„Bună seara Cluj! Bine aţi venit la concertul nostru. Mă bucur foarte mult să fiu aici!”. Aşa a salutat (da, pe română) soprana Tarja Turunen publicul la concertul de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca din 8 decembrie. După un concert reuşit susţinut cu o seară înainte la Bucureşti, artista finlandeză a poposit pentru prima oară la Cluj pentru un al doilea concert naţional al turneului de muzică clasică Ave Maria. La sugestia colegei şi mentorului meu Simona Mihalca de la Teen Art Out, am aplicat şi obţinut acreditare pentru concertul de la Cluj-Napoca. (îţi mulţumesc şi aici, Simona!) Opera Naţională nu este una nouă pentru mine. În stilul clasic de arhitectură şi acustică, Opera a devenit în seara de 8 un loc cu adevărat fascinant prin aducerea reginei muzicii finlandeze în însăşi inima Transilvaniei. Concertul s-a desfăşurat prin repertoriul caracteristic, brăzdat de diferite versiuni ale cântecului Ave Maria, precum şi de cântece clasice de Crăciun. Dacă vocea nu ar fi fost deja suficientă, emoţia şi lacrimile din ochii artistei au creat o atmosferă de basm ce se observa cel mai bine prin zâmbetele celor din sală. Nu cred că are rost să mai discut despre capacităţile vocale ale Tarjei, dar un lucru e cert: artista stăpâneşte uimitor vocea şi emoţia, punându-le pe ambele foarte bine în valoare. Deşi nu e primul concert din turneu şi cu siguranţă nici ultimul, randamentul Tarjei la Cluj-Napoca a fost unul înalt. Părţile solo ale muzicienilor au fost binemeritate momente de respiro pentru publicul impresionat de cântecele artistei, iar la primele note din Walking in the Air, publicul a explodat în tropote de aplauze şi urale. Publicul s-a amuzat teribil când de la loje o tânără a strigat „Phantom of the Opera!”. Personal, consider că nu e cel mai inteligent lucru să afirmi public şi indirect că ai venit la concertul clasic de Crăciun pentru piese (re)consacrate cu Nightwish, dar reacţia Tarjei a fost una inteligentă şi a venit printr-o grimasă amuzată şi o replică ce a stârnit râsete: „Maybe next time!” Cu toate astea, Tarja a început în scurt timp să cânte primele cuvinte din piesă („In sleep he sang to me”) spre delirul şi uralele publicului, dar a continuat cu setlist-ul prestabilit. 🙂 Ce pot să zic? Încă mă dor palmele de la aplauze şi sper să mă mai doară o bună perioadă. În final vreau să le mulţumesc (din nou!) Simonei şi celor de la Phoenix Entertainment pentru că mi-au împlinit un vis. 🙂 „Romania, I really, really, really love you!” Adrian Cheţan