi care stârnesc zâmbetul de după geam se amuză împreună.

Ralph Lauren, West End

Ralph Lauren_preview

Ralph Lauren

În seria care pare a fi dominată de concept store-uri merită menționat și magazinul Ralph Lauren, care s-a diferențiat prin ursuleți de pluș pe post de manechine îmbrăcate cu clasicul pulover din cașmir.

Anthropologie, West End

Anthropologie este unul din puținele branduri care, indiferent de sezon, are un decor special ce duce retail-ul undeva la rangul de artă urbană. Îl vizitez cu fiecare ocazie pentru experiența pe care o oferă în magazin și obiectele de design pe care le promovează. Deseori cu stil folk, plin de culoare și parfum, el se adresează celor trei tipuri de femei numite Feminin, Artistic and Linear.

Anthropologie (2)_preview

Anthropologie

Nu a dezamăgit nici de această dată, ilustrând într-o vitrină imaginea tradițională a unui living foarte primitor în care se află și un pick-up, iar în cealaltă bazând tot conceptul pe o instalație generoasă de pick-up-uri care te duce cu gândul la gamele armonioase din colindele de sezon.

Fortnum and Mason, Picadilly

După West End, ultima oprire merită tot drumul făcut între timp. Ea are loc într-o clădire din Picadilly, care a devenit sediul pentru Fortnum and Mason acum peste 300 de ani. Istoria sa încă mai dăinuie prin modul reverențios de adresare al angajaților și sortimentele delicioase de ceaiuri, cafele și dulciuri care îi umplu rafturile.

Fortnum and Mason 3_preview

Fortnum and Mason

În plus, trecutul magazinului a contribuit la popularizarea unui simbol muzical al Crăciunului – cântecul „Do They Know It’s Christmas?” a fost vândut de către brand pentru o campanie umanitară de strângere de fonduri. Pe lângă aroma ce se răspândește între cele două etaje ale magazinului, spiritul sărbătorilor este marcat și de motto-ul „Together we’re merrier”, redat vizual în vitrine prin alăturarea unor personaje contrastante precum pinguinul și ursul polar, lupul și oile, soarele și luna, care ne învață să privim mai departe de diferențele dintre noi.

După o zi încărcată cu mesaje și simboluri puternice, idei de cadouri și (prea multe) lumini de sărbători, simțurile pot fi ușor derutate. Dovada este poza de final. Dar un lucru a rămas clar pentru mine. Acasă este acolo unde ți-e inima, la fel și Crăciunul.

Poza de final_preview

Acasă

Autor: Olivia Sandu

Sursa foto: Olivia Sandu

 

 

Lasă un răspuns