Margareta Udrescu își ilustrează toate emoțiile în imagini

Am fost la expozitia Margaretei Udrescu, o expozitie cu doua sali si o curte in fata, in zona Cismigiu. Este o expozitie cu personaje fictive, create de artista si materializate pe hartie intr-un mod relativ simplu, dar de efect.

Margareta Udrescu s-a nascut pe 5 mai 1986 in Bucuresti, locul unde traieste si lucreaza in prezent. A absolvit liceul Nicolae Tonitza in 2005. A obtinut licenta in 2008 si Masterul in 2010 la UNARTE Bucuresti, sectia de grafica.

Initial, am parcurs singura prin cele 2 camere ale expozitiei, si am observat cateva lucruri.

Margareta Isi ilustreaza toate emotiile in imagini, se detaseaza de lumea in care traieste si isi creeaza propriul univers. Toata expozitia e cu personaje fantastice, hiperbolice, menite sa starneasca zambete. Ele sunt desenate pe un carton decupat in diverse forme si dimensiuni si colorate apoi cu carioci, prin diverse linii si forme. Se pare ca e nevoie de foarte multa rabdare, deoarece toate lucrarile sunt de dimensiuni inalte cat o camera si sunt lucrate cu foarte multa migala. Acestea sunt toate viu colorate si ti-e mai mare dragul sa le privesti. Iar cand auzi povestea din spatele fiecarui personaj, te transpui intr-o alta lume si te deconectezi cu totul.

Cu toate ca sunt niste personaje fictive, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Exista o actiune concreta si un fir al povestii ce le leaga pe toate. Mai mult, tuturor personajelor le-a fost atribuit si un oras, orasul Macarena, bineinteles, tot fictiv.

Apoi, am avut ocazia sa vorbesc cu artista si sa ii pun cateva intrebari, la care mi-a raspuns cu foarte mare interes.

Alina: Care vă este sursa de inspiratie?

Margareta Udrescu: Ma inspir din sentimente. Totul a pornit de la faptul ca in Bucuresti, orasul unde locuiesc, lumea incepe sa se poarte ca intr-o “jungla”, oamenii sunt din ce in ce mai reci. Traim intr-un oras primitor, dar care nu mai permite sensibilitate datorita oamenilor. De exemplu, daca nu poti indeplini o sarcina la locul de munca din cauza starii sufletesti nepotrivite, nu ii poti spune acest lucru sefului. Asa ca am dorit sa creez un oras al meu, cu oameni frumosi unde fiecare om are rolul lui, serviciul lui si nimic nu mai este dat peste cap.

A: Cum v-ati descoperit pasiunea pentru desen?

M.U: Eu initial am fost gimnasta, apoi m-am lovit la genunchi si a trebuit sa renunt. Mama mea m-a transferat la scoala de desen a fratelui meu. La inceput, nu imi placea sa desenez, imi era dor de gimnastica, asa ca am inceput sa scriu. Dar scrisul s-a transformat in desene cu oameni care fac gimnastica si apoi a venit si placerea de a desena.

A: Ati mai avut expozitii in trecut?

M.U: Da, cu fratele meu si colegii de facultate.

A: Cat a durat toata munca pentru expozitia actuala?

M.U: Am inceput acum un an, dar in acest timp am facut si conceptul, schitele, incercarile, desenele mai mici neexpuse si scrisul povestii.

A: Care sunt etapele acestui proiect?

M.U: Prima data am ales personajele intr-un mod aleatoriu, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa faca parte dintr-un oras, pe care l-am numit Macarena, dupa melodie, iar povestea s-a nascut de la mic la mare.

A: Cum va place sa lucrati? Singura sau inconjurata de altii?

M.U: De obicei lucrez in patul din dormitor cu bunica mea. Imi este greu la inceput sa desenez printre oameni straini, dar dupa cateva ore ma obisnuiesc. Cel mai mult îmi place sa lucrez singura cu listele mele lipite pe pereti.

A: Care e cea mai placuta parte a proiectului? Dar cea mai neplacuta?

M.U: Bucuria cea mai mare o simt cand desenez efectiv, iar cand termin de desenat ma intristez, pentru ca simt ca s-a rupt ceva din interiorul meu, ca atunci cand termin de citit o carte. Mi-as dori sa desenez tot timpul.

A: Care sunt asteptarile de la public, ce doriti sa transmiteti?

M.U: Nu am neaparat ceva de transmis, insa ma bucura cand vad tineri pasionati si curiosi, care ma intreaba ce reprezinta proiectele mele si isi pun diverse intrebari legate de arta.

A: Mai aveti proiecte pentru viitor la care lucrati?

M.U: Da. Se numeste “Portretul crucii mele”. Fiecare om are crucea lui, asa ca m-am decis sa desenez crucea mea, sa vad cum arata, sa dialoghez cu ea.

Sa vedem acum si o parte din celebrele personaje!

“Mitica cel destept” are un mare defect: fumeaza de rupe. In schimb, ii place atat de mult sahul, incat pielea lui s-a transformat intr-o table de sah. Prietenii lui din clubul sahistilor il apreciaza foarte mult pentru ca Mitica se intinde pe jos si ii lasa sa joace pe corpul lui. II place muzica retro, pop sau electronica.

Primarul orasului, domnul Doraler, se informeaza din ziare cum stau lucrurile in oras, ia pulsul cu exactitate si se intereseaza periodic de starea orasului. Este iubit pentru ca iarna pune luminite foarte frumoase in oras si il impodobeste la fiecare sarbatoare. Pe unde calca lasa pete de culoare, dar nu va faceti griji, acestea se curata repede. El a ramas copil, dar este uneori ursuz deoarece vede doar problema banilor.