Înscrisă in patrimoniul universal, ca o culme greu de depăşit, atât datorită libretului bine construit, cât şi valorii artistice înalte a muzicii lui Johann Strauss-fiul, Liliacul (Die Fledermaus) este o operetă în trei acte, cu un libret scris de Karl Haffner şi Richard Genée.

Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien“, pe data de 5 aprilie 1874, după vodevilul „Le Réveillon” scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy.

Prima reprezentaţie a “Liliacului” în Romania,  a avut loc la 20 martie 1891, la Teatrul Naţional din Bucureşti, sub conducerea artistică a lui George Stefănescu.

 

Spectacolul “Liliacul”, jucat pe scena Palatului National al Copiilor, a fost realizat de regizorul italian Matteo Mazzoni, care, de asemenea, a semnat scenografia și jocul de lumini, realizând, cu fantezie, efecte proiectate prin imaginile evocatoare și sugestiv-cosmice, prin jocurile proiectate ce transpuneau spectatorii în povestea destinului personajelor.

Coregrafia a aparținut Roxanei Colceag, iar dirijor, maestrul Lucian Vlădescu.

Distribuția: Alfredo Pascu, Patricia Seymour, Mediana Vlad, Ștefan Popov, Orest Pîslariu Ranghilof, Bogdan Lupea, Cristian Caraman, Raluca Ciocă, Cătălin Seimeanu, Maria Baciu
Video artist: Fabio Massimo Iaquone, Luca Attilii
Maestru cor: Gabriel Popescu
Dirijor cor: Aurel Muraru

 

Invitati speciali:

Tenorii: Alin Stoica, George Ionuț Virban si Alexandru Constantin

Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de balet al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

 

Acţiunea se petrece în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion. Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Liliacul”.

 

Cunoscutul tenor Alfredo Pascu l-a interpretat pe Eisenstein. Dezinvolt, bun actor, vocea sa s-a modelat admirabil pe muzica lui Strauss. Totodată, in “spectacolul din spectacol” a interpretat minunat binecunoscuta piesa “Granada”.

O surpriză si delectare, apreciată din partea spectatorilor cu ropote de aplauze, in finalul prestatiei lor, ne-a fost oferită prin “spectacolul din spectacol”, prin cei trei tineri tenori invitați: Alin Stoica, George Ionuț Virban si Alexandru Constantin, care au interpretat, individual şi impreună, piese din repertoriul internațional.

Cu o prestație onorabilă, Patricia Seymour, binecunoscută soprană a operetei, a fost Rozalinda.

O prezență minunată pe scenă printr-un variat repertoriu abordat s-a străduit să depășească vocal dificultățile ceardașului din actul al II-lea, o partitură dificilă pentru multe soprane.

Cu supra-acute calitativ susținute, Mediana Vlad, în rolul Adelei, ne-a impresionat cântând cu dezinvoltură și vervă, prin mobilitate în mișcare, ne-a reliefat calități actoricești remarcabile în rolul atât de dificil și pretențios ca cel al Adelei.

Stefan Popov, in rolul dr. Falke, din ce în ce mai prezent pe scena Operei din București, un tenor în plină evoluție, a construit pe o culoare timbrală echilibrată și corectă.

Mezzosoprana Maria Baciu, in rolul Idei, s-a implicat în mod plăcut acestei distribuții.

 

În primul act, acţiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 şi în noaptea de revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg. În salonul elegant din casa soților Gabriel si Rosalinda Einsensteein e liniște.  Doar Adela, subreta nostimă, de curând angajată, deretică prin casă, fără sa ia în seamă serenada pasionată auzită afară. Sună postasul care aduce o scrisoare de la sora ei însotită de o invitație la marele bal dat de prințul Orlovsky in acea seară. O rochie de la stăpană va putea “imprumuta” din garderoba ei, dar cum să se învoiască? A găsit motivul: mătusica ei era foarte bolnavă. Apare Rosalinda, care-l recunoaste imediat cântând pe vechiul ei adorator, Alfredo. Acesta intră in cameră si nu pleacă pană ce Rosalinda nu-i promite că-l va primi din nou dupa ce soţul ei pleacă la închisoare.

Eisenstein intră furios, cu avocatul Blind, certându-se pentru că a pierdut recursul, fiind condamnat la opt zile arest pentru lovirea unui agent de poliţie. Astfel că trebuie să se prezinte imediat la inchisoare. Din ce în ce mai nervos, îl dă afară pe avocatul bâlbâit.

Doctorul Falke, interpretat de Ștefan Popov, în lipsa Rosalindei, îi propune lui Gabriel o seară de bal la tânărul şi bogatul prinţ Orlovsky, interpretat de Raluca Cioacă, care şi-ar dori ceva vesel, să-şi alunge plictiseala. Pe lângă atâtea femei frumoase vor fi prezenţi şi “şoriceii” ( fetele din balet), iar ceasul lui “cu magnet” va intra din nou în actiune.

Dr. Falke, prietenul domnului Gabriel Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe Gabriel, pentru o intâmplare  mai veche, când, după un bal mascat, l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre rasul mulţimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Doctorul Liliac”. Astfel, a facut să vină câte o invitaţie la balul Prinţului Orlofsky, lui Gabriel, soţiei acestuia, Rosalinda şi Adelei, nostima subretă a familiei, din partea surorii sale, balerina Ida. La toate tentaţiile, Eisenstein nu rezistă, promite ca va merge la bal, dupa care, a doua zi de dimineaţă, se va prezenta la inchisoare.

Rosalinda nu ştia, desigur, nimic, convinsă fiind că va merge să–şi ispăşească condamnarea, la arest. Imbrăcat in frac, cu ghete de lac şi parfumat, Eisenstein se desparte, cu greu, de sotia lui (scena despărtirii), promiţându-i că se va gândi numai la ea, chiar dacă, în acea clipă, el se gândea “la şoricei”, iar ea la Alfred, căruia i-a promis că-l va primi în casă.

Eisenstein pleacă, Adela obţine învoirea dorită.

Alfred sare balconul şi intră în casă, făcându-se comod, îmbrăcându-se în halatul soţului Rosalindei, Gabriel, declarând că nu va pleca până a doua zi. Destupă o sticla de vin şi se aşază la masă, ca şi cum ar fi stăpânul casei, sotul Rosalindei.  

( aria: “Bea, iubito, haide, bea!…)

Deodată clopoţelul de la intrare sună. Surprinsă şi speriată, Rosalinda trebuie să deschidă uşa. Apare, Frank, directorul închisorii, interpretat cu dezinvoltură de Orest Pîslariu-Ranghilof,venit să-l ducă personal la arest pe Eisenstein, fiind nevoit sa-l ducă acum, era grăbit, fiind invitat de onoare la un bal. Imediat după plecarea celor doi, Rosalinda primeşte o  scrisoare de la doctorul Falke, prin care era informată unde-şi va petrece soţul ei “prima noapte de arest”.

Alături de scrisoare primeşte şi o invitaţie la bal.

 

În al doilea act, apar personajele din farsa organizată de Falke, care-l asigură pe prinţ că se va distra bine. Prinîul Orlovsky, interpretat admirabil de Raluca Cioacă, un om extrem de bogat, la cei douăzeci de ani neîmpliniţi, a cunoscut toate distracţiile posibile, iar acum se plictiseşte de moarte, nimic nu-l mai interesează. Petrecerea este în toi, valuri de şampanie curg, invitaţii cantă şi dansează ( cor şi balet).

Adela, servitoarea îmbrăcată cu rochia stăpânei, află de la sora ei, Ida, plăcut interpretată de Maria Baciu, că nu prinţul a invitat-o la bal. Eisenstein, prezentat că Marchiz de Renard, trebuie să facă faţă numeroaselor pahare oferite de prinţ până se îmbată ( aria lui Orlovsky).

O recunoaşte pe Adela, dar Falke încearcă să-l convingă că aceasta este domnişoara Olga. Frank, directorul închisorii, este prezentat drept contele Chagrin. La petrecere apare şi Rosalinda, stăpâna Adelei, mascată în contesă maghiară. Eisenstein începe sa-i faca o curte asiduă “contesei maghiare”, scoţând, argumentul irezistibil, ceasul lui “cu magnet”, din buzunar.

( duet: Rosalinda şi Gabriel)

Eisenstein, invitat de print şi doctor, povesteste spre hazul invitatilor, cum l-a păcălit pe Falke, cu trei ani in urmă, de i-a rămas porecla “doctorul Lliliac” şi e chiar mirat  că nu a fost, incă, in stare să se răzbune.

( Aria lui Falke, apoi soliştii şi corul execută celebrele valsuri ale balului.)

Balul continuă cu scene de balet, in care “şoriceii” sunt admiraţi de Eisenstein si de noul prieten Frank.

“Contesa maghiară”, Patricia Seymor, va cânta un ceardaş la insistenţele invitaţilor, dar refuză să-şi dea masca jos de pe faţă. Orologiul sună ora şase dimineaţa. În zori, directorul închisorii, Frank, dar şi Gabriel, îşi reamintesc că trebuie să se prezinte, fiecare pentru alt motiv, pe drumuri diferite, la puşcarie.

 

Actul final se petrece la puşcărie, unde facem cunoştinţă cu un personaj plin de culoare, Frosch, gardianul-şef, interpretat cu umor de Cătălin Seimeanu, care repetă în replicile sale „Veselă puşcărie, domnule!”. Alfred este amuzat de postura sa de arestat. Alfred, arestatul din celula 12, cântă încontinuu, împotriva avertismentelor gardianului.

La închisoare sosesc, pe rând, Frank, directorul, apoi Adela şi Ida, care-i mărturisesc adevărul că Adela nu este artistă, dar e plină de talent. Apare şi Eisenstein, despre care Frank află că nu este Marchizul de Renard.

Surprizele continuă: Gabriel, la rându-i află cine a fost arestat în locul său şi îl întâlneşte pe avocatul Blind, interpretat de Cristian Caraman, chemat fiind de Alfred. Doreşte să se răzbune pentru infidelitatea Rosalindei, dându-se drept Blind. Însă mare îi este surpriza când “contesa maghiară”, pe care a curtat-o toată noaptea, la balul Prinţului Orlofsky îşi dă masca jos: este soţia sa. Totul e bine când se termină cu bine!

Cei doi soţi se împacă, iar prinţul Orlofsky îi promite Adelei că va ajunge artistă, în „vesela puşcărie”se bea şampanie şi toata lumea cântă!

 Material realizat de Irina Lucia Mihalca.