În perioada 5 martie – 23 aprilie 2017, expoziția temporară itinerantă „Aurul și argintul antic al României” va fi prezentată la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad (jud. Vaslui). Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 5 martie, ora 11:00.
Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în colaborare cu peste 30 de muzee de profil din întreaga ţară, expoziţia reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.
Muzeul „Vasile Pârvan” participă la acest amplu proiect expozițional cu obiecte din aur şi argint, descoperite în urma cercetărilor din aşezarea şi necropola de secol IV p. Chr. de la Bârlad – Valea Seacă, cel mai mare sit cercetat în Europa, aparţinând culturii Sântana de Mureş – Cerneahov.
Programul de vizitare al expoziției deschise la sediul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad este de marţi până vineri, între orele 8:00-16:00. Acest eveniment reprezintă o unică oportunitate de a admira o multitudine de obiecte de patrimoniu ce fac parte din categoria Tezaur, cuprinse într-o singură expoziție.
Muzeul Naţional de Istorie a României a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, iar acum la Bârlad. Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest OberländerTârnoveanu, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şeful biroului Tezaur Istoric din cadrul MNIR.