Recenzie la piesa de teatru “Titanic Vals”
Regia: Dinu Cernescu
Decorul: Mihai Mădescu
Distribuția: Ileana Stana Ionescu, Sorin Cociș, Luminița Erga, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Alexandru Mike Gheorghiu, Corina Dragomir, Alexandru Jitea, Lucian Ghimiși, Claudiu Romilă, Ion Siminie, Anda Caropol, Vlad Gălățianu.
Scena politică nu a dus niciodată lipsă de cusururi, indiferent de epocă. A constituit o sursă de inspirație pentru dramaturgi, laolaltă cu viața de familie, cu membri plini de personalitate.
Piesa de teatru a cărui autor a combinat aceste două elemente este Titanic vals. Scrisă de către Tudor Mușatescu în 1932, am avut plăcerea să o vizionez în regia lui Dinu Cernescu duminică pe 27 aprilie la teatrul Nottara.
Plimbați prin atmosfera interbelică întreținută de costume, decor, muzică, spectatorii au râs în hohote la dialogul spumos al personajelor. Jocul actoricesc și intonația au dat viață unor replici care scot în evidență caracterele special compuse pentru o piesă a cărei temă este prezentă în orice epocă.
Scena mea preferată este reîntâlnirea dintre Sarmisegetuza și Stamatescu, dintre personajele Ioanei Calotă și Lucian Ghimiși, însă piesa merită vizionată pentru actorii energici în ansamblu.
Cezara Miclea