Rockstadt Extreme Fest 2014 – sau cum să simți metal-ul în habitatul său natural
ROCKSTADT EXTREME FEST a început într-o zi de 13 care s-a dovedit a fi norocoasă pentru cei aproximativ 4 000 de împătimiți ai sunetelor grele prezenți la startul celui mai important eveniment de extreme metal din România.
Deși sosită abia vineri după amiază, nu regret că prima imagine pe care am avut-o când am ajuns la poalele cetății Râșnov a fost o mare de oameni îmbrăcați în negru și accesorizați cât mai metal și original, totul pe fundalul muzical al trupei Poem.
Pe-nserate, am stat la mesele din fața barului și am savurat o bere draft alaturi de prieteni, în timp ce cântau finlandezii de la Mors Principium Est acel melodic death metal de care îmi era tare dor. A urmat un show de black metal și grindcore grecesc à la Rotting Christ pe vocea lui Sakis Tolis.
Trebuie să recunosc, însă, că cele mai mari emoții ale serii le-am avut în așteptarea celor de la Katatonia, al căror live performance îmi doream cu ardoare să –l ascult de la vârsta de 15 ani. În pauza dinaintea lor începuse ploaia, dar s-a oprit la timp când suedezii au intrat pe scenă și și-au început concertul cu piesa mea favorită – Ghost of the Sun de pe albumul Viva Emptiness. Albumul vedetă a fost The Great Cold Distance din 2006, în special piesa My Twin care era atât de îndrăgită încât publicul a cântat-o împreună cu Jonas Renkse. Sfârșitul concertului a fost simbolul întoarcerii la origini și a semănat nostalgie în sufletele rockerilor prin melodii de pe primele lor albume ale perioadei de death și black/doom metal. Iar verdictul meu a fost: îndrăgostită! Pe parcursul interpretării lor, mai ales acum că i-am ascultat și live, nu am putut să nu-i asemăn încă o dată cu Anathema sau My Dying Bride și sper să existe acel cineva care va organiza și un eveniment cu cele trei trupe laolaltă. Ar fi pur și simplu magic.
Fanii adevărați nu se lasă speriați de o simplă ploaie. Așa s-a întamplat când le-a venit rândul celor de la Behemoth. Aceștia au rămas statornici în fața scenei; chiar mai mult, blackened death metal-ul atât dehardcore al polonezilor i-a îndemnat la un moshpit în toată regula. Recunosc că eu am privit totul de la adăpost, aproape de bar și nu am îndrăznit să ascult mai mult de două piese în ploaie, însă insist să precizez că a fost cu siguranță cea mai veridică interpretare de black metal pe care am ascultat-o și pe care am văzut-o vreodată. Începând de la costume și machiaj până la vocea înfricoșător de joasă a lui Nergal, le acord nota 10 cu felicitări.
La second stage, ai noștri Roadkillsoda ne-au satisfăcut pofta de niște stoner rock veritabil. Ei bine, recunosc că, pentru mine, zeii supremi ai stoner rock-ului sunt Kyuss, însă bucureștenii ăștia chiar au șansa de a deveni Kyuss de România (dacă nu cumva deja sunt). Sunetul lor este impecabil, fapt dovedit prin masa de oameni care efectiv simțeau riff-urile de chitară și se lăsau duși de ritmul tobelor. Unde mai pui că scena secundară era acoperită și, în ciuda ploii, chiar ne-am putut bucura de muzica lor.
În ultima zi de festival, i-am ascultat mai de la depărtare pe Born From Pain în timp ce mâncam niște cârnați la grătar cu legume (atât de de mult mi-a plăcut varietatea meniului!) și tare rău îmi pare că am ratat momentul în care Andrei Irode a făcut crowd-surfing. De precizat că Blackhawk Security și-au făcut datoria cu brio și cu multe intenții bune și astfel au ajuns să fie prima firmă de securitate din România îndrăgită de publicul de la concerte. Pe parcursul serii, a urmat o porție de trash metal american – Skeletonwitch care, pe lângă faptul că au avut o interpretare demnă de apreciat, și aceștia au susținut rolul important al Blackhawk Security în buna desfășurare a festivalului printr-o comparație cu situația nu atât de bună la concertele din America.
Momentul meu preferat al ultimei seri a fost interpretarea celor de la Dordeduh, care încă au păstrat esența Negură Bunget în sound-ul lor. Concertul a fost superb, s-au ridicat la așteptărilor mele și chiar peste. Am fost încă o data profund impresionată de sunetul unic pe care îl au și susțin cu putere că oamenii ăștia sunt intr-adevăr demni de a fi o trupă recunoscută la nivel international. Ei, acum recunosc, e posibil să fiu și subiectivă din pricina iubirii față de Negură Bunget și tare mult am suferit în momentul destrămării lor. Consider că muzica celor de la dordeduh s-a încadrat cel mai bine în peisajul festivalului prin alternarea growl-urilor și instrumentalului agresiv de black metal cu pasajele atmosferice care induceau la contemplare. Surpriza cea mai mare a fost atunci când, chemați la bis, aceștia au cântat Cunoașterea tăcută, o piesă foarte cunoscută și apreciată de către fanii formației în formula anterioară.Și după ce a revenit Hupogrammos pe scenă și că o va cânta, am răgușit de fericire și a fost singura piesă din tot festivalul pe care am simțit-o pâna-n măduva oaselor. Dordeduh, așa da!
Sodom a fost trupa nemțească de trash metal care a încheiat seara și, implicit, fest-ul. Nu m-am declarant niciodata fană adevărată Sodom, însă le-am apreciat live performance-ul și am reușit să mă bucur și mai mult prin energia publicului care se antrenase în moshpit și crowd-surfing.
Așadar, trupele au fost foarte faine pentru ale căror interpretări am doar cuvinte de laudă. Î
În concluzie, experiența trăită la Râșnov a fost minunată și m-a surprins în mod plăcut din aproape toate punctele de vedere. Multe felicitări echipei fără de care amintirile pe care ni le-am creat acolo and all that good time nu ar fi fost posibile. Rockstadt Extreme Fest, ne revedem la anul!
Alina Burtan
