“Oamenii schimbarii” au urcat pe scena Superlativelor VIP
la Teatrul de Revista ‘Constantin Tanase’
Revista VIP a organizat cea de-a XVIII-a editie a Gala Superlativelor VIP pe anul 2013, un eveniment gazduit de Sala Savoy a Teatrului de Revista ‘Constantin Tanase’ al carui director, marele actor Alexandru Arsinel, s-a declarat onorat, a tinut sa multumeasca tuturor celor prezenti si sa ii felicite pe laureati.
Baletul Teatrului de Revista ‘Constantin Tanase’ a deschis aceasta Gala, coregrafia fiind semnata de Cornel Popovici.
Derulata sub genericul ‘Oamenii schimbarii’, aceasta a prezentat la inceput de an, o retrospectiva de… final de an a fiecarui domeniu semnificativ pentru societatea romaneasca: teatru, film, muzica, lumea afacerilor, educatie, stiinta si viata, sanatate etc. Aceste domenii esentiale ale societatii romanesti au devenit categorii de premiere ale Galei Superlativelor VIP. Astfel, pentru fiecare categorie, pe scena Salii Savoy au urcat laureatii, acei oameni ce au reusit prin munca lor sa produca schimbari pozitive in societatea romaneasca. Fiecare dintre ei a fost prezentat de catre un “purtator de cuvant”, iar trofeul a fost anuntat de o alta personalitate din domeniu si nu numai.
Seara a fost deschisa cu decernarea premiilor la Categoria “Jurnalism”, laureatii fiind ziaristii de la ziarul “Gandul” – Florin Negrutiu si Alina Matis, dar si Sanda Nicola pentru ‘Raport de Tara’, un demers jurnalistic fara precedent, ce a abordat o tema foarte sensibila: regionalizarea Romaniei. Premiul la Categoria “Educatie” a fost acordat lui Ionut Budisteanu, care, la numai 20 de ani a inventat, printre altele, un sistem prin care un automobil se poate conduce singur cu ajutorul unui radar 3D. El a fost inclus de prestigioasa revista “TIME” in topul celor mai influenti 16 tineri din lume.
Categoria ‘Contributie la dezvoltarea societatii’ a adus pe scena Superlativelor VIP veritabili oameni ai schimbarii. Primul trofeu a revenit reprezentantilor Fundatiei ADEPT, Cristi Gherghiceanu, Laura Chirila si Ben Mehedin, acesta fiind decernat de Presedintele Fondator ANTREC, Maria Stoian. Programele Fundatiei ADEPT au fost apreciate drept un exemplu de dezvoltare durabila, turism responsabil si antreprenoriat social. Carmen Bruma (Managerul Dep. Relatii Publice si Atragere de Fonduri-SOS Salvati Satele Copiilor), Sorin Popescu (Presedinte Director General Sud-Est Top Production) si Roxana Tampau (Managing Director Agentia de publicitate DDB) au fost premianti ai aceleiasi categorii. Categoria ‘Stiinta si Viata’ a adus in atentia publicului o descoperire universala care poate lua oricand un premiu Nobel: crearea sangelui artificial de catre chimistul clujean Radu Silaghi Dumitrescu
Actorul Ovidiu Niculescu a inmanat premiul la categoria ‘Divertisment’ lui Mickey H pentru emisiunea on-line “Doza de has”. Castigatoarea trofeului VIP la Categoria ‘Muzica’ este basarabeanca. Pianista, pictorita si poeta, Alexandrina Hristov ne-a incantat cu un recital extraodinar, asemeni marelui naist Nicolae Voiculet. El a fost laureatul Categoriei “Arta Populara”, ce care i-a inmanat trofeul fiind nimeni alta decat Iuliana Tudor. Regizor, scriitor, scenarist, tanara si talentata Chris Simion a fost recompensata cu premiul la Categoria ‘Teatru’. Seara a continuat cu decernarea premiului pentru unul dintre cele mai de succes domenii romanesti din ultimul deceniu, “Filmul”. Ilinca Goia a inmanat trofeul Superlativelor VIP producatorului Ada Solomon.
Premiul Special a fost acordat de catre actrita Teatrul de Revista ‘Constantin Tanase’, Ana Maria Donosa, Prof.Dr. Irinel Popescu, una dintre cele mai proeminente personalitati ale medicinei romanesti.
Trofeul Superlativelor VIP la Categoria ‘Excelenta’ a fost acordat marelui actor Radu Beligan. Desi nu a putut fi prezent la eveniment, George Ivascu a adus mesajul maestrului Beligan pentru revista “VIP” si cititorii acesteia, dar si spectatorii prezenti in sala: “Au trecut multi ani de cand intre mine si publicatia dumneavoastra s-a legat o lunga si trainica prietenie. Se stie ca intre prieteni fiecare trebuie sa dea cate ceva. Dvs mi-ati dat de-a lungul timpului o multime de premii, culminand cu cel din seara aceasta, cand am marele regret ca nu va pot sta alaturi. In schimb, eu v-am oferit intotdeauna dumneavoastra si cititorilor dumneavoastra dragostea mea iremediabila. Va iubesc, si atat cat va vrea Dumnezeu, iubirea mea pentru dumneavoastra va ramane neschimbata”.
OAMENII ANULUI au fost declarati “Protestatarii”! Scena Superlativelor VIP a gazduit astfel o parte dintre oamenii care au avut curajul sa iasa in strada pentru a-si apara drepturile lor si pe ale semenilor, dar si pentru a sustine fiecare demers al lor. Purtand masti cu reprezentantii spatiului politic romanesc, tinerii si-au aratat inca o data dorinta de a contribui la schimbarea Romaniei in bine! Finalul a apartinut formatiei “Eyedrops”, cu un recital deosebit.
Printre invitati i-am remarcat pe Margareta Paslaru, Gheorghe Turda, Ileana Stana Ionescu, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Marius Bodochi, Ioan Carmazan, Christian Ciocan, Elisabeta Merisoareanu s.a.
Ne dorim sa gazduim in continuare astfel de evenimente care fac cinste Romaniei, care recompenseaza personalitati din toate domeniile de activitate care se disting prin valoare, profesionalism, competenta, putere de munca, vointa si suflet, dar mai ales prin modestie si bun simt. Acestia sunt adevaratii oameni ai schimbarii in bine.
Oana GEORGESCU
Secretar Literar&PR Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”
http://www.facebook.com/teatrul.constantintanase